Skip to content

VIAŢA SFÂNTULUI DANIIL SIHASTRUL DE LA MÂNĂSTIREA VORONEŢ

partea a II-a – cuprins

(Prelucrată după un studiu de preot prof. Petru Răzuş
din revista Studii Teologice nr. 3-4, anul 1956,
a Patriarhiei Române, Bucureşti)

Nota website: imaginile nu apar in carte, sunt adaugate pe site

Acest bărbat sfânt a fost din tinereţile sale împodobit de Dumnezeu cu daruri alese, asemenea unui pom încărcat de roade.

El s-a născut dintr-o familie de oameni săraci de pe moşia Episcopiei de Rădăuţi şi a primit din Botez numele de Dumitru.

Pe când lucra pe moşia mânăstirii împreună cu monahii, fiind încă un băieţandru, a prins multă dragoste de viaţa călugărească, învăţând pravila şi ascultând sfaturile monahilor.

Evlavios la suflet şi cu inimă plină de smerenie şi blândeţe, tânărul Dumitru a îndrăgit calea Domnului şi părăsind deşertăciunile vieţii a intrat în cinul monahicesc, primind metanie în mânăstirea Rădăuţilor.

Numele lui de călugărie a fost David. Acolo a avut prilejul ca să urmeze şcoala Episcopiei de Rădăuţi, adăpându-se cu lăcomie din izvoarele învăţăturii celei mântuitoare.

Sporind cu învăţătura, el sporea şi la îmbunătăţirea vieţii întru cele duhovniceşti. Luminându-se la cele dinlăuntru prin rugăciuni fierbinţi şi tot felul de nevoinţe, s-a învrednicit în scurtă vreme de darul tămăduirilor şi al proorociei. Pe lângă acestea mai avea şi darul sfătuirii duhovniceşti, din care se vedea adânca lui înţelepciune pe care o primise de la Dumnezeu.

Cuviosul David (adică sihastrul Daniil de mai târziu), n-a rămas multă vreme în mânăstirea Rădăuţi, ci s-a retras în Mânăstirea Sf. Lavrentie aproape de Vicovul de Sus, pe locul care se zice Lavra (unde a fost pe vremuri lavră de călugări).

În mânăstirea aceasta, el urmează aceeaşi viaţă înaltă, petrecându-şi vremea în rugăciuni fierbinţi, pe care le făcea stând în genunchi, cu post şi cu multe osteneli.

Lucrul mâinilor (rucodelia) era împletirea coşurilor de nuiele, iar hrana lui erau verdeţurile (buruienile) şi rădăcinile. În chilia lui nu se stingea lumina niciodată în vremea nopţii. Era aspru – atât cu el însuşi, cât şi cu alţii – însă la toate avea dreaptă socoteală. Mulţi oameni se foloseau din viaţa şi din sfaturile lui.

O dată fiind trimis de egumenul mânăstirii la târgul din oraşul Siret, a întârziat prea mult fiind silit de credincioşi ca să le dea sfaturi. Pentru asta egumenul l-a canonisit foarte aspru. Tânărul David a împlinit canonul fără de cârtire, însă după aceea n-a mai stat în mânăstire, ci s-a retras în singurătate în Valea pârâului Putna, pentru a-şi împlini fără piedică, nevoinţele sale.

Odată cu retragerea lui la pustie, cuviosul David a îmbrăcat schima cea mare primind numele de Daniil.

Şi-a ales locul de sihăstrie tocmai unde se varsă apa Viteului în pârâul Putnei, acolo era locul cel mai sălbatic şi mai depărtat de lume. În partea stângă a Putnei, cum urci la deal prin codrii cei nepătrunşi, se ivesc nişte stânci uriaşe de gresie. Într-una din stâncile acestea, a început să-şi sape locuinţa sa cuviosul nostru Daniil.

Ani întregi s-a ostenit cuviosul, cioplind stânca cea vârtoasă, până când şi-a făcut o încăpere pentru locuinţă şi alta pentru Paraclis, cari se văd până în ziua de astăzi şi poartă numele Sfântului Daniil Sihastru.

