Skip to content

CUVINTE DIN PATERIC PENTRU VREMEA POSTULUI

partea a II-a – cuprins

Despre Paza Limbii

Un frate a întrebat pe oarecare din Sfinţii Bătrâni zicând: Ia-tă mi se întâmplă să văd pe cineva făcând oarecare lucru şi eu spun aceasta la altul, fără să judec în inima mea pe acela. Oare nu este asta clevetire ?

Şi i-a răspuns Bătrânul:

„Dacă vorbeşti cu patimă, ca şi cum ai avea ceva asupra lui, atunci este clevetire. Iar de nu este în inima ta nici o pornire rea, adică nici o simţire pătimaşă, atunci eşti fără de păcat. Însă chiar dacă nu este vorba ta cu gând de clevetire, dar ca să nu răssară răul, mai bine este a tăcea”.

Un bătrân oarecare şedea în Siria, aproape de Antiohia. Acesta avea un frate gata spre a judeca, când vedea pe un frate greşind. Deci de multe ori îl învăţa pe dânsul zicând:

„Cu adevărat, fiule, te înşeli şi îţi pierzi în zadar sufletul tău. Căci nimeni nu ştie ce este în inima omului, fără numai duhul care este întru dânsul. Pentru că de multe ori sunt unii care săvârşesc cele rele înaintea oamenilor, iar în taină se pocăiesc lui Dumnezeu.

Noi vedem adică păcatele lor, iar faptele cele bune şi pocăinţa lor, numai Dumnezeu le ştie. Pentru aceasta şi cu ochii de vei vedea pe cineva păcătuind, nicidecum să nu-l judeci sau să-l cleveteşti pe el, căci numai Unul Dumnezeu este Judecătorul. Tot omul care judecă pe altul, este ca un „anticrist” adică ca un potrivnic lui Dumnezeu, devreme ce i-a răpit dregătoria şi stăpânirea, făcându-se el judecător mai înainte decât dânsul” (că spune la Sf. Evanghlie, că Tatăl cel ceresc toată judecata a dat-o Fiului).

Povestit-a un bătrân:

„Şezând eu odinioară la pustie, a venit un frate de la chinovie pentru cercetare. Deci îl întrebam eu cum se mai află părinţii şi îmi zice fratele: bine cu rugăciunile tale.

Apoi l-am întrebat despre un frate, care avea nume rău şi mi-a zis: „Crede-mă, părinte, încă nu s-a izbăvit de acel nume” (adică tot mai păcătuieşte). Iar eu (zice bătrânul) cum am auzit aceasta, am zis: „Uf!”. Şi îndată ce am zis aceasta, mi-a venit somn şi m-am făcut întru uimire. Se făcea că mă aflu înaintea Sfântului loc al Căpăţânii (adică la Sfânta Golgota). Şi am văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos răstignit între doi tâlhari. Atunci eu m-am pornit să mă închin. Şi dacă am mers până aproape, a poruncit Domnul către Sfinţii Îngeri care erau lângă El, zicând: „Scoateţi-l afară că Antihrist este (adică potrivnicul meu este), căci mai înainte de a judeca Eu, a judecat el pe fratele său!”

Deci fiind eu gonit de acolo, am voit să ies şi mi s-a apucat haina (un fel de mantie scurtă) în uşa care s-a închis degrabă, iar eu lăsând-o acolo, am ieşit şi îndată m-am deşteptat.

Socotind eu în minte cele ce am văzut, am zis către fratele ce venise: „Rea este ziua aceasta pentru mine!” iar el m-a întrebat: „Pentru ce părinte?” Atunci i-am povestit lui cele ce am văzut şi i-am zis:

„Haina aceea pe care o purtam pe deasupra, era acoperământul lui Dumnezeu, care era peste mine, şi m-am lipsit de ea. După aceea a zis bătrânul: am făcut şapte ani rătăcindu-mă prin pustii, nici pâine gustând, nici sub acoperământ întrând şi nici cu oamenii vorbind, până ce l-am văzut iarăşi pe Domnul la Sfânta Golgota, şezând şi poruncind să mi se dea haina. Acela a fost semnul iertării”.

Zis-a ava Iperehie:

Călugărul ce nu-şi stăpâneşte limba în vremea mâniei, unul ca acesta nici patimile nu le va stăpâni.

Mai bine este a mânca din carne şi a bea vin, decât a mânca din carnea fraţilor prin clevetire.

Că precum şarpele odinioară şoptind a scos pe Eva din rai, tot asemenea cu şarpele este şi cel care cleveteşte (adică vorbeşte de rău pe cineva) pentru că şi sufletul celui care aude se pierde şi cel care cleveteşte nu se mântuieşte.

A întrebat ava Longhin pe ava Luchie pentru trei lucruri zicând: „Voiesc să mă înstrăinez”. Şi i-a zis bătrânul:

„De nu vei stăpâni limba, nu eşti străin, ori unde vei merge. Deci şi aici unde eşti, stăpâneşte-ţi limba şi eşti străin”.

A mai întrebat iarăşi pe bătrân: „Voiesc să postesc”.

Iar bătrânul i-a zis: „Sf. Prooroc Isaia spune, că de vei încovoia grumazul tău ca pe un lanţ şi ca pe un belciug, nici aşa nu se va chema primit postul tău. Ci mai vârtos străpâneşte-ţi limba şi gândurile cele rele”.

Atunci l-a întrebat iarăşi: „Voiesc să fug de oameni”.

Deci i-a răspuns bătrânul: „De nu vei isprăvi mai întâi acestea de care ţi-am spus, fiind împreună cu oamenii, atunci nici a-i deosebi nu poţi”.

sus

p281 – p283

Partea a II-a – Scrieri Duhovniceşti – CUPRINS