Skip to content

CUVÂNTUL 18

partea a IV-a – cuprins

În zece zile ale lunii Martie la Sinaxarul grecesc se face pomenirea Sfintei Cuvioasei Anastasia, patrichia.

În vremea împăratului Iustinian se afla în Constantinopole o femeie cu numele Anastasia, care avea dregătoria de patrichie în palatele împărăteşti. Pentru viaţa ei îmbunătăţită era iubită şi cinstită de toţi.

Fiind pizmuită de împărăteasă, ea a aflat prilejul potrivit fugind în Alexandria, unde a zidit o mânăstire de fecioare cu cheltuiala ei şi a dus o viaţă cu totul retrasă. Auzind că împăratul o urmăreste spre a o aduce iar la palat, a părăsit în taină mânăstirea cu surorile ei şi a plecat cu ava Daniil la schit, în mijlocul pustiei, căruia îşi mărturisi taina. Atunci ava Daniil o îmbrăcă bărbăteşte şi îi puse numele Anastasie. Apoi închizând-o într-o peşteră mai departe de schit, îi dă canon să nu iasă niciodată de acolo şi nici altul să nu intre acolo. A rânduit numai un frate ca să-i aducă din vreme apă şi posmagi pe care să le lase lângă peşteră, şi luând rugăciune să plece.

Deci a petrecut fericita aşa închisă 28 de ani întregi fără să iasă afară. Cine va descrie nevoinţele cele suprafireşti ale fericitei: lacrimile cele nesfârşite, suspinurile cele adânci, privegherile de noapte, rugăciunile, cântările şi citirile, plecările de genunche, culcările pe jos, postul, luptele şi înfricoşările demonilor? Este cu neputinţă a le număra pe acestea. Pentru o fecioară trăită în răsfăţ în palatele împărăteşti, închisoarea aceasta de 28 de ani, cu atâta strâmtorare şi asprime, este adevărată mucenicie. De aceea s-a şi făcut vrednic lăcaş al Sfântului Duh.

Cunoscându-şi mai înainte sfârşitul, a scris pe o cărămidă către ava Daniil astfel: „Luând împreună pe fratele care mi-a slujit şi unealtă de săpat, vino în curând să îngropi pe fiul tău Anastasie, famenul”. Scriind aceasta a pus cărămida afară lângă peşteră.

Dară ava Daniil a fost înştiinţat de Dumnezeu ce cele pentru ea şi chemând pe ucenic l-a trimis să aducă în grabă cărămida ce o va afla lângă peştera famenului Anastasie. Deci aducând fratele cărămida şi citind bătrânul cele scrise a lăcrimat; apoi luând pe acel frate au mers în grabă la peştera Sfintei. Deschizând peştera au aflat Sfânta chinuindu-se de friguri. Nu ştia nici fratele că este femeie, ci o cunoştea drept famenul Anastasie. Căzând bătrânul pe umărul ei plâns: „Fericit eşti, frate Anastasie, pentru că grijindu-te ţi-ai adus aminte de ora aceasta a morţii şi ai defăimat împărăţia cea pământească. Roagă-te pentru noi către Domnul”. Iar ea a răspuns: ‘Ba mai vârtos eu am nevoie de rugăciunile tale părinte”. Îi zice ava Daniil: „Negreşit că de aş muri eu înainte aş fi dator ca să mă rog lui Dumnezeu pentru tine”.

Atunci ridicându-se puţin a şezut pe rogojină şi sărutând capul bătrânului s-a rugat. Atunci bătrânul luând pe ucenic a zis Sfintei: „Blagosloveşte şi pe fiul tău şi ucenicul meu acesta”. Iar Sfânta sărutând pe ucenic a rostit acestea: „Dumnezeul părinţilor mei, care stai acum de faţă spre a-mi despărţi sufletul de trup. Tu, Doamne, care ştii toţi paşii şi toate drumurile ce le-a făcut acest frate, ducându-se şi venind spre a sluji neputinţei mele, odihneşte duhul părinţilor peste el, precum ai odihnit duhul lui Ilie peste Elisei”. Apoi întorcându-se către bătrân îi zise: „Pentru Domnul, să nu scoateţi hainele cu care sunt îmbrăcat, şi nimeni altul să nu ştie cele pentru mine”. Împărtăşindu-se cu sfintele Taine le-a dat sărutarea din urmă apoi căutând în dreapta a zis: „Bine aţi venit”, aceasta a zis îngerilor şi iară a strălucit faţa ei ca focul.

Apoi făcându-şi semnul Crucii la gura sa a zis: „Doamne în mâinile tale îmi încredinţez duhul meu”, şi şi-a dat fericitul ei suflet în mâna lui Dumnezeu. Au plâns-o bătrânul şi ucenicul, şi săpând groapă în uşa peşterii, a luat bătrânul haina pe care o avea Sfânta pe deasupra şi dând ucenicului o altă haină, i-a zis: „Îmbracă, fiule, pe cel răposat cu haina aceasta peste hainele care le poartă”. Când a îmbrăcat fratele pe Fecicita i-a văzut ţâţele, cari s-au ivit de sub haină întocmai ca nişte frunze uscate, însă n-a spus atunci îndată bătrânului de aceasta, ci când se întorceau la schit i-a zis: „Ştii, părinte, că famenul Anastasie este femeie?”. „Ştiu, zise bătrânul, însă pentru ca să nu meargă vestea de dânsul pretutindenea, de aceea l-am îmbrăcat bărbăteşte şi i-am pus numele Anastasie, spre a nu fi bănuială, căci multă cercare s-a făcut pentru el de către împăratul Iustinian, în toate oraşele şi satele şi mai ales în părţile acestea. Dar, cu darul lui Dumnezeu s-a păzit în taină”. Atunci i-a povestit bătrânul în amănunte cele despre Sfânta Fecioară Anastasia, numită Anastasie, famenul.

Se adaugă la sinaxarul numit „Paradis” că ava Daniil şi cu fratele, după ce au îngropat pe Sfânta, au mâncat din posmagii şi seminţele muiate ce s-au aflat în peşteră.

sus

p645 – p647

Partea a IV-a CUPRINS

Anunțuri