Skip to content

CÂNTECUL LUI MANASIS, SAU TRESĂRIRILE DUHULUI MEU

cuprins

(Stihuri de umilinţă
alcătuite pe glas-8-lea)

Oarecum Manasi plângând
Au aflat milă pe pământ,
Iară eu mai rău ca dânsul abătându-mă
Ce voi face Doamne, neplângându-ă?

Cum se scurge viaţa mea
Ca o apă spre valea ta,
Lăcrămează şi suspină, suflete al meu,
Ca să-şi facă milă Bunul Dumnezeu.

Îndelung răbdătorule
Şi atot văzătorule
Dăruieşte-mi pomenirea numelui Tău Sfânt
Ca să-mi fie hrană dulce pe pământ.

Prea curată Stăpâna mea
Ca o piatră mi-i inima;
Domoleşte şi sfărâmă nesimţirea ei
Şi cu râu de lacrimi scaldă ochii mei!

Paradisul te-a odrăslit,
Iar Golgota te-a proslăvit
Căci prin rodul tău ne-ntoarcem iarăşi în Eden
Şi nebiruită armă te avem.

Pocăinţă ne-ai învăţat
Şi pe Miel mi L-ai arătat
Botezându-L, Prooroace, astăzi în Iordan,
Al Treimei martor şi viteaz oştean.

Pre Apostoli I-ai poslăvit
Pre Ierarhi I-ai împodobit
Cu mulţimea cea nespusă de nevoitori,
I-ai făcut cununilor slavei purtători.

Păzitorul meu sufletesc
Totdeauna eu te scârbesc,
Dar mai rabdă stând aproape de fiinţa mea,
Îndreptându-mi paşii cu lumina Ta.

Al meu suflet prea ticălos
Depărtându-se de Hristos,
Ca mormânt îşi are astăzi trupul meu tiran
Care este slugă la stăpân viclean.

În deşert eu mi-am cheltuit
Darul Tău cel nepreţuit
Şi fiind sărac la suflet în pământ strein
Mă hrănesc ca porcii din pământ tain.

Tu văzând neputinţa mea
Fără vreme nu mă lua
Ci mai lasă-mă Stăpâne, ca să vieţuiesc
Rodul pocăinţii să-mi agonisesc!

De rudenii m-am despărţit
Dar cu patimi m-am înrudit
Şi de dragul lor la moarte sufletul mi-am dat
Pentru care Domnul moarte au răbdat.

Înţelege simţirea mea
Şi gustând vezi de-a pururea
Că-ndurat şi bun e Domnul, Unul Dumnezeu
Hrana mântuirii sufletului meu.

Nu fi grabnică mintea mea
Prin cuvinte a defăima,
Iar auzul meu ia seama nu primi uşor
Cuvântarea celui rău defăimător.

Ochii mei cei iscoditori
Şi de lume prea iubitori
Îndreptaţi-vă privirea tainic cugetând
La judeţul groaznic cum vei sta la rând.

Gura mea dulce glăsuieşti
Noutăţi şi vorbiri lumeşti
Dar cuvinte din Scriptură s-ar cădea să spui
Dintru care creşte roada Duhului.

Pentru ce oare te-ai rătăcit
Şi din inimă te-ai ferit;
Umilinţa mea cea dulce, nu mă părăsi
Ci să-mi fi tovarăş până voi muri.

Duhul meu cel prea umilit
Mânecând către cel Dorit
Cere astăzi mângâiere neputând răbda
Trupul de ţărână cu robia ta.

Fă-mă Doamne, duhovnicesc
Căci, nimic, iată nu sporesc
În această lume plină de deşertăciuni
Fără de a minţii sfinte Rugăciuni.

Eu fiind rece şi pustiu
Către Tine, Stăpâne, viu;
Tu mă-nvaţă Rugăciunea cum s-o uneltesc
Şi cu ochii minţii cum să te privesc.

Cugetând suflete al meu
La puterea lui Dumnezeu
Pretutindenea de faţă, pururea să L vezi
Şi adevărata cale să urmezi.

Deci să ştii şi aceasta iar
Că spionul lui Veliar
Te pândeşte pregătindu-ţi zapisul viclean
Ca s-aducă pâră ţie la Divan.

Azi purtând trup pătimaş
Am scăpat la al Tău Lăcaş
Fă-mă vrednic pân-la moarte ca să pătimesc,
Crezul pravoslavnic să-l mărturisesc.

Sângele care oarecând
Întru pofte era fierbând
Să se verse pentru Tine, Doamne Savaot,
Aducându-Ţi jertfa arderii de tot.

Scoală-te suflete de jos
Şi te va lumina Hristos,
Aducându-Ţi ale tale fapte sufleteşti
Căci Icoană Sfântă a Treimei eşti.

Iată Doamne, fiind eu, port
Trupul meu cel cu suflet mort;
Risipeşte-mi nesimţirea care m-a cuprins
Şi-mi aprinde candela sufletului stins.

Până când intru în mormânt
Încălzeşte cu darul Sfânt
Şi ridică din Ţărână pe Icoana Ta
Ca să-Ţi cânte lauda cea de-a pururea!

sus

p160 – p162

Partea I – Versuri – Cuprins

Anunțuri