Skip to content

O ISTORIE DIN MÂNĂSTIREA LAVRA (SFÂNTUL MUNTE)

partea a II-a – cuprins

Despre felul cum s-a mântuit o călugăriţă,
care a căzut în păcat.

Ne-a povestit un sihastru cu viaţă sfântă, că în vremea cea veche se afla în cetatea Tesalonic o mânăstire de fecioare. Din lucrarea diavolului una dintre ele a fost luptată ca să iasă din mânăstire. Şi ieşind a căzut în păcatul curviei.

Zăbovind ea o bucată de vreme întru necurăţia aceasta, la urmă şi-a venit în simţire şi prin darul Prea Bunului şi Iubitorului de oameni Dumnezeu s-a căit păcatului ei.

Deci s-a pornit spre mânăstire, cu hotărârea nestrămutată de a petrece restul vieţii în pocăinţă şi osteneală. Dar în poarta mânăstirii, când voia să între înăuntru, a căzut jos şi a murit.

În vremea aceea Dumnezeu a descoperit unui episcop sfânt despre sfârşitul ei. Şi anume a văzut episcopul cum au venit îngerii să ia sufletul călugăriţei, iar demonii şedeau împrejur, pricinându-se şi zicând:

„Pentru ce ne faceţi nedreptate şi o luaţi pe aceasta? Ea este a noastră ca ceea ce ne-a slujit nouă atâta vreme prin patima curviei!”

Iar îngerii ziceau:

„Aceasta s-a lepădat de voi şi a alergat la pocăinţă”.

Atunci demonii au grăit iarăşi:

„Dar ea n-a intrat în mânăstire, deci cum ziceţi că s-a pocăit” Îngerii însă au răspuns:

„Să ştiţi că chiar în clipa când a văzut Dumnezeu pornirea ei cea bună şi hotărârea ce avea de a se mărturisi, precum şi sârguinţa cu care a alergat la mânăstire, i-a dăruit iertare, pentru aceasta s-a mântuit.

Căci întoarcerea de la rău şi pocăinţa sunt la voia omului, iar viaţa şi moartea sunt la voia lui Dumnezeu”.

Auzind acestea demonii s-au depărtat ruşinaţi. Deci să cunoaştem şi noi fraţilor, bunătatea cea nemărginită a lui Dumnezeu şi să alergăm la pocăinţă şi mărturisire, pentru a ne învrednici de asemenea iertare.

Dacă însăsi hotărârea omului pentru mărturisire şi făgăduinţa inimii au aşa mare preţ înaintea lui Dumnezeu, atunci cu cât mai mare preţ este primită mărturisirea cea curată şi supunerea celor cari trăiesc în mânăstirea de obşte.

Mântuirea lor este asigurată, numai să păzească dragostea frăţească faţă de toţi, căci urâciunea pe mulţi nevoitori îi lipseşte de mântuire.

sus

p333 – p334

Partea a II-a – Scrieri Duhovniceşti – CUPRINS