Skip to content

SCRISOARE DESCHISĂ PENTRU CTITORII MEI APRIGI

cuprins

Iertaţi-mă că-mi spun cuvântul
Iubiţilor mei fraţi şi surori
La cei care odinioară
Au fost la Schit ajutători:

Cunoaşteţi bine vremea ceea
Când pogorâsem eu la Schit,
Cum toţi erau la desnădejde
Şi nimeni nu m-a sprijinit.

Apoi mai ştiţi că eu devale
Mizerii mari am îndurat;
Nici tu Biserică ca lumea
Şi nici chilia pentru stat.

Grădina vraişte, uscată,
Necurăţată fără gard,
Iar ţevile de apă sparte
Şi cu motorul reformat.

Mai ştiţi apoi că, „Popa” nostru
Avea Biserica sălaş
Şi nu se da urnit de-acolo
Să nu rămână păgubaş.

Ştiţi bine că vecinii noştri
Erau atuncea toţi duşmani,
Căci cuviosul Protosingel
Îi necăjea de-atâţia ani.

Luptându-mă din răsputeri
Un singur scop am urmărit:
Să facem toţi Românii jertfă
Pentru urzirea unui Schit.

Precum din ţară altădată
Aicea mulţi au dăruit,
Asemenea au dat şi-acuma
Românii noştri ce-au voit.

Alăturea de Marcu Beza,
Îi scris la ctitori şi Miron
Cu Protosingelul Gherasim
Cu Negoiţă şi cu Dron.

Apoi sunt fraţii Samuilă
Cu maicile din Ierihon,
Cu Hristodula, Efimia
Şi altele din Eleon.

Mai sunt apoi Părinţi de-ai noştri
Ca Nicon şi Veniamin,
Apoi mireni din neamul nostru
Precum şi cei de neam străin.

Cu toţii sunt părtaşi la vale
Şi dacă toţi s-ar răscula
Şi-ar cere să le dau parale,
Atuncea, vai de rasa mea!

Un veac întreg să fac robie
Nu voi putea să le plătesc,
Halal de-aşa egumenie
La Schitul nostru Românesc!

Câţiva din ctitorii mai aprigi
Cer gologanii înapoi
Căci ei socot că Sihăstria
A fost o vacă pentru noi.

Şi mai socot că vaca asta
Ne-a alăptat de-atâtea ori
Şi vreau acum să ceară brânza
Din cei vreo şase anişori!

Dar, fraţilor, să ştiţi că Schitul
Ne ţine multe cheltuieli
Şi noi am suferit acolo
Nenumărate osteneli.

Iar de venituri nici poveste,
Că nu sunt zilele normale
Să curgă de la domnul Beza
Şi astăzi, ca atunci, parale!

Iar dacă las în urmă casă
Şi lucruri de gospodărie,
Gândiţi-vă, nu am dreptate
Să iau ceva ca o simbrie?

Acuma spuneţi dacă poate
Să-mi dee Schitul partea mea,
Ş-atuncea pot şi eu răspunde
Ce poate ctitorul să ia.

Acuma eu îi rog pe ctitori
Să vie ei ca gospodari,
Că strigă azi cu glas de ritori,
Având pretenţiile mari!

Să folosească ei grădina
Şi casa cu ce are ea,
Le las şi „Cartea cu făina”
Şi barca, ba şi rasa mea!

Dar nici aşa nu vreau să vie
Şi mulţi votează azi la tron
Pe popa cel din vechea custodie
Să-i dea de hac el lui „Ion”!

Eu văd că se grăbesc miloşii
Şi cei care punea fitil,
Să aibă om cu semne roşii
De la Stambul, cu noul stil.

Când stau la vale fraţii noştri
Nu zăbovesc pe la Iordan,
Zicând mereu că nu se-mpacă
Cu stăreţia lui Ioan.

Acuma, când îi chem să vie
Şi las gospodăria lor,
Ei zic că vreau tovărăşie,
Dar eu să fiu răspunzător.

Când sunt egumen nu le place,
Când vreau să plec le vine greu,
Dar cine poate să-i împace,
Să ne ferească Dumnezeu!

Cu conştiinţa împăcată
Demisia acum mi-o dau;
De astăzi, pentru lumea toată,
Egumenie nu mai vreau!

ÎnsemnareDupă strofa a doua, Sfântul
Ioan notează: numai fratele
Constantin m-a ajutat atunci
şi monahul Ioanichie.

Pe partea stângă a versurilor
Sfântul zice: Nu am de zis
nimic pentru cei cari ne-au
împrumutat şi ne-au miluit
fără pretenţii!

sus

p155 – p157

Partea I – Versuri – Cuprins

Anunțuri