Skip to content

SFÂNTUL NARCIS PATRIARHUL IERUSALIMULUI ÎN PRIBEGIE

cuprins

Pentru lacrimi

Pe drumul ce duce la Gaza
Purcede bătrânul Ierarh
Narcis, purtătorul de semne,
Al Sfintei cetăţi Patriarh.

Pe spatele lui gârbovite
O sută de ani doar au nins
Şi multe năpăşti şi ispite
Avuta-au bătrânul de-nvins!

El merge acum spre Egipet
Lasându-şi norodul iubit
Şi vrea ca de-acum să trăiască
Departe …, de toţi tăinuit.

Ieşind din Sfânta Cetate
La vreme de noapte târziu,
– Schimbat în haine streine –
Aleargă ca cerbu-n pustiu!

Dorind ca să fie mai tainic,
El schimbă programul acum
Căci ziua ascuns stă la umbră
Iar noaptea purcede la drum.

Ajuns în Egipet s-abate
Din locuri cu munţii pustii,
Căci mulţi îl cunosc dintre pustnici
Avându-şi pe-aici sihăstrii.

O ia tot spre Soare Apune,
Prin sate şi câmpuri trecând;
Mai rar dacă-l vezi câte-odată
La casă de oaspeţi trăgând.

Îi place mai mult ca să doarmă
Afară sub cerul deschis,
Căci frică de hoţi sau de fiare
Nu are bătrânul Narcis.

Prin câte oraşe şi sate
Nu trece cinstitul bătrân
Şi vede cum Sfânta Credinţă
Se-ntinde la neamul păgân!

Dar iată-l acum că ajunge
La falnicul port Carhidon
Ducând o cinstită podoabă
Vestitei familii „Anon”.

El are acum o duzină
De ani petrecuţi în streini
Şi-adesea fiind pe la slujbe
El nu s-a vădit la creştini.

Dar Domnul în noaptea din urmă
S-arată zicându-i în vis
Ca iarăşi la Sfânta Cetate
Să meargă bătrânul Narcis.

De rândul acesta socoate
Zădarnic a sta tăinuit,
De vreme ce Domnul îl cheamă
Din nou la norodul iubit.

El ţine să facă o slujbă
S-aducă fierbinţi mulţumiri
Celui care veşnic revarsă
Din ceruri a lui ocrotiri.

Se miră norodul când vede
Pe pustnicul cel călător
Făcând acum Leturghie
Cu marele lui Omofor!

I-s pletele lui ca zăpada
Şi-i gârbov puţin la grumaz
Dar ager se mişcă cu paşii
Şi-arată că-i suflet viteaz.

Pe faţa lui blândă se vede
Şiroaie de lacrimi curgând
Şi-un val de lumină cerească
I-acoperă chipul lui Sfânt.

Dar unul pe altul se-ntreabă
De unde-i cinstitul Ierarh?
Căci Sfânt omoforul ce-l poartă
L-arată a fi Patriarh!

 

Când iese cu Sfintele Taine
S-apropie toţi de altar
Primind după datina veche
A precistaniei dar.

Pe urmă ţine cuvântul
Din Sfânta Scriptură vorbind
Dar totuşi norodul nu află
De unde-i bătrânul venind.

În ziua aceea spre seară
Păstorul cetăţii (Optat)
Pofteşte pe cei mai de seamă
Să vie cu Sfântul la sfat.

Afară de preoţi s-adună
Epitropi şi Doamne din „clir”
S-audă vorbind pe cinstitul
Şi marele lor mosafir.

Începe să spuie bătrânul
Cum pleacă din Sfântul Sion
Lăsându-şi prieteni şi cinste,
Şi turmă iubită şi tron.

Stingher, pe căi neştiute
Se află mereu colindând,
El şade mai mult singuratic
Din rodul pustiei gustând.

Văzut-am cu drag, zice dânsul
În multe cetăţi de la Nord
Cum creşte credinţa creştină,
Aflându-şi din neamuri, norod.

Aici în cetatea aceasta
Venit-am de mult tăinuit
Şi Sfintele Taine adesea
Din mâinile voastre am primit.

Ascuns între lumea creştină
Adesea veneam ca s-ascult
Frăţeştile voastre cuvinte
Şi regula Sfântului Cult.

Dar astăzi când Domnul mă cheamă
Din nou la cinstitul meu tron
Eu vin aducând o comoară
La vechiul oraş Carhidon!

Aceasta zicând, el desface
Un văl cu sânge pătat
Îi tremură mâna şi glasul
Şi lacrimi îi curg ne-ncetat.

Primeşte odorul acesta,
O Iulie, fiica mea
Ţi-i rămas de la Sfânta Martiră
POTAMIANA, sora ta!

Atunci o bătrână cinstită,
Căzând în genunchi cu suspin
Sărută cinstitele moaşte
Din sfântă năframă de in.

Cu lacrimi ferbinţi o stropeşte
Şi o strânge cu grijă la sân
Apoi cu murmur se-nchină
Cinstindu-l pe sfântul bătrân.

Ar vrea un cuvânt ca să spuie
Dar glasul în piept i-a pierit
Îi tremură buzele numai
Şi pleacă cu chipul uimit!

Ea este vestita soţie
A marelui fost general
Anon, eroul cetăţii,
Vlăstar din neamul lui „Hanibal”

Sfârşindu-şi cuvântul bătrânul
Pe toţi îi sărută cu drag
Apoi se aşterne pe cale
Luându-şi smeritul toiag.

El merge spre Sfânta Cetate
Acolo l-aşteaptă de zor
Să-i cânte acum osanale
Cu lacrimi, iubitul popor!

sus

p105 – p107

Partea I – Versuri – Cuprins

Anunțuri