Skip to content

CUVÂNTUL 72 al Sf. Simion Noul Teolog

partea a II-a – cuprins

1. Despre lepădarea şi tăierea voii.

2. Că trebuie ca cineva să-şi găsească povăţuitor iscusit ca să deprindă fapta bună.

3. Că trebuie să aibă credinţă către (la) părintele duhovnicesc.

4. Şi despre cercarea (privirea) luminii, de la care se luminează orice suflet şi sporeşte întru dragoste lui Dumnezeu.

1. Iubiţii mei fraţi, de multe ori aţi căutat ca să auziţi cuvântul lui Dumnezeu de la mine, nevrednicul …, dar eu n-am voit să vorbesc către dragostea voastră ca şi cum ar fi la întâmplare, cele cuvenite şi de nevoie; pentru aceea acum când este vreme potrivită am voit şi eu cu râvnă, nu ca să vă învăţ, căci sunt nevrednic, ci ca să vă amintesc cele cari folosesc sufletului vostru şi să vă îndemn spre fugirea (depărtarea) de lume şi spre înstrăinarea de patimi, spre dragostea lui Dumnezeu şi spre cea desăvârşită nepătimire. De vreme ce am vorbit către oameni cari flămânzesc şi însetoşează pentru mântuirea lor, am cugetat că trebuie să fac începutul cuvântului de la acest nesecat izvor, de la Domnul nostru Iisus Hristos, căci acesta este şi la începători temelia credinţei şi la cei de mijloc nădejde ne-ruşinată şi la cei desăvârşiţi dragoste fără saţiu şi viaţă fără de sfârşit, căruia Îi auzim în fiecare zi glasul cel sfânt care zice:

„Oricine nu va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa şi fraţii şi toate câte le are el, şi luând Crucea să-mi urmeze Mie, nu este Mie vrednic”.

Aceasta deci am învăţat-o din Scriptură, şi am învăţat-o şi din încercare, că Crucea s-a pus la urma celorlalte ca să ne arate scârbele şi ispitele şi în sfârşit însăşi moartea cea de voie, pe care trebuie s-o rabde cel ce vrea să se facă următor lui Hristos.

După cum în acele vremuri când erau tiranii, prigonitorii creştinilor, au răbdat mulţi cu bucurie moartea cu atâtea prea felurite chinuri. Acum însă când este cu darul dumnezeiesc pace desăvârşită la creştini, suntem încredinţaţi că nu este alta nimic Crucea şi moartea decât desăvârşita omorâre şi tăierea voii de sine. Căci acela care face voia lui, oricât de mică, nu-i cu putinţă ca să urmeze poruncile Lui. Şi atunci ca să fac cuvântul meu către dragostea voastră, ca pe un frate, zic astfel:

2. Frate, roagă pe Dumnezeu adesea cu multă râvnă ca să-ţi arate omul care ar putea să te povăţuiască bine şi pe care să-l ţii tainic Dumnezeu cu darul său, în chip văzut sau arătat printr-un rob al Lui, mergi la el şi să ai respect şi evlavie către dânsul, ca şi cum ai avea pe însuşi Hristos. Pentru că precum ai nevoie ca să te supui lui Dumnezeu, aşa se cuvine să te supui şi către dânsul, pentru ca să te înveţe cele de trebuinţă şi orice îţi spune trebuie să le faci fără clintire (şovăială), chiar dacă-ţi pare potrivnic sau vătămător de suflet cele ce îţi porunceşte. Căci mai bine este ca să te numeşti ucenic al ucenicului, decât să petreci viaţa ta de sine şi să-ţi agoniseşti fără folos rodurile voii tale proprii.

