Skip to content

ISTORISIRE DIN BĂTRÂNI DESPRE PUSTIA HOZEVEI

cuprins

Un pustnic dintre cei din urmă
Care-a trăit aici la Schit
Zicea odată către mine
(Fiind atuncea nou venit):

– E-he, părinte nu-ţi închipui
Ce-a fost aicea la început
Când nu era nici mânăstirea
Nici schitul nu era făcut!

Atuncea când creştinătatea
Era în anii de pruncie
A fost o sfântă aşezare
Pân-a se face Sihăstrie.

Se spune că în valea asta
Şi Sfânta Ana ar fi stat
Când prunca ei cea Prea Curată
La Sfânta Sfintelor s-a dat.

Din vremuri vechi necunoscute
Când sfinţii sufereau prigoane
Aicea se păstra cu cinste
Piciorul drept al Sfintei Ane.

Aici se rânduiau fecioare
De Prea Fericiţii Stăpâni
Să fie spre catehisirea
Femeilor dintre păgâni.

Fiind cu viaţă minunată
Şi iscusite întru „Crez”
Ele slujeau la săvârşirea
Dumnezeescului Botez.

Erau la număr o duzină
Prin darul Duhului alese
Şi jumătate dintre ele
Erau cu trapta Diaconese.

Creştinul nostru în cetate
Era atuncia prigonit
Iar locul pentru adunare
Era mereu primejduit.

De-aceea şi catehisirea
Era un lucru delicat
Şi prin cetăţi era cu totul
Adeseori împiedicat.

Atunci se pogorau la vale
Pe malul Sfântului Iordan
Ori la „Enon” în valea asta
Pe unde a fost Ioan.

Bărbaţilor era Iordanul
Pentru Botez obişnuit
Iar pentru partea femeiască
Era aicea mai ferit.

Pe urmă când a biruit credinţa
Şi lumea s-a încreştinat
Atuncia şi catehisirea
Din valea asta s-a mutat.

La Hozeva după aceia
Au început a vieţui
Călugări mai cu nevoinţă
Care doreau a pustnici.

Din cei mai vechi (după scriptură)
Aflăm la „Sfântul Ioachim”,
Cinci pustnici mari, având sălaşul
Deasupra lângă ţintirim.

Iar numele erau acestea:
Ilie, Prom, Enon, Gheneu,
Şi mai la urmă Sfântul Zinon
Cel Purtător de Dumnezeu.

Izvorâtori de mir cu toţii
Ei sunt de naţiune Siri
Şi socotiţi începători
Acestei sfinte mânăstiri.

La Sfânta Ana, mai la vale
Călugării mereu sporesc
Şi repede prefac pustia
În rai curat duhovnicesc.

Când năvălirea păgânească
S-abate în pământul Sfânt
Aici aflăm cinci mii de pustnici
Cu îngeresc aşezământ.

Pe urmă sabia persească
Şi arăbescul iatagan
Silesc pe cei care mai scapă
Să-şi caute un alt liman.

O bună parte dintre dânşii
Lăsându-şi valea lui „Enon”
Şi ridicând Sfintele Moaşte
Se duc la muntele Aton.

Iar cei care rămân aicea
Întâmpină multe nevoi
Dar rabdă toate pentru Domnul
Până la marele Război.

Atunci abia de grea furtună
Călugării s-au risipit
Iar Schitul şi cu Mânăstirea
S-au pustiit desăvârşit.

Acum când n-a rămas devale
Decât ruină şi pustiu
Îmi vine ca să plâng de jale
Căci toate nu mai sunt cum ştiu!

Erau atuncia căprioare
Iar cerbii ne erau vecini
Şi greu era ca să pătrundă
În vale oamenii străini.

Acuma s-a mutat şi apa
Fiind uscată pe canal
Şi nu mai vezi decât bursucii
Iar uneori câte-un şacal.

Acuma toate sunt schimbate
Hulumbii doar şi huhurezii
I-auzi ţipând prin peşteri seara
Iar dimineaţa cherhenezii.

Ei parcă plâng vărsându-şi jalea
Ştiind ce-a fost aici la Schit
Când drept cetate era valea
„Cu zidurile de granit”!

sus

p67 – p69

Partea I – Versuri – Cuprins