Skip to content

ALTE MĂRTURII DESPRE CLEVETIRE DE LA SF. IOAN SCĂRARUL

partea a II-a – cuprins

Clevetirea face parte din familia zavistiei şi se naşte din pomenirea de rău şi din ură.

Este o boală delicată, care bântuie peste tot şi nu prea este pricepută, pentru asta greu se lecuieşte. Întocmai ca o lipitoare suge puterea dragostei frăţeşti, apoi secătuieşte sufletul şi-l omoară.

Se silesc demonii în tot chipul ca să ne arunce în păcate. Iar dacă văd că nu reuşesc să ne surpe în cele mari, atunci ne învaţă năravul clevetirii. Prin năravul acesta se defaimă cea mai mare poruncă din Sf. Evanghelie şi anume „porunca dragostei creştineşti”.

‘Iubiţi-vă unul pe altul, precum şi Eu v-am iubit!”, zice Domnul în Sf. Evanghelie.

„Tot cel care urăşte pe fratele său este ucigaş!” (Ioan, 1-15).

Deci spune Sf. Ioan Scărarul că precum singură mândria poate să ne aducă pierzarea sufletului, tot astfel şi clevetirea singura poate să ne lipsească de mântuire. Avem ca pildă pentru aceasta pe fariseul din Sf. Evaghelie care, defăimând pe vameş (înaintea lui Dumnezeu) s-a osândit.

Tot Sf. Ioan Scărarul ne spune că nici unul dintre credincioşii, cari cu adevărat se pocăiesc, nu alunecă în păcatul clevetirii. Căci cel care îşi vede păcatele sale, nu are vreme, nici curaj să le iscodească pe cele străine.

Pe când cel meşter la zugrăvirea neputinţelor străine niciodată nu ajunge la cunoştinţa de sine.

Tot cel care doreşte să afle o cale mai scurtă spre mântuire, să asculte cuvintele Domnului care zice:

„Nu judeca şi nu veţi fi judecaţi!”

Iar dacă vrea să ştie cel care cleveteşte ce fel de plată îl aşteaptă, să audă glasul Evangheliei care zice:

„Cu ce judecată veţi judeca, cu aceea veţi şi voi judecaţi!” (Matei, 7-2)

sus

p312 – p313

Partea a II-a – Scrieri Duhovniceşti – CUPRINS

Reclame