Skip to content

DESCOPERIRE PENTRU PLATA NEVOINŢELOR

partea a II-a – cuprins

Odinioară postind Cuviosul Paisie douăzeci şi două de zile, i s-a arătat însuşi Domnul nostru Iisus Hristos şi i-a zis:

„Mult rău pătimeşti pentru Mine, o, alesul Meu Paisie!”

Atunci cuviosul a zis:
„Şi ce mare lucru este a mea proastă rea pătimire, o, Bunul meu Stăpân?”

Iar Mântuitorul i-a răspuns:

„Tot lucrul bun este bine primit Mie şi le voi răsplăti celor ce-l fac întocmai cu osteneala lor, deci urmeză-mi Mie!”

Iar cuviosul I-a urmat Domnului până ce au ajuns la o peşteră din pustie şi atuncia zis Mântuitorul către dânsul:

„Intră înăuntru să vezi bărbat cu adevărat nevoitor!” Şi intrând în peşteră cuviosul Paisie a văzut un om, care se tăvălea pe pământ şi îşi freca gura şi faţa sa de ţărână.

Deci, mirându-se cuviosul de covârşitoarea nevoinţă a bărbatului aceluia, a ieşit afară, rugând pe Domnul să-l înştiinţeze despre nevoinţa cea mare a bărbatului.

Iară Domnul a zis:

„Văzut-ai pe nevoitorul meu ce fel de mari osteneli rabdă pentru Mine?”

„Am văzut, Stăpâne (a zis cuviosul Paisie) şi m-am spăimântat de osteneala nevoinţelor lui, ci mă rog Stăpâne să-mi descoperi, care este nevoinţa lui!”

Atunci Mântuitorul a zis:

„Numai două zile are de când posteşte şi iată vezi cum se ticăloşeşte (adică se zbate) de foame şi de sete!”

Auzind acestea cuviosul Paisie a zis:

„Şi eu cum am douăzeci şi două de zile postindu-mă şi nu pătimesc asemenea ca el?” Şi a răspuns Mântuitorul:

„Pe tine te întăreşte darul Meu şi de aceea posteşti fără osteneală, iar acela ca un pătimitor, din singură voirea lui posteşte cu multă osteneală şi înflăcărat cu dorul cel pentru Mine, suferă să pătimească mai presus de puterea lui”.

Şi a întrebat iar cuviosul Paisie pe Domnul:

„Ce plată va lua de la bunătatea Ta pentru cele două zile de post?” Şi Domnul a răspuns:

„Pentru cele două zile va lua aceeaşi plată ca şi tine pentru douăzeci şi două de zile! şi deopotrivă vă voi zice: intră în bucuria Domnului tău, că întocmai aţi făcut binele şi v-aţi arătat amândoi osârdnici după puterea voastră!”

Atunci a zis cuviosul Paisie:

„Mă rog, Hristoase al meu, slobozeşte-mă de mânie!”

Iar Domnul a zis: „De voieşti a birui mânia şi iuţimea, ia aminte să nu răneşti (cu vorba), nici să ocărăşti ori să defaimi pe cineva. Şi de vei păzi acestea nu te vei mânia”.

Iar cuviosul Paisie L-a întrebat iarăşi:

„Stăpâne, Iubitorule de oameni şi Îndelung răbdătorule, dacă cineva face poruncile Tale şi se duce la cei cari Te iubesc pe Tine să slujească trebuinţelor lor, oare are câştig din aceasta sau se păgubeşte?” Iar Domnul a răspuns:

„Precum cela ce lucrează într-o ţarină îşi ia plata de la stăpânul ţarinei, tot aşa şi cei cari fac bine şi ajută sau învaţă pe alţii, vor lua în ceruri strălucite plăţile”.

Apoi L-a întrebat iar cuviosul Paisie:

„Doamne al meu, dacă cineva se nevoieşte la fapta bună şi slujeşte şi pe alţii, iar altul numai cât se nevoieşte, dar pe alţii nu-i slujeşte, ce deosebire este între aceştia?” Şi a răspuns Domnul:

„Acela care se nevoieşte numai pentru sineşi, este ucenic al meu, iar cel care se nevoieşte pentru sineşi şi slujeşte şi pe alţii, (acela) este mie fiu şi moştean al meu!”

Şi iarăşi a întrebat cuviosul:

„Dacă cineva se sârguieşte spre slujba altora şi se nevoieşte şi pentru sineşi cât îi este cu putinţă, însă împiedicat fiind cu slujirea altora nu poate ajunge la nevoinţele celor cari nu au a sluji altora, oare unul ca acesta asemenea plată va lua ca şi cei care se nevoiesc mai mult?” „Aşa! (a răspuns Mântuitorul) asemenea plată vor lua!” Şi zicând acestea Domnul, s-a suit la ceruri.

Zis-a un bătrân:

„Să nu defăimezi pe acela ce-ţi slujeşte ţie. Că tu nu ştii, că doară este mai mult duhul şi darul lui Dumnezeu într-ânsul, decât întru tine. Pentru aceasta să nu fim nesocotitori spre cei cari ne slujesc nouă.”.

Povestit-a oarecare dintre bătrâni că un frate oarecare ce petrecea în Egipt mergea pe drum şi sosind noaptea a intrat într-un mormânt să mâie de frig. Trecând şi dracii pe acolo, au grăit unul către altul:

„Vedeţi câtă îndrăzneală are acest călugăr, ia să-l îngrozim pe el!”

Şi a răspuns altul:

„La ce să-l mai înspăimântăm pe el, că acesta este al nostru, făcându-ne voia noastră: mâncând, bând, clevetind şi negrijindu-se de slujba sa. Ci mai vârtos, până când va zăbovi el întru acestea, noi să mergem şi să necăjim pe cei ce ne necăjesc pe noi şi ne luptă cu rugăciunea ziua şi noaptea!”

Din asta putem înţelege că pe cei cari nu poartă grijă de mântuire îi trec cu vederea şi demonii, că ei se grăbesc să câştige vânat mai gras, adică pe nevoitorii cari îi supără totdeauna şi-i rănesc.

sus

p313 – p315

Partea a II-a – Scrieri Duhovniceşti – CUPRINS