Viaţa lui cea minunată n-a putut să rămână tăinuită de lume. Aroma cea duhovnicească a faptelor s-a răspândit în toate părţile. Au început să curgă spre chilia lui mulţime de credincioşi, unii mergeau pentru sfaturi, iar alţii pentru a se tămădui de felurite boli. Toţi îl cinsteau ca pe un sfânt, căci pe lângă altele Cuviosul Daniil avea şi darul proorociei.

Era cunoscut şi cinstit nu numai de norodul cel simplu, ci de însuşi Voievodul ţării şi de toţi boierii.

După toate mărturiile istoriei, se poate vedea cât de mult s-a împrietenit cu Ştefan cel Mare, încă din anii tinereţii lui, când era stăpân în Moldova Bogdan, tatăl lui Ştefan.

Cuviosul Daniil era mai în vârstă ca Ştefan, care îl avea la mare evlavie pentru faptele lui cele minunate şi mai ales pentru adânca lui înţelepciune.

Unii scriitori de azi sunt de părere că voievodul Ştefan a cunoscut pe Sihastru abia atunci când a fost ţara în primejdie, după înfrângerea moldovenilor la Valea Albă.

Adevărul însă este că Ştefan Vodă îl cunoştea pe Sihastru încă din tinereţe, înainte de a se urca pe tronul ţării.

El venea adesea la chilia Sfântului, pe vremea când se liniştea în Valea Putnei, şi uneori petreceau împreună mai multe zile de-a rândul, ascultând învăţăturile lui şi dormind pe o prispă de piatră, după cum povestesc oamenii din apropiere, căci au auzit de la bătrânii lor. Apoi când tatăl voievodului Ştefan a fost ucis la Reuşeni (de Petru Asan), atunci tânărul Ştefan vine iarăşi la chilia Sihastrului, unde află mângâiere şi îmbărbătare întru scârba lui cea mare. Atunci – spune tradiţia – că i-a proorocit Sf. Daniil tânărului Ştefan că va ajunge voievod al ţării, după cum s-a şi împlinit cuvântul. Asta a făcut ca numele lui să fie şi mai cinstit în faţa norodului.

Din această vreme aproape toată viaţa Cuviosului Daniil se împleteşte cu faptele cele măreţe ale voievodului Ştefan.

Aceasta se dovedeşte din istoriile vechi (ale cronicarilor), din diferite inscripţii şi din tradiţie.

Voievodul în marea lui evlavie, îl asculta totdeauna şi pentru aceasta la blagoslovit Dumnezeu cu multe biruinţe asupra vrăjmaşilor ţării, mai ales asupra păgânilor turci.

De aici putem înţelege pentru ce Voievodul Ştefan a primit numele de: „Cel Mare şi Sfânt”. Căci mai toţi oamenii cei mari, cari au avut legături cu sfinţii şi au ascultat de sfatul lor, au ajuns şi ei la sfinţenie (cum a fost Sf. Împărat Constantin cel Mare, Iustinian cel Mare, Voievodul Neagoe Basarab, Mircea cel Mare şi alţii).

Pe când sihăstrea Cuviosul Daniil pe Valea Putnei, fiind cercetat odată de Voievodul Ştefan, Cuviosul îl sfătuieşte ca să înalţe o mânăstire în acele locuri frumoase şi liniştite. Voievodul l-a ascultat şi a zidit acolo vestita mânăstire Putna (unde se află şi mormântul lui Ştefan Vodă). Această mânăstire a fost sfinţită în anul 1471 (mânăstirea nu este departe de chilia Sihastrului Daniil).

La această sfinţire au luat parte Mitropolitul ţării, Teoctist, Episcopul Tarasie al Romanului, Antim Teodor de la Bistriţa, arhim. Iosaf de la Neamţ, care a ajuns apoi egumen la Putna.

Ştefan cel Mare ar fi dorit ca să-l pună stareţ la Putna pe Cuviosul Daniil (ca cel care era părintele lui duhovnicesc) însă cuviosul n-a voit egumenia, ci s-a retras la chilia lui.

După aceea Părintele nostru Daniil n-a mai avut linişte în Sihăstria lui ca mai înainte. Valea Putnei era mereu călcată de rădvanele (trăsurile) boiereşti, care vizitau mânăstirea Putna şi din evlavie treceau şi pe la chilia Sihastrului Daniil.

