Skip to content

CUVÂNTUL 5

partea a IV-a – cuprins

Pentru rânduiala noilor începători şi aşezarea lor
şi pentru cele ce sunt cuviinciaose lor

Aceasta este rânduiala cea întreg înţeleaptă şi lui Dumnezeu iubită: a nu căuta împrejur cu ochii încoace şi încolo, ci totdeauna la cele dinainte a se întinde. Şi a nu cuvânta în deşert, ci singure cele de nevoie a le grăi. Şi cu haine sărăceşti îndestulaţi a fi spre trebuinţa trupului. A se împărtăşi din toate câte puţin şi nu pe unele a le defăima, iar pe altele a le alege, şi dintru acestea a voi să-şi umple pântecele. Mai mare decât toată fapta bună este socoteala. Iar de vin să nu te împărtăşeşti, fără decât când vei fi cu prieteni, la caz de boală ori mare slăbiciune. Să nu tai cuvântul celui ce greşeşte şi ca un neînvăţat să grăieşti împotrivă, ci ca un înţelept fii întărit. Şi oriunde te vei afla mai mic socoteşte-te şi slujitor fraţilor tăi. Să nu dezgoleşti înaintea cuiva ceva din mădularele tale, nici să te apropii de trupul cuiva, afară de pricină de nevoie. Nici să laşi pe cineva a se apropia de trupul tău, fără de pricină binecuvântată, precum am zis. Abate-te de la îndrăzneală ca de la moarte. Câştigă-ţi întrega înţelepciune întru rânduiala somnului tău ca să nu se depărteze de la tine puterea care te păzeşte. Oriunde vei dormi, de este cu putinţă, nimeni să nu te vadă. Scuipat înaintea cuiva să nu arunci. Iar de ţi-ar veni tusă şezând la masă, întoarce-ţi faţa înapoi şi aşa tuşeşte. Cu întreaga înţelepciune mănâncă şi bea, precum se cuvine fiilor lui Dumnezeu. Să nu-ţi întinzi mâna spre a lua ceva dinaintea prietenului tău cu obrăznicie. Şi de va şedea străin cu tine la masă, îndeamnă-l odată şi de două ori să mănânce, şi cu bună rânduială pune la masă, nu cu tulburare. Cu bună rânduială şezi şi strâns, nedezgolind ceva din mădularele tale. Când caşti acoperă-ţi gura ca să nu se vadă, căci ţinând răsuflările tale va trece. De vei intra în chilia mai marelui tău, a prietenului sau a ucenicului, păzeşte-ţi ochii să nu vadă ceva din cele ce sunt acolo. Iar de vei fi silit de gând, ia aminte ca să nu îl asculţi şi să faci aceasta, că cela ce întru acestea cu neruşinare se află, străin este de chipul monahicesc şi de la Hristos care ne-a dat nouă chipul acesta. Să nu iei aminte la lucrurile întru care sunt ascunse vasele chiliei prietenului tău. Cu linişte deschide-ţi uşa ta şi o închide şi pe a prietenului tău. Să nu intri de năpraznă către cineva, ci bătând de afară şi dându-ţi-se voie, atunci intră cu cucernicie. Nu te grăbi întru umblarea ta, afară de trebuinţă de nevoie care te-ar sili. Fă-te ascultător tuturor întru tot lucrul bun, iar nu celor iubitori de agoniseală sau de argint, nici mirenilor să nu le urmezi, ca să nu se facă lucru diavolesc. Întru blândeţe vorbeşte cu toţi şi cu întreagă înţelepciune spre toţi priveşte şi să nu-ţi umpli ochii din faţa cuiva. Mergând în cale să nu întreci pe cei mai mari decât tine, iar de ar rămâne prietenul tău, puţin întrecându-l, aşteaptă-l. Că cel ce nu face aşa, nebun este şi asemenea porcului celui ce nu are lege. De va grăi prietenul tău cu oarecare ce l-ar fi întâmpinat, aşteaptă-l şi să nu-l sileşti pe dânsul. Cel sănătos să zică celui neputincios mai înainte de vreme, să facă trebuinţa (adică pentru mâncare). Să nu mustri pe cineva întru vreo greşeală, ci pe tine socoteşte-te