Sări la conţinut

ANEXĂ – Viaţa pe scurt a părintelui schimonah Ioanichie Pârâială (1908-1992)

partea a IV-a – cuprins

Părintele Ioanichie s-a născut într-un sat lângă Râmnicu Sărat. A stat câţiva ani în Mânăstirea Ciolanu din judeţul Buzău, apoi împreună cu sora sa, maica Magdalena, au venit în Ţara Sfântă. A stat la Ierusalim la Mormântul Domnului, la Peştera Naşterii Domnului din Betheleem şi la Mânăstirea Sfântului Sava, unde a cunoscut pe Sfântul Ioan Iacob. La Peştera Colomona, lângă Marea Moartă, aproape de Valea Iordanului, s-a dus şi cuviosul Ioanichie ca ucenic al Sfântului Ioan Iacob şi i-a rămas intim şi credincios, până la moartea Sfântului în 1960. Englezii i-au închis pe toţi monahii români, germani, italieni într-un lagăr pe toată durata războiului al doile mondial. Aici au fost şi cuviosul Ioanichie împreună cu Sfântul Ioan Iacob. După lagăr ambii au revenit în Mânăstirea Sfântul Sava; după un timp au luat în primire Biserica română de la Iordan timp de 5 ani, după care s-au retras în pustie la Peştera Sfânta Ana deasupra pârâului Horat. În Peşteră, vara era foarte cald şi iarna foarte frig; Sfântul Ioan Iacob fiind şi bolnav, cuviosul Ioanichie a avut grijă de el.

După moartea Sfântului, cuvioasul Ioanichie s-a retras în Mânăstirea Sf. Gheorghe Hozevitul şi s-a ocupat cu editarea scrierilor Sfântului Ioan Iacob, tipărind două volume: „Hrană duhovnicească”, Ierusalim, vol I în 1968 şi vol. II în 1970, ce cuprind numai o parte din opera Sfântului Ioan. În 1980 a asistat la descoperirea Moaştelor întregi ale Sfântului Ioan – depuse în Biserica Sfântului Ştefan – şi de atunci a stat lângă Moaştele Sfântului până la moartea sa. Părintele Ioanichie era foarte necăjit că nu se găsesc români care să stea la Hozeva lângă Moaştele Sfântului. Părintele Visarion de la Mânăstirea Putna a stat un timp, dar a părăsit postul şi în prezent nu se mai află nici un român la Hozeva.

Sfântul Ioan Iacob şi ucenicul său, schimonahul Ioanichie, au fost apărători ai calendarului pe stil vechi. În anul 1924 Patriarhii Bisericilor Ortodoxe au schimbat calendarul Iulian, îndreptat de Sfinţii Părinţi la întâiul Sinod ecumenic, cu cel Gregorian ca să fie în acord cu Biserica din Apus. Au rămas cu calendarul vechi Patriarhia din Ierusalim, întreaga Rusie, Sfântul Munte Athos, Serbia şi parţial celelalte Biserici din ţările ortodoxe. Această împărţire a Bisericii Ortodoxe în două şi mai multe părţi a dus la conflicte şi certuri, făcându-se păcat mare.

În 1992 înainte de a muri, părintele schimonah Ioanichie a trimis ultima sa mărturie, despre „Măcelul de la Cucova”:

„Tulburările stiliste s-au aflat în discuţia parlamentului. În 22 decembrie 1935 distinsul nostru prieten, deputat de Cetatea Albă, d-nul Th. Iacobescu în urma intervenţiilor d-lui Nicuşor Graur a adresat domnilor miniştri de interne şi justiţie interpelări asupra următoarelor:

„În judeţul Putna, în tot timpul anilor 1934-1935 a fost dezlănţuită o adevărată teroare împotriva credincioşilor stilului vechi. Teroarea administrativă a culminat în măcelul de la Cucova: credincioşii Stilului Vechi din judeţele Putna, Bacău, Tecuci au hotărât ridicarea unei mânăstiri în jud. Putna cu autorizaţia primăriei Cucova. Având toate formalităţile legale îndeplinite, au cumpărat un teren prin act autentic făcut la primăria Sascut, au ridicat apoi mânăstirea şi câteva chilii, împrejmuind totul printr-un gard. Începură şicane administrative ziua şi noaptea, jandarmii încercând să pătrundă în curtea mânăstirii sub diferite pretexte insultând, ameninţând şi lovind. Credincioşii s-au plâns Ministerului de Interne, care a dat ordin la 14 mai 1935 legiunii de jandarmi Putna, să nu se mai amestece în chestiunile religioase şi să le lase libertatea de manifestare a cultului lor.

Cu toate acestea la 27 mai, două săptămâni după ordinul de mai sus organele administrative şi numeroşi jandarmi au descins la Cucova cu hotărârea de a pătrunde cu forţa în curtea mânăstirii. Credincioşii din interior s-au opus închizând porţile şi comunicând că nu primesc să intre jandarmii înăuntru, fiindu-le teamă. A început atacul care s-a transformat în măcel. S-au tras focuri, s-au aruncat pietre, s-a izbit cu ciomege şi topoare pentru a forţa credincioşii să cedeze. Aceştia, fără cel mai mic act de violenţă, au ridicat doar icoana Maicii Domnului, strigând: „Omorâţi-ne, primim moartea cu ochii!”. După o zi, jandarmii au pătruns în curte, omorând 5 oameni şi rănind grav 27, devastând tot şi distrugând icoane, cărţi sfinte, odoare bisericeşti etc. Astăzi pe locul unde a fost mânăstirea nu se mai găseşte nimic. Totul a fost ras până la pământ.

Cei care au putut să scape au fost fugăriţi prin pădure timp de două luni; cei prinşi, în frunte cu cei răniţi, au fost bătuţi, maltrataţi, raşi pe cap şi cu bărbile tăiate. 40 de oameni au fost deţinuţi 4-5 luni, torturaţi pentru a mărturisi lepădarea de credinţa lor. Apoi Parchetul Putna a dat rechizitoriul împotrva lor pentru rebeliune în masă.

Întrebăm: au cunoştinţă d-nii miniştrii de interne şi justiţie de măcelul de la Cucova? Cine sunt autorii crimelor şi ai barbariilor? Cine răspunde pentru sângele vărsat? ”

La Cucova a fost măcel în toată puterea cuvântului, unii nu voiau să se apere; asasinii sunt acoperiţi; credinţa se plăteşte cu sânge. Eu am fost aici – m-am pus cu faţa la pământ ca să scap cu viaţă.

Monahul Ioanichie, rugaţi-vă pentru mine, păcătosul”

sus

p657 – p659

Partea a IV-a CUPRINS

Reclame