Skip to content

HRISTOS A ÎNVIAT !

Aprilie 12, 2015

invierea-domnului

Iisus Hristos – Bucuria cea veşnică

Întâlnirea cu Domnul Hristos în Euharistie şi puterea biruinţei Lui asupra morţii îi oferă omului izvor inepuizabil de bucurie atât în viaţa de familie, cât şi în cea de mănăstire. Aşezată sub semnul lui Hristos, familia – tatăl, mama şi pruncii lor – devine, în pofida multor greutăţi, bucurie continuă, bucurie jertfelnică, bucurie adevărată.

† TEOFAN,
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI
MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI

Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mă­năstiri şi drept-cre­din­ciosu­lui popor al lui Dumnezeu din Arhi­e­piscopia Iaşilor: har, bucurie, ier­tare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt

Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure. Şi să prăznuiască toată lu­mea cea văzută şi cea ne­vă­zută; că a înviat Hristos, Bucuria cea veşnică.

Iubiţi fraţi preoţi,
Iubiţi credincioşi,
Hristos a înviat!

Trăim în aceste zile sub semnul Învierii Domnului Hris­­tos. Mărturisirea că „Hristos a în­vi­at!“ şi confirmarea aces­teia prin cuvintele „Adevărat a înviat!“ aduc în suflet o stare de pace, seninătate şi, mai ales, de bucurie.

De ce, oare, simţim mai multă bu­curie de Paşti decât în alte zile ale anului? De unde vine aceasta? Ce a­nume aduce atâta mulţime de oameni la biserică în noaptea Paştilor?

Sunt întrebări spuse sau nespuse care aşteaptă răs­puns pentru a conştientiza mai adânc şi mai real frumuseţea şi bucuria a­cestei sărbători.

Sfânta Evanghelie, Vestea ce Bună, începe cu mărtu­ri­sirea bucuriei din noaptea Naşterii lui Hristos – „Iată, spune îngerul, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi S-a născut azi Mântuitor“ (Luca 2, 10-11) – şi se încheie cu bucuria Apostolilor la Înălţarea Domnului: „Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare“ (Luca 24, 52).

Între bucuria Naşterii şi bucuria Înălţării la cer a Dom­nului Hristos se află taina Crucii şi a În­vi­erii Sale, izvor de mare bucurie pentru oameni. „Femeile mirono­si­­ţe, spune părintele Dumitru Stă­niloae, aflând de la înger despre Învierea Domnului, aleargă cu frică şi cu bucurie mare să ducă această veste ucenicilor. Justi­fi­când bucuria lor, primul cuvânt pe care li-l adresează Iisus Cel înviat la întâlnirea cu ele este: «Bucu­raţi-vă!» (Matei 28, 9). De atunci, cei ce cred aleargă cu aceeaşi bucurie debordantă în noaptea Paş­tilor şi în zilele următoare, vestind tuturor celor pe care îi întâlnesc: «Hristos a înviat!». Bucuria este starea sufletească principală pe care a produs-o vestea Învierii în cei care ştiau că viaţa lor sfârşeşte în moarte. Bucuria aceasta se men­ţine continuu, dar se actuali­zează în noaptea Paştilor.

De ce nu se regăseşte lumina bucuriei lui Hristos în viaţa multor creştini?

De-a lungul veacurilor, creşti­nii au trăit sărbătoarea Sfin­telor Paşti ca răstimp de mare bucu­rie. Cântările Bisericii au subliniat în mod special această realitate: „Ce­rurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure. Şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută; că a înviat Hristos, Bucuria cea veşnică“. „Să ne veselim dumnezeieşte, că a înviat Hristos“, rosteşte cân­ta­rea Bisericii. De ce aceasta? Pen­tru că „iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lău­dăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moar­tea pe moarte a stricat“.

