Skip to content

CUNUNA MÂNTUIRII DIN SCÂRBE ŞI NECAZURI

partea a II-a – cuprins

Pilde din Pateric

Un bătrân locuia la chiliile ce se ziceau pustniceşti, care erau aproape de Alexandria. Şi era bătrânul foarte iute şi puţin cam nerăbdător la suflet.

Auzind despre el un frate ma tânăr, a făcut aşezământ (adică a făgăduit) înaintea lui Dumnezeu în felul următor:

„Doamne, pentru toate păcatele pe care le-am făcut în lume, voi merge şi voi sluji lui, silindu-mă ca să-l odihnesc”.

Deci primindu-l bătrânul în ascultare, îl ocăra în toate zilele ca pe un câine. Dar Dumnezeu, văzând smerenia şi răbdarea fratelui (după 6 ani de ascultare) îi arată lui în somn pe unul care ţinea o hârtie mare (zapisul păcatelor lui). Şi hârtia aceea era pe jumătate scrisă şi pe jumătate ştearsă. Deci arătându-i acela hârtia îi zicea:

„Iată jumătate din datoriile tale le-a curăţit Stăpânul Dumnezeu, sileşte-te pentru celelalte!”

În apropiere de stareţul lui mai era şi un alt bătrân foarte îmbunătăţit şi duhovnicesc. Acela cunoştea tainele fratelui şi auzea totdeauna cum îl ocăra şi-l necăjea pe nedrept. Apoi vedea cum fratele îi punea metanie şi bătrânul făcea pace cu el. Deci, când îl întâlnea acest bătrân duhovnicesc pe fratele, îl întreba pe el:

„Ce este, fiule, cum ai trecut ziua de azi? Oare ai dobândit ceva? Oare ai şters ceva de pe hârtie? (adică de pe zapis)”.

Şi dacă se întâmplă vreodată ca să treacă o zi întru care nu s-ar fi ocărât ori nu s-ar fi scuipat şi nu s-ar fi izgonit de către bătrânul lui, atunci fratele se ducea seara la bătrânul cel aproape şi zicea lui plângând:

„Vai mie, avo, că rea mi s-a făcut ziua de astăzi, căci nu am dobândit nimic, ci întru odihnă am petrecut!”

Deci rabdând toate necazurile cu vitejie, după ce au mai trecut alţi şase ani, a adormit întru Domnul acel frate. Şi bătrânul cel duhovnicesc (din apropiere) care ştia toate tainele fratelui, îi încredinţa pe toţi zicând:

„L-am văzut pe el împreună cu mucenicii şi se ruga lui Dumnezeu cu multă îndrăzneală zicând: „Doamne precum m-ai miluit pe mine prin acela (prin bătrân) miluieşte şi pe acela pentru îndurările tale cele multe şi pentru mine robul Tău! (Aceasta era rugăciunea fratelui adormit).”

Şi după 40 de zile a luat la sine Dumnezeu şi pe bătrânul cel aspru, aşezându-l la locul cel de odihnă.

Iată ce fel de îndrăzneală dobândesc cei cari suferă de bună voie necazurile lui Dumnezeu.

***

Zis-a ava Teodor:

„De se va da însuşi omul de bună voia lui spre greutate şi scârbă şi supărare şi răbdare pentru Dumnezeu, eu cred că pe acela cu sfinţii mucenici îl face părtaş Dumnezeu, pentru că acea greutate şi scârbă pe care o rabdă cineva pentru Dumnezeu, în loc de sânge se socoteşte.”

***

Un iubitor de Hristos a fost dat la mucenicie (prin pâră) de către slujnica sa. În vremea când era dus la muncă, a văzut pe slujnica sa care îl vânduse şi luând el inelul cel de aur pe care îl purta, i l-a dat ei zicând:

„Mulţumescu-ţi ţie că te-ai făcut mie pricinuitoare de acest fel de bunătăţi!”

***

Spuneau părinţii pentru un frate ce locuia lângă un mare bătrân şi acel frate intra în chilia bătrânului şi fura. Iar Sfântul Bătrân ştia despre aceasta, dar nu-l mustra, ci lucra mai mult zicând, că poate fratele are trebuinţă. Şi avea bătrânul multă strâmtoare, cu lipsă (adică cu nevoie) aflându-şi pâinea lui.

La urmă, când era să moară bătrânul, l-au înconjurat fraţii, şi văzându-l pe cel care îl fura îi zise lui: „Apropie-te de mine!” Şi apropiindu-se acela, i-a sărutat sfântul bătrân mâinile lui zicând:

„Mulţumesc mâinilor acestora că prin ele mă duc întru împărăţia cerurilor!” Iar fratele acela umilindu-se şi pocăindu-se, s-a făcut şi el monah iscusit, din faptele pe care le-a văzut la acel mare bătrân.

***

Mai povestea unul din sfinţii părinţi, că era un bătrân beţiv şi lucra câte o rogojină pe zi şi apoi mergând în sat, o vindea şi bea preţul ei. Mai pe urmă a venit un frate la dânsul şi a rămas cu el. Deci lucra şi acel frate câte o rogojină în fiecare zi, iar bătrânul o vindea şi pe aceea şi preţul de la amândouă rogojinile îl bea, aducând fratelui abia seara puţintică pâine.

Trei ani de zile făcând aşa bătrânul, nimic nu-i zicea fratele. Iar după aceşti trei ani a zis întru sine fratele: „Iată gol sunt şi pâinea mea cu lipsă o mănânc, deci mă voi scula şi mă voi duce în altă parte.”

Dar peste puţin timp iarăşi a socotit întru sine, zicând: „Unde mă voi duce? Mai bine rămân aici, căci eu pentru Dumnezeu şed împreună cu bătrânul.”

Atunci i s-a arătat lui îndată Îngerul, zicând: „Nicăieri să nu te duci că vin mâine la tine!” Deci a doua zi a rugat fratele pe bătrânul lui zicând:

„Părinte, să nu mergi nicăieri astăzi că ai mei vin acum să mă ia.” Bătrânul nu voia să creadă, însă fratele l-a încredinţat că negreşit au să vină (ai săi de acasă). Şi vorbind cu bătrânul a adormit întru Domnul fratele. Iar bătrânul văzând a început a plânge, zicând:

„Vai mie, că mulţi ani am petrecut în lenevire, iar tu în puţină vreme ţi-ai mântuit sufletul cu răbdare.” Şi de atunci s-a cuminţit bătrânul şi s-a făcut iscusit.

sus

p447 – p450

Partea a II-a – Scrieri Duhovniceşti – CUPRINS

Anunțuri