Sfântul a început să se gândească la un alt loc de linişte, mai ferit de lume.

Dar tocmai in vremea aceea, s-a săvârşit din viaţă mitropolitul ţării Teoctist. Şi (după cum spune tradiţia) Ştefan Vodă avea ca scop să-l aducă la scaunul mitropoliei pe Sf. Daniil Sihastrul.

S-au pregătit toate pentru alegerea lui şi s-a pornit mult alai, soborul clericilor de la Suceava cu boierii cei mari spre chilia Sfântului.

Dar în noaptea aceea, Cuviosul luase drumul prin munte spre Voroneţ. Trimişii Domnului şi Soborul au aflat chilia Sihastrului goală.

Sfântul Daniil – având oarecari semne despre planul Voievodului – a apucat înainte calea pustiei. A trecut munţii Obcina Mare, apoi pe apa Voroneţului (care i se mai zice şi apa Corbului) şi a ajuns în nişte locuri sălbatice şi necălcate de oameni. Acolo sub stânca Şoimului, pe apa Voroneţului şi-a făcut noua lui chilie.

Mai la vale de chilia lui era mânăstirea de călugări, unde era egumen Popa Misail pe la 1471. (Biserica aceasta de lemn a fost zidită apoi din piatră de Ştefan, după îndemnul Sf. Daniil).

În scurtă vreme a mers vestea iarăşi prin ţară despre faptele lui şi lumea a început să-l caute, iar ucenicii roiau împrejurul lui ca şi albinele.

Sfântul Daniil era acum bătrân şi mergea aplecat, sprijinindu-se în toiag. El vindeca felurite boli şi betegiuni (cum spun bătrânii), avea adeseori vedenii minunate şi spunea mai înainte cele viitoare.

Mulţi dintre ucenicii lui au avut viaţă înaltă, iar unii au ajuns până la scaunul Mitropoliei (cum a fost mitropolitul Grigorie Roşca, ucenicul sfântului).

Când ţara Moldovei se afla în pericol, Voievodul Ştefan alerga la chilia Sf. Daniil pentru a-i cere rugăciuni şi sfaturi.

Aşa de pildă după lupta cu turcii de la Valea Albă, unde moldovenii avură pagube mari, Ştefan Vodă a mers la chilia Sf. Daniil.

Iată cum scrie cronicarul Ioan Neculce despre vremea aceea:

„Iar Ştefan Vodă, mergând de la Cetatea Neamţului în sus pe Moldova, a mers pe la Voroneţ unde trăia un părinte Sihastru, pe nume Daniil. Şi bătând Ştefan Vodă în uşa Sihastrului să-i descuie, a răspuns Sihastrul să aştepte Ştefan Vodă afară, până îşi va isprăvi ruga. Şi după ce şi-a isprăvit Sihastrul ruga, l-a chemat în chilie pe Ştefan Vodă. Şi s-a spovedit Ştefan Vodă la dânsul.

Şi l-a întrebat Ştefan Vodă pe Sihastru ce va mai face, că nu poate să se mai bată cu turcii: închina-va oare ţara la turci, au ba? Iar Sihastrul a zis să nu se închine, că războiul este al lui. Numai că, după ce va izbândi să facă o mânăstire acolo în numele Sf. Gheorghe, care să fie hramul Bisericii.

Deci a purces Ştefan Vodă în sus, pe la Cernăuţi şi pe la Hotin, şi a strâns oaste, feluri de feluri de oameni şi a purces în jos.

Iar turcii înţelegând că va să vie Ştefan Vodă cu oaste în jos, au lăsat şi ei Cetatea Neamţului de a o mai bate şi au început a fugi spre Dunăre. Iar Ştefan Vodă a început a-i goni din urmă şi a-i bate până i-a trecut Dunărea.

Şi întorcându-se înapoi Ştefan Vodă, s-a apucat de a făcut Mânăstirea Voroneţului şi a pus Hramul Bisericii Sfântul Gheorghe.” (din „O seamă de cuvinte” de Ion Necuce).

După cum se vede cuviosul Daniil era destul de cunoscut de Ştefan Vodă, pentru aceasta nu se sfieşte să-i zică să mai aştepte afară. Iar îndemnurile lui către Voievod erau mai ales pentru zidirea mânăstirilor şi ajutorarea celor nevoiaşi.