Drept-măritori creştini,

Mare este bucuria acestor zile, în mod special pentru cei care se străduiesc să trăiască în duh creş­tin autentic, pentru toţi cei care îşi iau în serios credinţa. În acelaşi timp, se cuvine să recunoaştem că mulţi dintre semenii noştri nu cunosc a­ceas­tă bucurie, după cum mulţi din­­tre fiii şi fiicele Bisericii nu tră­iesc în mod real bucuria de a fi creş­tin. Mai mult, constatăm, cu du­rere, că de multe ori nici noi în­şi­ne nu trăim bucuria Învierii în a­de­vărata sa a­dâncime şi cuprindere.

Întrebarea fundamentală este aceasta: de ce nu se regăseşte lumina bucuriei lui Hristos în viaţa multor creştini? În câţi dintre noi, creştinii, se descoperă ca fiind tră­i­tă per­manent şi cu toată intensitatea bucuria Învierii pe care Bi­se­­rica o prezintă atât de frumos în slujbele şi cântările închinate Ma­relui Praznic al Paştilor, precum auzim: „Paştile cele frumoase, Paş­tile Domnului, Paştile! Paştile cele preacinstite nouă ne-au răsă­rit! Paştile, cu bucurie unul pe altul să ne îmbrăţişăm! O, Paştile, iz­băvire de întristare! Că astăzi, din mormânt ca dintr-o cămară stră­lucind Hristos, pe femei de bucurie le-a umplut, zicând: Vestiţi Apostolilor“? Câţi dintre noi „ne veselim dumnezeieşte“, măr­­turisind prin propria noastră via­ţă cuvintele: „O, dumnezeiescul! O, iubitul! O, preadulcele Tău glas! Căci cu noi ai fă­găduit să fii până la sfârşitul veacului, Hristoase. Pe Care întărire de nădejde credincioşii avându-Te, ne bucurăm!“?

Auzind aceste imne liturgice, mulţi dintre noi le socotim frumoase, pline de poezie, cu mult far­mec dumnezeiesc. Aici este ma­­rea problemă: recunoaştem că sunt frumoase, poetice şi fer­mecătoare, dar nu suntem cuprinşi în miezul lor de taină, de adevăr fundamental.

Adevărul mărturisit de cân­tarea Bisericii nu ne atinge în fibra cea adâncă a sufletului, nu ne schimbă viaţa, nu ne con­verteşte mintea. De ce, oare? „Deoarece noi încă nu am bi­ruit patimile, nu putem trăi deplin bucuria Învie­rii“, ne spune marele duhovnic Sofronie, ucenicul Sfântului Si­luan Athonitul. Patimile, în di­fe­rite forme de manifestare şi intensitate, sunt cauzatoare, în ciuda aparenţelor, de o imensă tristeţe.

De ce nu descoperim bucuria Învierii în toţi creştinii? Deoarece, spune Cuviosul Paisie Aghioritul, recent trecut în rândul sfinţilor, „astăzi cei mai mulţi oameni nu au gustat bucuria jertfirii, şi nu iu­besc osteneala. Au intrat în ei trân­dăvia, interesul personal şi mul­tul confort. Lipseşte mărimea de suflet, jert­­firea de sine. Con­si­de­ră o izbândă atunci când reu­şesc ceva fără os­teneală, când se a­ranjează materialiceşte, dar nu se bucură atunci când nu pot face aceasta. În timp ce, de ar fi înfruntat lucrurile duhovniceşte, ar fi trebuit atunci să se bucure, pentru că li s-a dat prilej de nevo­in­ţă“. „Ştii ce bucurie simte omul atunci când se jertfeşte?“, întreabă acelaşi dumnezeiesc părinte. „Nu-şi poate exprima bucuria ce o sim­te. Din jertfă iese bucuria cea mai înaltă. Numai atunci când omul se jertfeşte, se înrudeşte cu Hristos, pen­­tru că Hristos este Jertfă.

