Skip to content

CUVÂNTUL 71 (din cartea Sfântului Simeon Noul Teolog)

partea a II-a – cuprins

Despre călugării începători

Acel călugăr care este începător şi cu puţin înainte a lepădat lumea şi toate cele din lume şi a intrat în nevoinţele aşezării călugăreşti, dacă a plecat din lume pentru Dumnezeu şi vrea să înveţe acest meşteşug al meşteşugurilor şi doreşte ca să nu fie zadarnică depărtarea lui de lume, de nevoie este ca de la început să facă cu toată bunăvoinţa şi cu sârguinţa lucrurile virtuţii. Şi ca să dăm în scris o oarecare înainte pregătire (povăţuire) a firilor acestei ştiinţe a ştiinţelor, adică a aşezării călugăreşti la cei începători, care nu de mult au venit din lume şi au intrat la această îndeletnicire, ca şi într-o şcoală, acest fel de povaţă povăţuiesc de la început şi pe aceştia şi pe cei mai înainte născuţi (duhovniceşte) din nou, după tradiţia pe care am moştenit-o (dobândit-o) de la părinţii noştri. Aşadar trebuie să ştim că acel ce s-a dezbrăcat de omul cel vechi dimpreună (precum şi) de grija lui odată cu hainele cele mireneşti şi s-a îmbrăcat în omul cel ceresc prin (odată cu) chipul călugăresc, este nevoie ca să se scoale la miezul nopţii mai înainte de Utrenie şi să facă o rugăciune anumită (orânduită) şi atunci să meargă la slujba Utreniei dimpreună cu toţi fraţii şi să aibă atenţie mare în toată vremea slujbei, luând aminte foarte la cei şase psalmi, la psaltire şi la citire şi să nu lase a se desface (a se răzleţi) mădularele trupului său şi să stea fără rânduială sau să se sprijine pe ziduri sau stâlpi, ci trebuie să aibe mâinile sale împreunate înaintea lui şi picioarele lui să fie îndesate (strânse) amândouă împreună la pământ şi capul lui nemişcat şi să nu privească ici şi colo, ci să fie plecat în jos şi să nu-şi răspândească mintea, nici să cerceteze (privească) pe unul sau pe altul, nici să meargă împreună cu cei leneşi, cari sfătuiesc şi şoptesc în ascuns între ei, ci să-şi păzească ochiul său şi sufletul său ca să nu rătăcească ici şi colo şi să ia seama cât poate numai la rugăciune şi la citire şi la înţelesul troparelor care se cântă şi la cuvintele Sfintei Scripturi, care se citesc, ca să nu scape (să nu treacă) vreun cuvânt degeaba fără de folos, ci să hrănească sufletul său din toate acestea şi să vină întru umilinţă şi smerenie şi întru dumnezeiasca luminare a Sfântului Duh.

Deci fraţilor, părinţilor şi fiilor mei, vă rog dară pe voi, pe toţi şi vă dau ca pe o regulă de suflet mântuitoare ca să vă sârguiţi şi să puneţi asemena început la acest lucru al lui Dumnezeu (pentru care primim de la El şi răsplata după osteneala noastră): de-acuma, de este cu putinţă, să nu treceţi slujba fără lacrimi. Căci de te vei obişnui, o, fratele meu, să faci în acest chip, în puţină vreme vei spori şi vei creşte şi vei ajunge întru bărbat desăvârşit, în măsura vârstei plinirii lui Hristos.

