Skip to content

O POVESTE FOARTE ÎNFRICOŞATĂ

partea a IV-a – cuprins

Din viaţa Sfântului Eftimie cel Mare

În Mânăstirea Sfântului Eftimie din Palestina era un călugăr de la Roma cu numele Emilian; acesta din tinereţile lui avea viaţă cu fapte bune, era curat la trup şi foarte cumsecade şi înţelept.

Pe acest frate monah l-a pizmuit diavolul şi într-o Duminică i-a dat mare război trupesc, şi nemaiputând răbda ispita, primea în mintea lui acele gânduri spurcate şi se învoia îndulcindu-se de ele.

Şi când s-a dus noaptea în Biserică pentru a citi utrenia, Sfântul Eftimie s-a întâmplat să fie lângă acel frate care avea războiul trupesc şi simţea că ieşea mare putoare de la acel frate. Sfântul a înţeles ispita vrăjmaşului şi certându-l, duhul cel necurat, duşmanul omenirii l-a aruncat pe acel frate la pământ, muncindu-l. Şi el văitându-se şi plângând scotea spume din gură. Atunci Sfântul a poruncit să aducă lumină că era noapte şi întuneric, şi zise către ceilalţi părinţi: „Vedeţi fraţilor pe acesta care are fapte bune şi e curat din tinereţile lui, cum se tăvăleşte acum pe pământ la picioarele noastre, vedere jalnică şi de plâns, numai că a primit gândurile cele spurcate în mintea lui.

Deci să ia seama bine fiecare şi să se împotrivească gândurilor celor spurcate, şi să le gonească din mintea lui, chiar de la început când nu au mare putere. Iar dacă le primim cu bună plăcere îndulcindu-ne, măcar că nu ne apropiem de trupul altuia, dar cu sufletul am curvit, după cum zice la Sfânta Evanghelie, şi ca cei prea curvari ne vom osândi în ziua aceea a judecăţii, când cele ascunse şi cele nepricepute se vor descoperi”.

Ascultaţi şi altă pildă înfricoşată:

Mi-au spus nişte Părinţi din Egipt, că într-un oraş era unul care se părea că avea viaţă minunată şi plină de sfinţenie la arătare. Dar într-ascuns mult mânia pe Dumnezeu cu gândurile cele deşarte şi cu mişcările inimii, care se învoia cu gândurile cele necurate. Dar cu fapta niciodată nu a păcătuit, însă cu mintea de multe ori curvea. Odată s-a îmbolnăvit greu de moarte, şi toată lumea din oraş se întrista şi plângea, socotind că moartea lui e paguba tuturor. S-a întâmplat să fie în acea zi un Bătrân Sfânt care era cu Darul înainte văzător, şi văzând pe toţi trişti şi plângând s-a dus şi el în grabă să ia iertare şi blagoslovenie de la dânsul. Şi când a sosit acolo, vede Arhiereul cu toţi clericii lângă dânsul, ţinând lumânări aprinse în mâini, aşteptând să-şi dea sufletul. Grăbindu-se Sfântul l-a ajuns că încă mai sufla. Şi vede o minune înfricoşată şi de cei mulţi nevăzută, dar jalnică şi vrednică de plâns. Un uriaş înfricoşat care avea în mâini o furcă de foc cu trei dinţi, o înfigea în inima lui şi i-a smuls sufletul cu multă silă şi fără nici o milostivire. Şi a auzit glas de sus care zicea: „După cum acest suflet nu m-a odihnit nici o zi, aşa şi tu să nu te leneveşti, nici să încetezi străpungându-l pre el şi prea aspru să-l chinuieşti”.

Acestea spunându-le la părinţi Sfântul Eftimie, îi învăţa să ia seama şi să-şi aducă aminte întotdeauna de ieşirea sufletului, să ia pildă de la Emilian şi de la alţii, ca să nu păţească şi dânşii tot la fel ca ei.

Şi făcând rugăciune Sfântul Eftimie pentru cel bolnav, s-a umplut tot locul acela de o putoare nesuferită ca de pucioasă şi din fum s-a auzit glas zicând: „Eu sunt duhul curviei”.

Le spunea şi aceasta, Sfântul, dacă cineva are gânduri nepotrivite şi murdare numaidecât să le mărturisească la cei mai cu multă practică ca să-i poată îndrepta.

sus

p603 – p605

Partea a IV-a CUPRINS

Anunțuri