întru toate vinovat şi pricinuitor al greşelii. Nu te feri a face tot lucrul cu smerită cugetare, nici iarăşi de dezbate. Şi de vei fi silit a râde să nu ţi se vadă dinţii tăi. Şi de vei fi silit a vorbi cu femei, întoarce-ţi faţa ta despre vederea lor şi aşa vorbeşte cu dânsele, Iar de monahii depărtează-te ca de foc şi ca de cursa diavolului, precum şi de întâlnirea şi de împreună vorbirea şi vederea lor, ca să nu se răcească inima ta din dragostea lui Dumnezeu, şi ca să nu-ţi pângăreşti inima cu noroiul patimilor; măcar de ar fi şi surori ale tale după trup, ca şi de cele străine fereşte-ta. De amestecarea cu ai tăi fereşte-te ca să nu se răcească inima ta din dragostea lui Dumnezeu. De îndrăznelile cele cu cei mai tineri şi de împreunări fugi ca de prieteşugul diavolului. Cu unul fi împreună vorbitor şi împreună tăinuitor, adică cu cel ce se teme de Dumnezeu şi care ia aminte la sineşi totdeauna; care este adică sărac întru sălăşuirea sa, dar bogat întru tainele lui Dumnezeu. Către fiecare ascunde-ţi tainele tale, faptele tale şi războaiele tale. Să nu şezi cu capul gol înaintea cuiva afară de nevoie. Cu întreagă înţelepciune să ieşi la trebuinţa cea de nevoie, ca şi cum cucernicindu-te de îngerul cel ce te păzeşte şi cu frica lui Dumnezeu o săvârşeşte, şi sileşte-te până la moarte deşi inimii tale nu i-ar fi cu plăcere. Mai bine-ţi este a mânca venin de moarte, decât a mânca cu femeie, măcar de ar fi şi maica sau sora ta. Mai bine-ţi este a locui cu balaur, decât a dormi împreună cu cel mai tânăr şi împreună a te acoperi, măcar de ar fi şi frate al tău după trup. De ţi-ar zice ţie când mergi în cale cineva mai mare decât tine: vino ca să cântăm, să nu-l asculţi. Iar de nu ţi-ar zice, cu limba taci, iară cu inima slavosloveşte pe Dumnezeu. Să nu te împotriveşti cuiva pentru ceva, nici să te lupţi, nici să minţi, nici să te juri pe numele Domnului Dumnezeului tău. Defăimat fi, şi nu defăima, năpăstuit fi şi nu năpăstui. Mai bine este a se strica cele trupeşti cu trupul, decât a ne păgubi de ceva din cele ale sufletului. La judecată cu cineva să nu intri, ci rabdă osândindu-te, fiind neosândit. Să nu iubeşti cu sufletul tău ceva din cele lumeşti, ci pleacă-te egumenilor şi începătorilor şi de amestecarea cea cu dânşii depărtează-te. Că aceasta este cursă, care vânează pe cei mai leneşi spre pierzare. O, lacomule cu pântecele, cela ce cauţi a sluji pântecelui tău, mai bine ai pune în pântecele tău cărbuni de foc, decât prăjiturile egumenilor şi ale stăpânitorilor. Varsă-ţi mila ta peste toţi şi fă-te sfiit către toţi. De multa cuvântare păzeşte-te, că aceasta stinge din inimă pornirile cele gândite cari se nasc de la Dumnezeu. Fugi de a dogmatisi ca un leu fără rânduială; nici cu hrănitorii bisericii să nu intri la aceasta, nici cu cei străini. Şi prin uliţele mânioşilor şi ale luptacilor să nu treci, ca să nu se umple inima ta de mânie şi să-ţi stăpânească sufletul tău întunericul răutăţii. Cu cel mândru să nu locuieşti împreună, ca să nu fie luată din sufletul tău lucrarea Sfântului Duh şi să se facă sălăşuire de toată patima vicleană. Păzirile acestea dacă la vei păzi, o, omule, şi te vei îndeletnici totdeauna întru cugetarea lui Dumnezeu, întru adevăr va vedea sufletul tău, întru sineşi, lumina lui Hristos şi în veac nu se va întuneca. Lui se cuvine slava şi stăpânirea în veci. Amin.