De ce nu se observă prezenţa bucuriei întru Hristos în mulţi dintre creştinii care umplu bisericile şi au, în general, o viaţă corectă din punct de vedere religios? Deoarece mulţi dintre noi identificăm creş­tinismul cu frica de păcat, teama de pedeapsă, sen­­timentul vinovă­ţiei, respectarea unor reguli mo­ra­le, umi­­linţa etc. Toate acestea sunt manifestări ale vieţii creştine, dar care, trăite în lipsa bucuriei, denaturează legă­tura cu Dum­ne­zeu şi cu semenii. „Bucuria, spune un teo­log ortodox con­temporan, nu este una din componentele creştinis­mu­lui, ci este tonalitatea creştinismului care pătrunde toate – credinţă şi vi­ziune. Unde nu este bucurie, creş­tinismul devine teroare şi, din această cauză, un chin.“

Fără bucurie, nu există nici libertate reală, nici smerenie adevărată, nici rugăciune

Creştinul care nu are capacitatea de a se bucura, sau respinge bucuria de la sine sau de la semeni, nu este creştin adevărat. În viaţa creştinului, „bucuria este esenţială, deoarece este rodul prezenţei lui Dumnezeu. Nu poţi să nu te bucuri, ştiind că Dum­ne­zeu există. Doar puse în legătură cu bucuria, frica de Dumnezeu şi umilinţa sunt drepte, autentice, fructuoase. În lipsa bucuriei, ele devin demonice, cea mai profun­dă denaturare a oricărei experienţe religioase“.

Fără bucurie, nu există nici li­bertate reală, nici smerenie a­de­vă­rată, nici rugăciune. „Bucu­ria es­te temelia libertăţii“, iar „fă­ră bucurie, smerenia şi ru­gă­ciu­nea sunt lipsite de har. Pu­terea lor stă în bucurie.“

Iubiţi credincioşi,

Lumea în care trăim este cu­prinsă de tristeţe, deznădăjduire, dezorientare sau plictiseală. Într-o astfel de lume, trăim şi noi, creş­ti­nii, astăzi. Nu numai trăim, dar şi suntem cuprinşi de această lu­me, de ispitele şi capcanele ei, de duhul ei, mai ales. De multe ori, ne afundăm inima în interese mă­runte, lupta pentru putere ne co­ple­şeşte, conştiinţa superiorităţii faţă de alţii face imposibilă o viaţă de pace şi linişte. Suferim adânc din pricina mândriei şi a dorinţei de stăpânire şi acest fapt ne transformă viaţa în iad. Ne afundăm tot mai adânc în valurile acestui iad şi simţim puterile sufletului paralizate, incapabile de renaştere.

Într-o astfel de situaţie, suntem chemaţi să ridicăm mâna ca Sfântul Apostol Petru aflat între valurile mării şi să stri­găm lui Hristos din toată fiinţa noastră: „Doamne, ajută-mă!“. Chiar în iadul cel mai de jos al deznădejdii şi confuziei, al tristeţii şi îndoielii, Hristos coboară, ne ia de mână şi ne ridică la suprafaţă. Acest lucru nu se întâmplă cum şi când vrem noi. Fiecare om are drumul lui, durerea lui şi Dumnezeu intervine pentru fiecare în mod neaşteptat, de multe ori neînţeles de om, dar întotdeauna tămăduitor.

Sufletul nostru este plin de răni, multe şi dureroase. Pentru aceste răni nu există decât un singur doctor – Dumnezeu, un singur spital – Biserica, şi un singur medicament – bucuria.