3. Şi atunci dacă auzi de la dânsul astfel, ieşi din pământul voii tale şi din rudenia cugetelor tale, nu socoti şi nici cumva să te ruşinezi, biruit fiind de slava deşartă. Iar de ţi-ar spune vino în pământul ascultării ce ţi-l arăt, aleargă, cu toată puterea ta, nu da somn ochilor tăi, ca nu cumva să te birueşti de ticăloşie sau de trândăvire, căci poate acolo va să se arate şi ţie Dumnezeu, care va să te facă părinte multor fii duhovniceşti şi să-ţi dăruiască pământul făgăduinţei, pe care îl moştenesc numai cei drepţi. Dacă îţi porunceşte ca să te urci la munte, urcă-te cu sârguinţă, căci sunt încredinţat că vei vedea pe Hristos, care se va schimba la Faţă şi va lumina mai mult decât soarele cu lumina dumnezeirii Lui şi poate vei cădea jos, neputând suferi să vezi ceea ce n-ai văzut niciodată şi să auzi glasul de sus de la Tatăl său şi să vezi norul ce umbreşte şi proorocii ce stau de faţă şi Îl încredinţează pe El, că este Domnul viilor şi al morţilor. Dacă îţi spune ca să-l urmezi, străbate cetăţile împreună cu dânsul cu îndrăzneală, că te vei folosi mult, dacă priveşti numai spre el şi nu spre altcineva. Şi dacă-l vezi că mănâncă cu curve şi cu vameşi şi cu păcătoşi, să nu cugeţi ceva pătimaş şi omenesc, ci toate nepătimaşe şi sfinte; cugetând în mintea ta aceea că „m-am făcut tuturor toate ca pe toţi să-i dobândesc”.

Văzându-l că se pleacă (face pogorământ) spre patimile omeneşti, să nu dai crezare la asta nicidecum, căci te înşeală şi acestea după cum am aflat cu lucrul, ci urmează-l şi crede cuvintele lui şi nu căuta spre cei ce sunt împreună cu tine şi nici să zici cumva pentru cineva: Doamne dar acesta ce este?, ci ia aminte totdeauna de sineţi şi ai în fata ta moartea şi cugetă cu luare aminte, cu ce fel de faptă bună să slăveşti pe Dumnezeu; să nu te mândreşti pentru învăţătorul tău, dacă eşti cinstit de către cineva mai mare nici dacă ai pe mulţi cari ţi se supun pentru numele lui; ci mai vârtos să te bucuri dacă s-a scris numele tău în cerul smereniei. De vezi pe demoni că tremură şi de umbra ta, să nu-ţi închipui că asta ar fi din iscusinţa ta proprie, ci atribuind (socotind) totul rugăciunilor părintelui tău, atunci se vor înfricoşa demonii mai mult pentru smerenia ta. Dacă îţi zice să stai la masă, alături de el, primeşte-o cu mulţumire şi păzeşte respectul şi cinstea către dânsul cu tăcere şi să nu începi a mânca ceva, fără rugăciunea lui, dar nici să nu îndrăzneşti a da ceva altuia, sau să pofteşti altceva, fără de ştirea şi porunca aceluia; iară de-ţi porunceşte ca să stai mai jos (mai la urmă) decât toţi, să nu zici că eu vreau de-a dreapta ta, sau de-a stânga ta, ştiind că aceasta altora s-a pregătit, ci primeşte locul cel din urmă, ca şi cum ţi-ar fi cel dintâi. De vreme ce ai auzit pe Hristos, care zice că cel ce voieşte să fie primul, să se facă slugă tuturor şi iubeşte pe învăţătorul tău ca (şi când) prin cele nepreţuite şi nici să dobândeşti cu uşurinţă (cu bine) pe cele mai mari şi iarăşi să nu îndrăzneşti a întinde mâna ta în blid înaintea altora, tu împreună cu el, pentru că ştii foarte bine cine a îndrăznit să facă asta.

Iar de voieşti ca să-ţi spele picioarele fereşte-te (trage-te îndărăt) cu evlavie; dar şi de auzi: nu ai parte cu mine, de nu-ţi voi spăla picioarele, dă cu sârguinţă chiar şi întreg trupul tău ca să-l spele, ca să te înveţi din cele ce se fac (lucrează) la tine, cea prea înaltă smerenie a Dumnezeu Făcătorului; şi de ai conştiinţă atunci te vei folosi mai mult, decât dacă ai spăla tu picioarele părintelui duhovnicesc. Iar dacă ar zice că unul dintre voi mă va vinde, sau mă va sminti, să nu ascunzi vicleşugul, ci de cunoşti că ai făcut-o, mărturiseşte-o; iar de nu cunoşti nimic cazi la picioarele lui cu lacrimi şi întreabă-l: nu cumva sunt eu, Doamne?, căci păcătuim multe din neştiinţă şi nu pricepem.

