Skip to content

AŞA, DOAMNE ÎMPĂRATE, DĂRUIEŞTE-MI CA SĂ-MI VĂD GREŞELILE MELE ŞI SĂ NU OSÂNDESC PE FRATELE MEU

partea a II-a – cuprins

Un bătrân oarecare şedea în Siria, între hotarele Antiohiei şi avea un frate ucenic, grabnic spre a judeca pe oricine vedea greşind.

Deci de multe ori îl învăţa pe dânsul bătrânul grăind: „Cu adevărat, fiule, te înşeli şi-ţi pierzi numai sufletul tău, de vreme ce nu ştie nimenea ce este în om, fără numai duhul care este întru dânsul. Căci de multe ori unii săvârşesc fapte rele înaintea lui Dumnezeu. Păcatul lor noi îl vedem, iar pocăinţa şi faptele lor cele bune săvârşite în taină, numai singur Dumnezeu le ştie.

Pentru aceasta şi cu ochii de vei vedea pe cineva păcătuind, nicidecum să nu-l judeci pe el, căci numai unul Dumnezeu este judecătorul.

Că tot omul ce judecă pe altcineva se află ca un anticrist (adică potrivnic) lui Hristos, făcându-se răpitor al dregătoriei şi al Stăpânirii pe care Tatăl Ceresc a dat-o Fiului.

Tot cel ce judecă păcatul străin se face prin asta judecător înainte de Domnul.

De vei vedea cu ochii tăi pe cineva căzând în păcat, îndată să zici „Anatema ţie satano, că omul acesta altă vină nu are!” Şi aşa îţi întăreşte inima spre a nu judeca pe fratele tău, căci se duce Duhul Sfânt de la tine.

Iar în gândul tău să zici:

„Precum acesta s-a biruit, tot asemenea şi eu pot să mă biruiesc!” Deci cugetând aşa, plângi şi cere ajutorul lui Dumnezeu.

Pătimeşte împreună cu cel ce a pătimit fără de voie, căci nimenea nu voieşte să greşească lui Dumnezeu.

Nu judeca pe cel curvar, dacă tu socoţi că eşti curat, căci judecând asemenea cu dânsul calci legea, căci Cel ce au zis: „Să nu curveşti”, tot acela a zis şi „Să nu judeci!”

***

La un sihastru oarecare obişnuia să vină un preot din mânăstire ca să-l împărtăşească, la anumite zile, căci el nu ieşea nicăieri din chilie.

A venit odată la acest sihastru o persoană, aducând nenumărate prihăniri asupra preotului amintit. Pârile acestea au slăbit evlavia cuviosului. Deci venind iarăşi preotul ca de obicei cu Sfintele taine, nu a mai deschis sihăstria şi s-a întors înapoi Sfinţitul Slujitor.

Atunci s-a auzit glas din cer, către sihastru:

„Au luat oamenii judecata Mea!”

Şi împreună cu glasul, a căzut în uimire (adică i s-a descoperit o vedenie). A văzut o fântână de aur, având ciutură şi funie tot de aur, iar apa din fântână era foarte bună şi limpede. Însă era lucru de mirare pentru el, căci cel care scotea apa şi turna, era un bubos.

Ar fi vrut sihastrul nostru să bea, dar se sfia de bubosul care scotea apa şi pentru asta nu s-a apropiat să bea. Atunci a auzit iarăşi glas, zicând: „Pentru ce nu bei din apă, ce pricină are bubosul care scoate apă? Dacă scoate şi toarnă se vatămă apa?” După aceste vorbe, şi-a venit în fire sihastrul şi socotind cele din vedenie, a chemat iarăşi preotul ca să-i aducă Sfintele Taine ca şi mai înainte.

***

Un frate a întrebat pe ava Iosif zicând:

„Ce voi face avo, că iată nici rele pătimiri nu pot suferi, nici a lucra şi a face milostenie nu pot”. Atunci i-a zis lui bătrânul: „Dacă din toate acestea nici una nu poţi împlini, atunci păzeşte-ţi ştiinţa ta despre aproapele de către tot răul (adică să nu judeci păcatele străine) şi te mântuieşti, căci Dumnezeu cere de la noi suflet fără de păcat”.

Zis-a ava Teodor: „Nu este altă faptă bună precum a nu defăima”.

***

Aproape de un bătrân locuia un frate puţin mai trândav întru nevoinţă. În vremea când era să moară acest frate, s-au adunat oarecari din fraţi la chilia lui.

Văzând bătrânul pe fratele cel puţin trândav că se arată bucuros şi vesel la faţă în ceasul morţii a zis către el în auzul celorlalţi:

„Frate, noi toţi ştim că nu prea erai osârdnic la nevoinţă, deci cum de te arăţi aşa vesel acum în ceasul ieşirii?”

Şi a răspuns atunci fratele:

„Crede-mă, părinte, adevăr ai grăit, însă de când m-am făcut monah, nu ţin minte să fi judecat pe cineva, sau să fi ţinut în minte răul asupra cuiva, ci de s-a întâmplat vreo prigonire cu cineva, întru acel ceas m-am împăcat cu el. Deci voi zice către Dumnezeu:

Stăpâne, tu ai zis: Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi şi iarăşi ai zis: Iertaţi şi vi se va ierta vouă!”

La aceste vorbe ale fratelui a zis bătrânul:

„Pace ţie, fiule, că şi fără de osteneală te-ai mântuit”.

sus

p389 – p391

Partea a II-a – Scrieri Duhovniceşti – CUPRINS