Pentru că cu cât te vei sârgui pe tine ca să nu petreci la slujba Bisericii fără lacrimi, te obişnuieşti la acest bine după multă vreme şi dobândeşti lacrimi, ca ceva firesc de la sine şi atunci se hrăneşte sufletul tău şi cu psalmii ce se citesc sau îi auzi şi cu troparele şi pătrunzi în ele tainele lor cele dumnezeieşti şi prin mijlocirea celor citite se ridică mintea ta şi se înalţă la cele fără de materie (gândite) şi abia atunci lăcrimezi cu multă dulceaţă şi te afli în Biserică în aşa chip, ca şi cum ai fi în ceruri împreună cu sfinţii îngeri. Şi pune hotar şi regulă întru sine-ţi ca să nu ieşi nicicând din Biserică înainte de a zice preotul şi cea mai din urmă rugăciune („Pentru rugăciunile …”) fără de vreo mare nevoie sau trebuinţă a trupului tău, ci să stai cu răbdare la locul tău, căci zice dumnezeiescul cuvântător: „Cela ce rabdă până la sfârşit, acela se mântuieşte.” Şi mai întâi vei lua de la Dumnezeu ajutor fără ca să pricepi (simţi) şi apoi cu vremea vei înţelege şi ajutorul lui Dumnezeu cu simţirea sufletului tău şi, după puţină vreme, cu luminarea dumnezeiască. Şi când se sfârşeşte slujba utreniei, îndată ce ieşi afară din Biserică, să nu începi a vorbi cu unul şi cu altul şi să te împrăştii ici şi colo şi să zăboveşti la vorbă, ci mergi numaidecât în chilia ta şi fă-ţi pe rând rugăciunea cea orânduită a ta cu lacrimi şi cu multă băgare de seamă şi (abia) numai atunci începe a-ţi face sau lucrul mâinilor sau citirea; şi nu cumva să stai cu totul nelucrător (fără lucru) în chilia ta, ca să nu te înveţe nelucrarea tot răul, ce nu se cuvine ca să-l spun; dar nici să colinzi mânăstirea şi să ispiteşti (cerci) pe cei care lucrează (fac rucodelie) sau slujesc. Păzeşte doar tăcerea şi să fugi (să te fereşti) de toţi, căci asta este adevărata înstrăinare, şi ia seama cât poţi de sine-ţi numai şi de lucrul mâinilor tale (rucodelia) şi să nu mergi la altul careva în chilie, afară numai de a părintelui tău duhovnicesc şi nu numai când te trimite înainte stătătorul sau dregătorul (slujitorul) mânăstirii, dară şi când mergi, ia seama să nu zici sau să asculţi vreun cuvânt afară de nevoia pentru care eşti trimis, iar dacă dai răspunsul, întoarce-te repede îndărăt; şi dacă cumva când treci, vezi pe vreun frate care şade singur ori cu alţi fraţi şi ar vorbi afară de cele cuvenite vremii, pune-le lor metanie şi treci cu tăcere şi să nu mergi să stai împreună cu dânşii, ci adu-ţi aminte de cuvântul sfântului Psalmist David care zice: „Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor n-a şezut (stătut) şi pe scaunul pierzătorilor n-a şezut”. Pentru că aceştia sunt cu adevărat pierzători adică făcători de omor (criminali) şi vătămători de suflet după cum zice şi Sf. Apostol Pavel: „Strică obiceiurile bune vorbirile cele rele.” Pentru că oricine este pierzător, acela este şi criminal. Deci dară nu sta, iubite frate, împreună cu cei cari zăbovesc la vorbă, nici să spui către ei, să aud şi eu ce spuneţi şi după cum am zis, pune metanie şi treci şi pleacă la treaba ta şi păzeşte liniştea şi înstrăinarea, iară liniştea va să te păzească de vei zice întru sine-ţi: şi ce am a spune eu, care sunt cu totul tot putoare şi necurăţie şi nebun şi străin şi nevrednic a vorbi, sau de a asculta, ori de a mă socoti desăvârşit cu oamenii?