Prin cuvântul Sfântului, se preamărea Dumnezeu şi Sfintele Locaşuri, iar darul lui Dumnezeu preamărea pe evlaviosul Voievod, care dădea ascultare Sfântului.

Sfântul Daniil a ajuns să vadă cu ochii împlinirea dorinţei sale, căci la 1488 a fost sfinţită Mânăstirea Voroneţului, pe vremea egumenului Efrem.

După spusele tradiţiei, Sf. Daniil ar fi fost stareţ în Mânăstirea Voroneţului după Efrem, care a fost pe vremea Sfinţiei Sale.

Acest lucru se dovedeşte şi din slovele cari sunt pe mormântul lui. La anul 1488 (17 August) Ştefan Vodă dăruieşte mânăstirii Voroneţ Topliţa Rece şi Suha Mare cu toate poienile şi muncelele, cu izvoarele Răcăoane, Astra şi Negrileasa.

La moartea stareţului Efrem, Sf. Daniil se afla în mânăstire, fiind silit de bătrâneţe să părăsească sihăstria lui cea mult iubită.

Pentru aceasta soborul mânăstirii Voroneţ îl alege stareţ. Nu mult după 1488 viteazul nevoitor, împovărat de mulţimea anilor, îşi dă sufletul în mâinile Domnului. A fost îngropat în pronaosul (nartica) Bisericii în partea dreaptă.

La înmormântarea Sfântului (după cum spune tradiţia) a fost de faţa şi Voievodul Ştefan, cu un mare sobor de clerici. Din porunca Voievodului s-a aşezat pe mormântul lui o lespede frumoasă de gresie. Pe această lespede sunt săpate următoarele cuvinte: „Acest mormânt este al părintelui nostru David, ca schimonah Daniil”. Inscripţia este simplă, fără cuvinte de slavă după cum a fost şi viaţa lui simplă şi smerită.

După cinstita lui adormire, evlavia credincioşilor n-a contenit şi nici nu s-a micşorat, ci mai vârtos a sporit prin mulţimea minunilor care se făceau la mormântul lui.

Veneau vlădicii şi norodul din depărtare pentru a săruta cinstitele lui moaşte şi toţi aflau ajutor şi mângâiere întru boli şi necazuri.

Numele Sf. Daniil Sihastru şi vestea minunilor lui se răspândeşte în toate colţurile ţării şi ajunge să fie cunoscut şi de alte naţii. De pildă, vestitul teolog malorus (ucrainian) Zaharia Kopistemschi, când pomeneşte despre Sfinţii Români (în cartea sa „Palidonia”) scrie şi despre Sfântul Daniil de la Voroneţ numindu-l „Ciudovoreţ” – făcător de minuni.

De asemenea Cuviosul Daniil este trecut pe lista Sfinţilor moldoveni în actele curţii imperiale din Rusia scrise de către Şambelanul Andrei Nicolaievici Muravier. Lista (adică catalogul) aceasta cu Sfinţii Români a fost cerută de Mitropolia Moldovei în anul 1857. În actul acesta sunt trecuţi 17 Sfinţi Români cu vieţile lor (Sf. Daniil este al faptelor).

Şiragul Sfinţilor Români este destul de bine cunoscut şi se găsea prin mânăstirile noastre, de unde ajungea cunoscut şi de străini (cum este cazul cu teologul rus de mai sus).

În volumul IV cu Vieţile Sfinţilor scris de mitropolitul Dosoftei al Moldovei, la pagina 152 se află scrise următoarele: „Deci mulţi sfinţi se fac, şi până astăzi se fac … căci în vremea de acum mulţi sfinţi sunt de petrec cu noi, care numai Domnul îi ştie la învierea lor. Dar tocmai din români mulţi sunt. la care le-am şi văzut viaţa şi traiul lor, dar nu s-au căutat fără numai Daniil de Voroneţ şi Rafail de Agapia; am sărutat şi sfintele lor moaşte”.

În cartea „Oratoriul” a Ep. Melchisedec se spun între altele şi acestea: „Daniil de la M-rea Voroneţ, contemporan cu Marele Ştefan. Acest cuvios a îmbărbătat la luptă contra turcilor pe Marele erau, după vincela (înfrângerea) ce suferise de la ei la Valea Albă”.

