Skip to content

DESPRE SFÂNTA CRUCE

partea a II-a – cuprins

Domnul nostru Iisus Hristos ne-a dăruit nouă celor credincioşi Semnul Sfintei Cruci, ca să ne fie ca armă nebiruită împotriva a tot răul, dar mai ales împotriva nevăzuţilor vrăjmaşi. Nimeni dintre creştini nu se îndoieşte despre asta.

Însă mai minunat este că Semnul Sfintei Cruci lucrează şi celor necredincioşi, când vrea Dumnezeu ca să iconomisească mântuirea lor. Pentru asta voi aduce oarecari pilde din istorie şi din Vieţile Sfinţilor.

Împăratul Iulian Paravatul (adică lepădatul de lege, apostatul) era nepotul Sfântului Constantin cel Mare. El a fost crescut de mic în legea creştinească şi a învăţat mai întâi carte prin mânăstirile Capadochiei, unde a îmbrăcat şi haina călugărească.

Mai târziu a fost dăscălit de filosofii păgâni, cari duşmăneau de moarte creştinismul. Fermecat de filosofia păgânească, tânărul prinţ a început să urască credinţa creştină şi a făgăduit păgânilor că dacă ajunge împărat, ridică iarăşi închinarea la idoli (care era oprită de Sf. Constantin). Împins de ambiţia măririi s-a împrietenit cu cei mai aprigi duşmani ai creştinismului şi mai ales cu vrăjitori, cari l-au ajutat. Dar dintre toţi s-a arătat mai iscusit la înşelăciune un vrăjitor evreu. Acesta i-a făgăduit că îl va ajuta la scopul lui, dar i-a pus condiţia să se lepede de Hristos. Jidovul (ca un vrednic urmaş al lui Iuda) l-a îndemnat pe tânărul Iulian ca să facă lepădarea în scris pe hârtie şi să meargă el singur în capiştea idolească ca s-o încredinţeze demonilor.

I-a pus în vedere ca atunci când aruncă scrisoarea în văzduh să cheme pe demoni, dar nu cumva să facă Semnul Crucii.

Dar în clipa când a aruncat scrisoarea în capişte, s-a arătat o tabără întreagă de demoni. Spăimântându-se de chipul lor, Iulian a făcut semnul crucii (din obişnuinţă) şi atunci demonii au fugit în adâncul iadului, neprimindu-i scrisoarea. Poşta satanei n-a suferit semnul crucii, ea cerea alt timbru pentru scrisoarea lepădării.

Atunci s-a dus nebunul tânăr iarăşi la jidovul vrăjitor ca să întrebe care este pricina neizbutirii. Iar acela i-a tâlcuit că semnul crucii a stricat treaba.

Pentru că are obiceiul să facă cruce atunci când se sperie, l-a învăţat afurisitul ca să junghie un prunc botezat şi să aducă la dânsul inima pruncului. Atunci să fie sigur că semnul crucii nu mai împiedică treaba. Făcând după sfatul jidovului, nu s-au mai speriat poştaşii iadului când le-a aruncat scrisoarea, ci au primit-o, căci mâinile celui lepădat erau acum mânjite de sânge nevinovat.

Prin lucrarea vrăjilor şi prin tot felul de uneltiri viclene, Iulian Paravatul a ajuns împărat la Constantinopol după moartea feciorilor Sfântului Constantin.

În vremea împărăţiei lui credinţa creştinească a fost prigonită în chip ascuns, întocmai cum face stăpânirea comunistă în ziua de azi. N-a închis Bisericile, dar a încurajat închinarea la idoli. Averea Bisericii a fost sechestrată de stat pentru întreţinerea spitalelor şi a capiştilor păgâneşti. Creştinii au fost scoşi din funcţiile statului şi din şcoli. Ereticii cari erau afurisiţi de Soborul Bisericii au fost puşi iarăşi în drepturi ca să pricinuiască împerechere şi sminteală în norodul pravoslavnic.

După ce a slăbit Biserica şi a vătămat-o mai rău decât împăraţii păgâni, vipera aceasta vicleană (cum îi zicea Sfântul Vasile lui Iulian) le-a dat ajutor jidovilor ca să zidească din nou Templul din Ierusalim.

Prin asta căuta să arate că sunt mincinoase cuvintele Domnului, cari au fost rostite pentru risipirea templului.

Dar când au început să facă şanţuri pentru temelie, atunci s-a cutremurat pământul şi a ieşit din adânc pară de foc şi pucioasă. Pentru asta n-au mai îndrăznit să lucreze.

În vremea aceea a fost închis şi sfântul Atanasie cel Mare, căci el era socotit ca cel mai mare duşman al lui Iulian. Şi căuta în tot chipul să-l omoare pe Sfânt, dar Dumnezeu i-a scurtat zilele tiranului. Căci în vremea când era în război cu barbarii, Sfântul Mucenic Mercurie l-a săgetat în inimă. Atunci Iulian cunoscând de unde vine pedeapsa a strigat: „M-ai învins Galileanule!” În vremea aceea Sf. Vasile se afla în Biserică, rugându-se Sfântului Mercurieca să ajute pe norodul pravoslavnic şi să facă izbândă asupra tiranului. Deodată vede că chipul Sfântului Mercurie a pierit de pe icoană. Rugându-se cu mai multe lacrămi, s-a arătat iarăşi chipul Sf. Mucenic ca şi mai înainte şi a grăit către Sf. Vasile: „Să mă ierţi căci n-am fost aici, ci am mers ca să pierd pe tiranul Iulian!” În felul acesta s-a izbăvit creştinătatea de cel mai primejdios vrăjmaş, care se arăta în faţă că este creştin, iar cu lucrul era păgân. El a dat foc la multe moaşte de-ale Sfinţilor din vechime şi a distrus multe cărţi sfinte. Atunci au fost arse şi Cinstitele Moaşte ale Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, ale Sf. Prooroc Elisei şi ale altor sfinţi.

Tactica lui Iulian Paravatul (adică metoda lui ascunsă) o folosesc astăzi tovarăşii comunişti, care se prefac că sprijină Biserica, dar lasă slobodă toată oastea ateilor şi o sprijină în tot chipul ca să dezrădăcineze orice urmă de credinţă din sufletul tinerimii.

Au văzut că nu reuşesc cu prigoana, pentru asta au luat învăţătură de la afurisitul Iulian, ca să nu priceapă lumea de unde vine vătămarea. Puterea Sfintei Cruci este săgeata care va zdrobi capul balaurului roşu, cu darul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Amin.

sus

p426 – p428

Partea a II-a – Scrieri Duhovniceşti – CUPRINS

Anunțuri