Nu-ţi zic să cazi pe pieptul părintelui tău, căci nu îţi este de folos. Pentru că deşi Ioan, din multa dragoste ce o avea către Hristos, a îndrăznit către acesta ca şi către un om şi a căzut pe pieptul lui, cu toate acestea a poruncit (a pus hotărâre) şi el împreună cu ceilalţi, că de ar face toate poruncile Lui, să se numească pe sine rob netrebnic. Dacă vezi pe învăţătorul tău că face minuni şi se slăveşte, crede şi te bucură şi mulţumeşte lui Dumnezeu, că ai nimerit un asemenea învăţător. Şi iarăşi dacă îl vezi că se necinsteşte şi se pălmuieşte de se întâmplă vreodată şi se târăşte de acei cari îl pizmuiesc, să nu te sminteşti de dânsul, ci ia sabia ca un alt Petru râvnitor şi taie nu numai urechea celui care se încumetă să clevetească şi să pălmuiască pe duhovnicescul tău părinte, ci taie şi mâna şi limba lui, chiar dacă vei fi mustrat, precum Petru, însă totdeauna vei fi lăudat şi mai mult, pentru cea multă dragoste a ta către el şi credinţă. Iar dacă te înfricoşezi ca un om şi zici: nu am văzut pe omul (acesta), plângi mai pe urmă cu amar pentru asta şi nu te deznădăjdui şi sunt încredinţat că acela întâi te va trage la sine, iar dacă-l vezi că se răstigneşte ca un răufăcător şi pătimeşte de la oamenii răi, dacă este cu putinţă mori şi tu împreună cu el, iar de nu este cu putinţă să mori, să nu te faci măcar deopotrivă cu oamenii cei răi, ca un rău şi trădător (vânzător) şi să te faci părtaş cu ei la sânge nevinovat, ci ca un rob şi fricos răzleţindu-te puţin şi lăsând singur pe păstorul şi învăţătorul tău, păstrează-ţi credinţa întru dânsul; şi dacă sloboade din legături, mergi iarăşi la dânsul şi ai mai mult respect şi evlavie către el, ca la un mucenic; de moare întru necazuri şi chinuri, ia îndrăzneală şi cere trupul lui şi-l cinsteşte mai mult decât când ar fi viu, unge-l cu miruri şi-l îngroapă cu mare cinste. Căci şi de n-ar învia la trei zile, însă în ziua cea de pe urmă va învia împreună cu toţi şi crede că stă de faţă înaintea lui Dumnezeu cu îndrăzneală, măcar că tu ai îngropat în mormânt trupul lui şi cheamă (cere) fără încetare rugăciunea lui şi îţi va ajuta în viaţa asta şi te va păzi de toate cele potrivnice. Şi iarăşi dacă mori, te va primi acolo, şi-ţi va pregăti locuinţă veşnică.