Iarăşi înstrăinarea şi depărtarea de către toţi o vei păzi de vei cugeta şi vei zice întru sine-ţi: Cine sunt eu neputinciosul şi netrebnicul, mojicul şi săracul, care vreau să merg în chilia altcuiva? Şi cine să mă vadă şi să nu mă respingă (întoarcă) şi să mă urască ca pe o lepădătură? Oare dacă voi merge, nu-mi va zice: ce a voit acest mârşav, a venit să-mi murdărească chilia? Şi cugetând aceasta, pune înaintea ta păcatele tale şi zi acestea ce le-am spus din tot sufletul tău, dară puţin câte puţin vei veni şi la aceasta cu împreună lucrarea darului dumnezeiesc, adică să-ţi închipui ca adevărate întru sine-ţi acestea. Numai ascultă-mă pe mine, smeritul, şi începe împreună cu Dumnezeu să zici şi să faci acestea ce ţi-am spus şi nu te va părăsi Dumnezeu, pentru că te iubeşte şi vei veni la cunoaşterea adevărului şi te vei mântui. Deci dară, frate, petrece-ţi timpul în acest chip, până în vremea Liturghiei şi atunci mergi iarăşi în Biserică şi fă precum ţi-am rânduit să faci şi la slujba utreniei şi să nu uiţi nicidecum jalea (umilinţa), ci să stai cu frică şi cu cutremur ca şi cum ai vedea pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, care se jertfeşte pentru tine. Iar de eşti vrednic şi ai luat învoire de la duhovnicul tău, mergi cu frică, dar şi cu bucurie şi te împărtăşeşte cu Prea Curatele taine şi după încheiere (apolis) mergi împreună cu toţi fraţii în trapeză; iar dacă eşti orânduit să slujeşti, fă-ţi slujba ta în aşa fel cu dragoste curată şi fără vicleşug, ca şi când ai sluji pe însuşi Hristos, iar nu pe oameni şi pe toţi fraţii tăi ca pe sfinţi, sau precum am zis ca pe însuşi Hristos şi dă la toţi cele de nevoie cu aceeaşi dragoste, ca şi cum le-ai da de sufletul tău şi însuţi pe tine cu totul de bună voie, fiind încredinţat că iei sfinţire prin slujirea ce le-o faci lor. Dar dacă stai şi tu în trapeză împreună cu toţi, ia seama să nu întinzi cu singura ta voie mâna la bucate, până nu încep să mănânce cei mai vechi ca tine şi până nu binecuvântează preotul; şi când începi să mănânci împreună cu fraţii şi părinţii tăi, ai rezervă (sfiiciune) mare şi tăcere şi să nu vorbeşti de loc cu cineva, ci ia aminte la citire şi precum te hrăneşti trupeşte cu bucate, tot în acelaşi chip să-ţi hrăneşti şi sufletul cu cele de Dumnezeu insuflate cuvinte ale Sfântului Duh.

Pentru că eşti dublu cu trupul şi sufletul şi trebuie să te hrăneşti şi sufleteşte şi trupeşte. Iară trupul tău ca cel ce este simţit şi pământesc trebuie să-l hrăneşti cu cele simţitoare şi pământeşti bucate, pe câtă vreme sufletul tău ca cel ce este netrupesc şi dumnezeiesc, să îl hrăneşti cu cele dumnezeieşti şi gândite bucate ale Cuvântului lui Dumnezeu. Deci nu cerceta porţiile ce sunt aşezate în trapeză, care este mai mare şi care este mai mică, ci orice fel de porţie ţi s-ar da, mănânc-o cu mulţumire şi cu înfrânare, ferindu-te de toată săturarea; şi cugetând că nu eşti vrednic să stai în trapeza de obşte a fraţilor, zi în sine-ţi: cine sunt eu, netrebnicul şi nevrednicul, că m-am învrednicit să stau şi să mănânc împreună cu aceşti fraţi? Şi tot zicând acestea cu mintea ta, să te ai pe sine-ţi păcătos cu tot sufletul tău.

