Skip to content

CUVÂNTUL 10, Însemnare

partea a IV-a – cuprins

Când din slobozirea lui Dumnezeu a căzut Sfânta Cetatea Ierusalim în mâinile perşilor pentru păcatele noastre, s-a petrecut atunci un lucru vrednic de însemnare; când au cucerit cetatea păgânii şi au ucis mii şi zeci de mii de creştini, au intrat în cele din urmă şi în Sfânta Biserică a Învierii Domnului şi în celelalte lăcaşuri ale mântuitoarelor patimi ale Domnului, unde se aflau adunaţi mulţime de creştini, pe care i-au tăiat păgânii. Au ales dintr-înşii copiii cei chipeşi şi fecioarele, luându-i ca robi. După ce au încetat tulburarea şi robia, perşii au stricat fecioarele şi femeile ce le robiseră.

În acea vreme una dintre fecioare se uita cu inima îndurerată la cele ce se făceau roabelor lui Dumnezeu şi temându-se să nu-şi strice fecioria, nu primea din mâna păgânilor nici mâncare nici băutură de fel, ci se topea numai în plânsete şi tânguire amară. Stăpânul ei persul, care avea dregătoria de satrap, o îndemna şi pe această fecioară să se plece poftei lui celei necurate, devreme ce el o avea acum roabă dimpreună cu alte fecioare creştine; pe acestea din urmă le înşelase să-şi lepede credinţa şi să-şi strice fecioria, şi le sfătuia să o îndemne şi pe acestă fecioară să se plece lui.

Ea însă se îngreţoşa şi nicidecum nu voia să audă de aceasta, ci numai suspina din adâncul sufletului şi le ocăra pe celelalte aducându-le aminte de Mirele Hristos pe care l-au părăsit. Aflând stăpânul despre neînduplecarea ei s-a mâniat foarte. Într-o seară, pe când era la masă împreună cu alţi perşi şi cu fecioarele cele necinstite şi lepădate de Hristos, a poruncit să vină şi fecioara cea iubitoare de curăţie spre a mânca împreună, dar ea n-a voit să asculte. Atunci slugile satrapului au apucat-o cu sila, şi purtând-o pe umeri au adus-o la masa stăpânului. Ea însă nu s-a atins nici de mâncare nici de băutură.

După ce s-a terminat masa, păgânul satrap, o îndemna iarăşi să se plece poftelor lui (spre amestecare spurcată). Şi văzând că ea nu se înduplecă nicidecum, s-a aprins de mânie şi a bătut-o până ce a căzut în nesimţire, apoi urcând-o pe aripa zidului de la turn, a întrebat-o iarăşi dacă se pleacă voii lui. Ea însă i-a făcut semn că nu-şi schimbă hotărârea. Atunci păgânul scotându-şi sabia a început să o lovească cu sălbăticie şi la fiecare lovitură o întreba dacă se pleacă la pofta lui. Iar sfânta fecioară rămânând neclintită întru hotărârea ei de a-şi păzi cinstea, a fost scăldată toată cu sângele ei nevinovat. În cele din urmă, cunoscând păgânul satrap că nu sporeşte nimic, a poruncit slugilor, ca s-o arunce de pe înălţimea turnului. Astfel s-a săvârşit muceniceşte această sfântă fecioară, păzindu-şi cu negrăită bărbăţie fecioria şi credinţa, aducându-se ca o jertfă neprihănită Mirelui Hristos, de a cărui slavă se veseleşte acum în ceruri.

Însemnare găsită în Limonarul grecesc, scris de Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului, care a fost călugărit în Obştia Sfântului Teodosie. Înainte de a ajunge patriarh a vizitat toate mânăstirile şi schiturile din Palestina, Siria, Egipt şi alte laturi creştine, de pe unde a adunat însemnări din viaţa creştinilor şi mai ales a pustnicilor. Din istoriile acestea a compus cartea ce se numeşte „Limonar” din care se vor aminti aici câteva. În româneşte nu se află tălmăcit până acum.

sus

p637 – p638

Partea a IV-a CUPRINS