De voieşti a semăna la săraci, dintru ale tale seamănă; iar dacă din cele străine vei vrea a semăna, cunoaşte cum că mai amară este milostenia ta decât neghinile. Cinsteşte lucrarea privegherii ca să afli mângâierea ce se apropie de sufletul tău. Petreci citind întru linişte ca să povăţuiască mintea ta spre minunile lui Dumnezeu totdeauna. Iubeşte cu răbdare sărăcia ca să se adune mintea ta din risipire. Urăşte răsfăţarea, ca să-ţi păzeşti gândurile tale fără de tulburare. Sfieşte-te faţă de cei mulţi şi grijeşte-te de singur sufletul tău ca să-l mântuieşti de risipirea liniştii celei din lăuntru. Iubeşte întreaga înţelepciune ca să nu te ruşinezi în vremea rugăciunii tale înaintea lui Dumnezeu. Agoniseşte-ţi curăţenie întru lucrurile tale ca să strălucească sufletul tău întru rugăciunea ta şi întru pomenirea morţii, ca să se aprindă bucuria în mintea ta. Fereşte-te de cele mici, ca să nu cazi în cele mari. Iubeşte hainele cele sărăceşti, că cel ce iubeşte lucirea nu poate câştiga smerita cugetare. Căci înăuntru inima să închipuie asemenea cu starea cea din afară a omului. Cine, iubind bârfelile, poate câştiga minte curată? Sau agonisind slava cea de la oameni, poate să câştige gânduri smerite. Smeritei cugetări îi urmează înfrânarea şi sfiala, iar slava deşartă este slujitoarea curviei şi lucru al mândriei. Smerita cugetare, pentru sfiala ei cea de pururea, întru vedenie ajunge şi împodobeşte sufletul cu întreaga înţelepciune. Iar slava deşartă, pentru tulburarea cea de-a pururea şi amestecarea gândurilor din întâmplările lucrurilor, adună visterii pângărite şi spurcă inima. Să nu asemeni pe cei ce fac semne şi minuni şi puteri în lume cu cei ce se liniştesc cu înţelegere. Iubeşte nelucrarea liniştii mai mult decât a sătura pe cei flămânzi în lume şi a întoarce multe neamuri la închinăciunea lui Dumnezeu. Că mai bine-ţi este a te dezlega de legătura păcatului, decât a slobozi robi din robie. Mai bine-ţi este a te împăca cu sufletul tău întru unirea treimei întru tine (a trupului, a sufletului şi a duhului), decât a împăca cu învăţătura ta pe cei dezbinaţi. Că Sf. Grigore zice: „Bine este a slobozi pentru Dumnezeu, dar mai bine este a te curăţi pe sineţi lui Dumnezeu”. De voieşti a-ţi da sufletul spre lucrarea rugăciunii şi întru trezirea minţii, ca să câştigi cugetarea luminoasă, depărtează-ţi de vederea lumii tale vorbirile şi nu-ţi face obicei a primi prieteni în chilia ta nici prin chip de bunătate, fără numai pe cei ce sunt cu tine la un nărav şi de o minte şi de o taină. Şi teme-te de amestecarea vorbirii celei sufleteşti care se obişnuieşte fără voie a se porni. Că pe cât se alinează inima faţă de lucrurile cele din afară pe atâta poate şi mintea a ajunge la priceperea tainelor celor dumnezeieşti. Îndeletniceşte-te întru citirea scripturilor ce îţi arată calea vederii celei subţiri (adică subţirătatea lucrurilor), apoi citeşte vieţile sfinţilor, ca atunci când te vei scula la rugăciune şi la pravila ta, în locul cugetării celor lumeşti pe care le aveai altă dată în minte, te vei afla întru cugetarea dumnezeieştilor scripturi pe care le-ai citit; şi prin aceasta vei uita de pomenirea celor lumeşti, şi aşa vei afla mintea întru curăţire. Şi aceasta este cea scrisă în cărţile dumnezeieştilor Părinţi: sufletul se ajutorează din citire, când stă la rugăciune. Şi iarăşi, din rugăciune se luminează întru citire. Urât lucru este când iubitorii de trup şi cei îndrăciţi cu pântecele se apucă a iscodi lucrurile duhovniceşti, după cum curva pentru întreaga înţelepciune a grăi. Trupul care-i bolnav se întoarce şi se îngreţoşează de bucatele cele grase; tot aşa mintea care se îndeletniceşte întru lucrurile lumeşti, nu se poate apropia de cercarea celor dumnezeieşti. Foc în lemne ude nu se aprinde; iar dumnezeiasca fierbinţeală în inima ce iubeşte odihna şi răsfţarea, nu se aprinde.

sus

p618 – p623

Partea a IV-a CUPRINS