Şi precum un sărac îmbrăcat într-o rasă veche, dacă se află în mijlocul boierilor şi a bogătaşilor luminaţi îmbrăcaţi şi împodobiţi, se ruşinează şi se sfieşte şi nu îndrăzneşte să se atingă, nici să se apropie cineva dintre dânşii, tot astfel să te afli şi tu totdeauna la toată frăţimea şi să alegi totdeauna locul cel mai de jos (mai din urmă) şi să te ruşinezi a sta mai sus (mai în frunte) de cineva, ca şi când toţi aceia ar fi bogaţi întru fapte bune şi tu singur ai fi gol şi sărac de orice virtute şi vrednic de a mânca împreună şi să te vezi desăvârşit de ei. Dară şi când vrei să începi a mânca, adu-ţi aminte de păcatele tale şi zi iarăşi în sine-ţi: oare nu cumva să-mi fie spre osândă de voi mânca vreuna din bucatele ce-mi stau înainte? Căci eu din tinereţea mea nu l-am ascultat cândva pe Dumnezeu. Cel ce le-a făcut şi ni le-a dat ca să le mâncăm şi Sfintele Lui porunci nu le-am păzit şi cum?, eu, cel osândit şi nevrednic, să mănânc din bunătăţile Lui?

Cu ce obraz să mănânc şi să beau şi să mă bucur împreună cu aceşti sfinţipărinţi, eu, cel viclean şi nemulţumitor rob, care sunt departe de faţa Stăpânului meu, până nu mă voi pocăi şi să iau iertăciune de la iubitorul de oameni Dumnezeu, după cum mănâncă şi beau şi se veselesc aceia cari n-au greşit deloc, sau cu cei cari au greşit şi s-au pocăit şi au dobândit iertăciune de la Dumnezeu?

Nu, nu voi mânca eu ca şi aceştia, ci numai atât să mănânc şi să beau ca să trăiesc şi să mă necăjesc şi să mă strâmtorez şi să mă defaim pe sine-mi, ca să vadă Dumnezeu dintru înălţime strâmtoarea mea şi scârba mea cea de bună voie şi să mă miluiască şi să-mi ierte păcatele mele cele multe. Acestea deci să ţi le aminteşti şi să le cugeţi de-a pururea. Pentru aceasta osândeşte-te ca să manânci şi pâine numai atât ca să nu te saturi, dară nici prea puţină faţă de trebuinţa ta şi faţă de cât poţi să te ţii. La fel orânduieşte-te ca şi apă să bei unul sau două pahare şi acestea într-o anumită vreme a zilei; iară când vrei să mănânci, nu asculta de părerea (gândul) ce te îndeamnă ca să alegi vreuna din bucate să mănânci, ci să te păzeşti cât poţi să mănânci numai aceea care este în faţa ta. Şi iarăşi din ceea ce se află în faţa ta, de se întâmplă că este fruct sau oarecare altă mâncare şi îţi place şi-ţi zice gândul tău: aceea este bună, ia-o şi o mănâncă, tu nevoieşte-te cât poţi ca să nu biruieşti, nici măcar să o atingi. Că Adam n-a fost izgonit din Rai de altceva, decât pentru că i s-a părut rodul pomului frumos şi bun la mâncare şi a mâncat din el.