Şi mai la urmă de toate cele cari le-am spus, dacă te va chema deosebi şi-ţi va spune să te linişteşti, zicând: stai aici şi nu ieşi de loc afară, până ce te vei îmbrăca cu putere de sus, ascultă-l cu nădejde nestrămutată şi cu mare bucurie, pentru că asemenea învăţător este întrutotul nemincinos şi adevărat şi va veni acum la tine aceeaşi putere a Prea Sfântului Duh, ce a coborât şi la Sfinţii Apostoli, nu arătată în chip sfinţit ca focul, nici cu mult vuiet şi cu suflare grabnică (căci asta s-a făcut atunci la Sf. Apostoli pentru cei necredincioşi), ci va să se arate la tine gândit, ca şi o lumină înţelegătoare cu toată seninătatea şi bucuria, care lumină este începutul (vestirea) veşniciei şi începătoarei lumini, strălucirea şi razele veşnicei fericiri; numaidecât se pierde orice cuget pătimaş şi se goneşte orice patimă sufletească şi orice neputinţă trupească se vindecă. Atunci se curăţă ochii inimii tale, şi văd ceea ce este scris la fericiri, atunci vede (priveşte) ca într-o oglindă şi cele mai mici abateri (greşeli) şi vine întru mare smerenie şi cugetând la slava cea nespusă a lui Dumnezeu, se umple de toată bucuria şi voioşia şi se uimeşte de acea negrăită minune şi scoate izvor de lacrimi şi în acest chip se schimbă pe de-a-ntregul omul şi cunoaşte pe Dumnezeu, căci numai acest dar al Prea Sfântului Duh face pe om ca să dispreţuiască toate cele pământeşti şi cereşti şi pe cele de acum şi pe cele viitoare şi întristătoare şi veselitoare, şi îl face prieten al lui Dumnezeu şi fiu al Celui Prea Înalt şi Dumnezeu după dar.

Deci dar acestea le-am scris către dragostea ta, ca să le citeşti oricând vrei; şi de crezi că ţi le-a vestit Prea Sfântul Duh, din iconomie pentru mine şi fiind de folos, se vor împlini la tine toate pe care le-am zis şi pe care le-am lăsat. Pentru că sunt multe, despre care te va învăţa îndată însuşi Hristos, iară dacă şi îţi par de necrezut şi nu-ţi plac (convin) iartă-mă, căci cele ce am aflat, te sfătuiesc, iar tu urmează-i pe cei cari ştii că sunt mai buni.

Numai ia seama, frate, să nu se întâmple să urmezi fără să vrei pe cei mai răi. Căci cei cari ştiu să păstorească bine şi să vindece suflete cuvântătoare, sunt în adevăr foarte puţini, mai ales în vremurile de faţă (de acum), pentru că mulţi poate s-au arătat cu făţărnicie, că postesc şi priveghează sau că le fac şi cu lucrul, având şi evlavie în afară, îngaimă cuvinte multe şi învaţă cu uşurinţă poporul de obşte.

Însă foarte puţini se găsesc ca să dezrădăcineze patimile cu umilinţă şi cu lacrimi şi să săvârşească (lucreze) faptele (virtuţile) cele de căpetenie (generale); virtuţi de căpetenie numim smerenia, care dezrădăcinează patimile şi dă naştere (pricinuieşte) la nepătimirea cea cerească şi îngerească; apoi dragostea care nu stă nicicând, nici nu cade, ci pururea creşte şi adaugă dorinţă către dorinţă şi iubire către iubire, din care se naşte desăvârşita socoteală (chibzuinţă) ce povăţuieşte cu bine pe acei cari o urmează şi îi trece marea cea gândită (înţelegătoare) fără primejdie, pe care socoteală trebuie ca s-o ceri şi tu de la Dumnezeu şi să-L rogi ca să ţi-o dea şi mai ales acum, ca să judeci bine starea ta şi aşa cu socoteală să te nevoieşti până ce vei afla pe Hristos, care şi la cele de acum să te ajute şi pe viitor să-ţi dăruiască dobânda strălucirii Sale şi nu cumva să urmezi pe lup, drept păstor, nici să intri în turma care ar avea boală sufletească şi patimi, nici să te afli singur aparte, ca să nu cazi în gura lupului pierzător de suflete, diavolul, şi să fi înghiţit ori te vei îmbolnăvi de boală peste boală şi patimă peste patimă şi să mori sufleteşte, ori aflându-te singur, să cazi şi câştigi pe vai şi amar; căci vai unuia de ar cădea, pentru că acela care a nimerit un bun povăţuitor şi se dă pe sine cu totului tot acestuia, nu va avea grijă pentru vreuna din acestea, ci va petrece viaţa lui fără grijă şi se va mântui întru Hristos, Domnul nostru, Căruia este slava în veci. Amin.

sus

p478 – p483

Partea a II-a – Scrieri Duhovniceşti – CUPRINS