Skip to content

SPRE ŢĂRMUL VEŞNICIEI

cuprins

Privesc în vale apa
Cum curge zgomotos,
Grăbindu-se s-ajungă
La ţărmul mării, jos.

Asemenea cu dânsa
Se scurge traiul meu,
De ţărmul veşniciei
Se-apropie mereu.

În cale apa geme,
Lovindu-se de stânci
Se-aruncă-n sus şi cade
În gropile adânci.

Cu-aceeaşi zdruncinare
Călătoresc şi eu,
Căci trupul mă apasă
Şi drumul este greu.

Precum în urma apei
Rămâne drum bătut,
Şi-n urma mea uitarea
Va fi ca aşternut.

sus

p69

Partea I – Versuri – Cuprins

Anunțuri