Deci dară acei cari vreau să se întoarcă iarăşi în acel Rai, sau să zic mai bine, să meargă pentru Împărăţia Cerurilor, au nevoie ca să păzească înfrânarea chiar de la fructe, fără vreo hotărâre, pentru ca să nu alunece încetul cu încetul în vătămări mai mari, adică în pofte. Şi dacă te îndeamnă fraţii ce şed împreună cu tine ca să mănânci sau să bei mai mult, nu răspunde altceva nimica, ci împreunează mâinile tale şi ridică-te puţin, pleacă-ţi capul şi zi cu voce blândă şi liniştită: „iertaţi-mă!”, şi nu numai la aceasta, ci şi la toate celelalte în acelaşi chip să răspunzi; şi nici tu să nu dai la altcineva din cele ce privesc, nici de la altul să nu primeşti ceva; iar dacă nu bei vin, să nu cauţi nicidecum să-l iei spre a-l da altui frate, afară numai dacă se întâmplă de este străin şi a venit la tine pentru vreo nevoie. Să nu cutezi vreodată ca să dejunezi (să guşti cu cineva), nici să prânzeşti sau să cinezi sau să guşti după cină vreodată a doua oară, căci toate relele din asta se nasc şi acestea sunt cursele diavolului, care se par a fi bune, însă au ascuns înăuntru otrava cea purtătoare de moarte; de asemenea trebuie să se ferească (să fugă) cel care mă crede şi păzeşte cuvintele mele, căci cu împreună lucrarea darului lui Dumnezeu va rămâne neispitit şi nevătămat de către diavol, iar ceilalţi vor trăi viaţă (aşezare) mirenească cu chip călugăresc, cari se vor prăbuşi (aluneca) şi vor cădea în prăpastie şi prăbuşiţi fiind, nu o vor simţi (pricepe). De unde tu, prea iubitul meu frate, hotărăşte-te asupra celor ce ţi-am zis atâta, încât dacă este nevoie să şi mori pentru asta.

Pentru că în alt chip nu vei putea scăpa de demonul îmbuibării.

Să ştii şi asta, că de vei păzi acestea, diavolul nu suferă ca să te vadă şi va ridica împotriva ta pe toţi cei leneşi şi vicleni ca să te judece şi să te clevetească şi să te pizmuiască şi să te batjocorească şi spre (pentru) asta să-ţi pricinuiască şi necazuri nenumărate spre a te face să laşi acest scop bun şi să încetezi de la aceste lucruri (fapte) cari îţi pricinuiesc mântuirea sufletului; pe cari de le vei răbda, vei afla mare ajutor şi mângâiere de la Dumnezeul şi Mântuitorul nostru. Iar dacă oarecari alţii stau la cină şi mănâncă şi tu nu mănânci, ci slujeşti sau stai sau faci altceva, nu uita să zici cu mintea ta aceasta: Dacă şi eu m-aş fi pocăit şi aş fi luat iertăciune pentru păcatele mele, de bună seamă că aş mânca şi eu şi împreună m-aş veseli cu fraţii mei. Dară de vreme ce eu ticălosul m-am făcut de sine-mi nevrednic prin lucrurile mele cele spurcate, cu dreptate primesc acum după faptele mele. Şi zicând acestea stăpâneşte-ţi pântecele cât poţi; să nu cauţi, nici să doreşti nicicând şederea înainte (în frunte), ci să o urăşti din tot sufletul tău, ca ceea ce este cauza mândriei, pentru că smerenia ta va să te înalţe şi ceea ce ceri de a fi mai jos decât alţii, va să te facă cel dintâi căci este scris: „Tot cel ce se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.” Deci dacă te scoli împreună cu toţi fraţii şi dai mulţumită către Dumnezeu şi te slobozeşt de către preot, mergi îndată cu tăcere la chilia ta şi închide-ţi uşa, ia cartea în mână şi citeşte puţin; şi de este vreme de vară odihneşte-te puţin (pe rogojină şi dormi puţin), căci pe cât te vei păzi de săturare şi întrebuinţezi mâncare (masă) uşoară (simplă) adică pâine şi apă cu măsură şi legume sau seminţe, atunci dormi puţin şi te trezeşti repede. Iar dacă este vreme de iarnă, dacă citeşti puţin în rucodelia ta şi stai la ea, până ce toacă de vecernie şi atunci pleacă la Biserică şi stai cu frică şi cu multă atenţie la slujba vecerniei şi nu vorbi nicidecum cu cineva; iar când se sfârşeşte vecernia, dacă te poţi înfrâna să nu mănânci, nici să bei deloc, având rânduiala ca să mănânci o singură dată pe zi, vei afla multă folosinţă şi ajutor la rugăciunile tale cele de noapte şi de priveghere. Iară de nu poţi, mănâncă numai un pesmet şi bea un pahar de apă, afară de boală sau de slăbiciunea stomacului, şi când plineşti către Dumnezeu rugăciunile pavecerniţei împreună cu ceilalţi, pune metanie la picioarele egumenului ca şi la picioarele lui Hristos, ia rugăciunea de la acela, sărută sfintele icoane şi mergi în tăcere în chilia ta şi să nu vorbeşti de fel cu careva.