Cuviosul Daniil între sfinţi se mai poate vedea şi din mineiele vechi şi din unele mai noi, precum şi în unele poezii, cum este poezia „Daniil Sihastru” a lui D. Bolintineanu după cronicarul Neculce.

Afară de aceste mărturii care se găsesc prin cărţi, mai sunt şi diferite hrisoave din vremea veche, care pomenesc numele lui, socotindu-l ca sfânt. Aşa de pildă într-un act al voievodului Iliaş Mareş din anul 1531 (21 Martie) se întăreşte dania mitropolitului Grigorie de la Voroneţ unde zice: „este hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe … şi unde odihneşte Sfântul stareţ Daniil”.

Într-unul din actele Mitrop. Grigorie Roşca (ucenicul Sf. Daniil) mitropolitul cere ca să fie pomenit între ctitori şi anume zice: „după pomenirea Sfântului Daniil, a treia zi”.

În actul voievodului Alex. Lăpuşneanu din anul 1558 (5 Aprilie) se întăreşte Mânăstirii Voroneţului satul Grăgăeşti, „unde (zice) este hramul Sf. M. M. Gheorghe şi unde este Sfântul Stareţ Daniil”.

Apoi într-un hrisov al voievodului Petru Şchiopu din Iunie 1575, se pomeneşte iarăşi despre „moaştele Sfântului Stareţ Daniil”.

Iar din actul voievodului Ieremia Movilă din 17 Dec. 1599 se întăresc alte ctitorii ale M-rii Voroneţ (satele Trăisteni, Tăcnauca şi Hlinovoda cu iazuri şi mori).

Toate aceste hrisoave (acte) domneşti ale M-rii Voroneţului vorbesc şi despre Sf. Stareţ Daniil sau despre Moaştele Prea Cuviosului de Dumnezeu rugător Părintele nostru Daniil cel Nou. Ele vorbesc despre sfinţenia lui şi adeveresc că a fost stareţ la Voroneţ. Însă pomenirea Sf. Daniil a rămas încă şi mai vie în sufletele ucenicilor săi, cum a fost mitropolitul Roşca Grigorie, vărul voievodului Petru Rareş, care avea metanie din Voroneţ, unde s-a retras la urmă din scaun şi monahul Ioan, care scrie în cartea sa slavonă (Viaţa Sf. Efrem) această însemnare: „Am dat (această carte) la M-rea Voroneţului unde din fragedă tinereţe şi din copilărie, m-am făgăduit lui Dumnezeu cu rugăciunile Sfânt Părintelui nostru Daniil cel Nou şi unde am primit mântuitorul şi îngerescul cin”.

Deşi nu se află alte mărturii scrise de la alţi ucenici ai Sfântului, însă urmele lor au rămas în toate părţile Moldovei şi mai ales prin pustietăţile din Munţi, unde au întemeiat schituri şi mânăstiri, ţinând aprinsă flacăra credinţei şi pomenirea stareţului neştearsă până azi.

Moaştele Sf. Daniil odihnesc până azi în M-rea Voroneţ. Numai o parte din ele, şi anume un deget (cu care a arătat lui Ştefan unde să zidească M-rea Putna) este dăruit M-rii Putna de către egumenul Ghedeon în 1749 şi este făcător de minuni.

Dar viaţa aceea minunată a Cuviosului n-a rămas numai în amintirea ucenicilor lui şi a credincioşilor cari l-au cunoscut, ci şi pe locurile unde a trăit numele lui se întâlneşte la tot pasul.

Mai cu seamă în Valea Putnei, unde sunt chiliile lui (mai bine cunoscute). Aici stânca este scobită cu dalta şi are 2 încăperi: un paraclis cu 3 despărţituri, lung de 9,25 m şi înalt de 2 m şi o chilie sub paraclis unde locuia el. În preajma chiliei lui era peştera unei căprioare, unde se zicea că-şi adăpostea calul Ştefan Vodă, când venea la Sf. Daniil.

sus

p489 – p496

Partea a II-a – Scrieri Duhovniceşti – CUPRINS

Anunțuri