Skip to content

GLASUL CONŞTIINŢEI

cuprins

Iată lumea te îndeamnă
La răsfăţul ei
Şi plecându-te chemării,
Pradă eşti destrăbălării.

Haine noi acum la modă,
Trebuie să ai,
Iar a sufletului haină
Cum o vei păzi în taină?

Plecăciuni cu liguşire
Trebuie să ştii,
Iar când stai la Rugăciune
Nu mai este plecăciune.

Vizitări cu multă fală
Trebuie să faci,
Iar la Sfânta Liturghie
Stai cu inima pustie.

Cu ştiinţele naturii
Mintea ţi-ai hrănit,
Iar ceva din veşnicie
Mintea ta nimic nu ştie.

Până când mai este vreme
Caută-ţi liman,
Dacă soarele se pleacă,
Luntrea vieţii se îneacă.

Fugi de lumea cea deşartă
Plină de sminteli,
Şi cu flacăra credinţii,
Ţine calea pocăinţii.

Lasă cărţile profane
Fără căpătâi
Şi le ia pe cele sfinte
Ca să prinzi ceva la minte.

La prietenii din lume
Nu te potrivi,
Ci să ai prietenie
Cu cinstită curăţie.

Mintea ta este făclie
Fără untdelemn,
De la Domnul cere milă
Până când mai ai „feştilă”.

Vântul rău al necredinţii
Cântă la urechi,
Şi de uiţi „chemarea sfântă”
Vei juca precum îţi cântă.

Ţine minte frica moţii,
Nu uita de ea,
Cine nu-i deprins s-o poarte,
Sufletul îşi dă la moarte.

Rugăciune cu trezvire
Caută să ai
Căci prin darul rugăciunii
Piere duhul urâciunii.

Înălţarea cea deşartă
Grabnic s-o arunci,
Căci la gândul înălţării
Bate vântul desfrânării.

Cu năravul trândăvirii
Nu călători,
Căci pe urma trândăvirii
Vine boala nesimţirii.

Fii cu dragoste curată
Către Dumnezeu,
Părăsind pe cea trupească
Pentru cea Dumnezeeasacă.

Spre adâncul umilinţii
Pleacă-te mereu,
Căci din „apa umilinţii”
Au băut în viaţă sfinţii.

sus

p114 – p115

Partea I – Versuri – Cuprins