Şi intrând înăuntru, închide uşa, ia cartea în mână şi citeşte în ea până la trei file, ridică-te apoi la rugăciune şi te roagă liniştit lui Dumnezeu ca să nu te audă cineva. Ia seama însă să stai cu bărbăţia sufletului tău şi să-ţi aduni cugetele în rugăciunea ta şi să nu le laşi să se plimbe la alte lucruri; şi împreunează-ţi mâinile în faţă şi picioarele să ţi le păstrezi drepte şi nemişcate şi închide-ţi ochii tăi ca să nu vadă altceva nimic şi să ţi se răspândească mintea; apoi ridică-ţi mintea şi toată inima ta spre ceruri şi spre Dumnezeu şi cere de la Dânsul mila Lui cu lacrimi şi suspine; şi să ai psalmi orânduiţi de către duhovnicescul tău părinte, câţi (care) sunt pentru noapte şi pricinuiesc lacrămi şi câţi sunt pentru (după) puterea ta, căci după puterea ta şi după bărbăţia ta trebuie să ai orânduit şi psalmii şi plecările genunchilor şi timpul stării, ca să nu te mustre conştiinţa ta şi să-ţi zică, că mai ai încă putere să stai şi să slavosloveşti pe Dumnezeu.

Pentru acest lucru să ai orânduit şi alte rugăciuni, cari să cuprindă mulţumire şi laudă către Dumnezeu şi atâtea să zici dimineaţa şi atâtea seara, iar dacă termini rugăciunea fă iarăşi puţină citire, apoi stai la rucodelia ta şi întârzie până la al treilea ceas de noapte, apoi ridică-te şi citeşte „Cel fără prihană” şi te odihneşte pe rogojina ta, pecetluindu-ţi tot trupul tău cu semnul Sfintei Cruci şi dormi până la miezul nopţii, apoi fă iarăşi precum ţi-am rânduit.

Pentru aceasta să-ţi mărturiseşti cugetele părintelui duhovnic, de este cu putinţă în tot ceasul, la fiecare oră; iar de nu este cu putinţă, cel puţin să nu laşi să treacă vreo zi în care să nu te mărturiseşti; îndată după utrenie, cercă-te pe sine-ţi bine şi arată duhovnicului toate câte ţi-au urmat şi să ai credinţă sigură către aceasta: chiar dacă lumea întreagă l-ar cleveti şi l-ar osândi şi dacă tu singur l-ai vedea că curveşte, să nu te sminteşti, nici să-ţi împuţinezi credinţa ce o ai către el, ascultând pe Hristos care zice: „Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi”. Iar când te nevoieşti în chipul acesta în fiecare zi, să fii încredinţat că nu va întârzia de a te cerceta Dumnezeu de sus, ci îţi va trimite ajutor din Sfântul Său sălaş şi va să vie către tine darul Sfântului Duh.

Şi puţin câte puţin sporind, vei veni întru bărbat desăvârşit şi vei să te măreşti întru vârsta duhovnicească şi vei ajunge întru bărbat desăvârşit al măsurii vârstei lui Hristos, luminat de Duhul Sfânt cu lumina cunoştinţei şi luminând ca un soare pe toţi aceia care sunt aproape de tine să te hrăneşti împreună cu ei şi să slăveşti cu lucrul şi cu cuvântul pe care ţi le-a dat harul Sfântului şi Făcătorul de viaţă Duhul Lui.

Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

sus

p470 – p478

Partea a II-a – Scrieri Duhovniceşti – CUPRINS