Bucuria care ne tămăduieşte de toată rana sufletului şi a duhului, a minţii, a inimii şi a trupului se află în Hristos Cel mort şi în­vi­at. El ni Se împărtăşeşte în Tru­pul şi Sângele Său, la Dumne­ze­iasca Liturghie. Bucuria întâlnirii cu Dom­nul îi dăruieşte omului putere în asumarea durerii proprii şi a celor din jur. Aceeaşi bucurie în Domnul îi oferă omului putere să „accepte bucuros lupta împotri­va răului şi a păcatului şi să-l facă părtaş la biruinţa cea din ur­mă“, biruinţa asupra morţii. Aceasta pentru că, aşa cum spune părintele Dumitru Stăniloae, „În­vierea lui Hristos înlătură în ge­ne­ral moartea ca sfâr­­şit al vieţii noas­tre, deschizându-i orizontul e­ternităţii. Aceasta este şi cauza bu­curiei noastre în orice timp“.

Să ne îmbrăcăm cu haina bucuriei dăruită nouă de Învierea lui Hristos

Întâlnirea cu Domnul Hristos în Euharistie şi puterea biruinţei Lui asupra morţii îi oferă omului izvor inepuizabil de bucurie atât în viaţa de familie, cât şi în cea de mănăstire. Aşezată sub semnul lui Hristos, familia – tatăl, mama şi pruncii lor – devine, în pofida mul­tor greutăţi, bucurie continuă, bucurie jertfelnică, bucurie adevă­rată. „Încrederea, ca prin­cipală directivă a vieţii, aplicată tutu­ror“, cu toate riscurile care decurg dintr-o astfel de atitudine, creează, de asemenea, fundament pentru multe bucurii în viaţă. Lup­ta pentru o viaţă cât mai sim­plă, necomplicată şi onestă aduce un plus de bucurie în viaţa omului. Iertarea şi recunoştinţa, viaţa de rugăciune şi smerenia, evitarea luptei pentru putere şi iubi­rea faţă de toţi constituie tot atâtea valuri de bucurie care-i fac omului viaţa plină, frumoasă, adevărată.

Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos Domnul,

Zilele de Paşti vor trece repe­de şi vom reintra în obişnuitul şi gre­u­tatea vieţii. Pentru a face faţă is­pitelor dinăuntru şi capca­nelor dinafară, să ne îmbrăcăm cu haina bucuriei dăruită nouă de Învierea lui Hristos şi să n-o dezbrăcăm de pe sufletul nostru niciodată. Să ne lăsăm pătrunşi de puterea Învie­rii şi, în acord cu imnele Bisericii, să „ne bucurăm dumnezeieşte“, „să ne curăţim sim­­ţirile“, şi „unul pe altul să ne îm­­brăţişăm şi aşa să zicem: «Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte căl­când şi ce­lor din morminte viaţă dăruindu-le»“.

Dumnezeu să vă răsplătească pentru toată strădania pe care aţi arătat-o în legătură cu predarea religiei în şcolile unde învaţă co­piii frăţiilor voastre. Înscrierea co­piilor acestui popor pentru a pu­tea participa la ora de religie a fost cu adevărat o mărturisire de credin­ţă, un act de responsabilitate faţă de propriii copii, un examen pe ca­re l-am trecut cu bine. A­ti­tudinea dumneavoastră a fost o mustrare clară a celor care do­resc o altă educaţie decât cea creş­ti­nă pentru copiii Bisericii noastre. A fost şi o încurajare pentru noi, arhierei şi preoţi, că, în mo­men­te de cumpă­nă, poporul lui Dumnezeu arată dra­gostea jertfitoare faţă de Dom­nul Hristos Cel Înviat.

Vă mulţumesc din tot sufletul şi vă îmbrăţişez în Dom­­nul, pe fie­care în parte şi pe toţi laolaltă, dorindu-vă zile fru­moase de Paşti, şi multă, sfântă, adâncă şi înălţătoare bu­­curie. Din bucuria Învierii Domnului Hristos să vă hrăniţi propriul suflet, dar şi sufletele celor dragi, de aproape sau de departe.

Hristos a înviat!A­de­vă­rat a înviat Hristos!

Al vostru frate şi părinte către Dumnezeu rugător,

† TEOFAN
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei


Mai multe pastorale aici

 

Anunțuri

Comentariile sunt închise.