Skip to content

CHIPUL POCĂINŢII – UŞA MÂNTUIRII

cuprins

Usa Mantuirii

Uitaţi-vă la chipul zugrăvit alături! (*)

După cum vedeţi uşa nu este singură, ci este prinsă de uşcior (tocuri).

Dacă am pune numai uşciorii, nu putem zice că am asigurat casa. Şi iarăşi, dacă punem numai uşa singură rezemată de zid (fără să aibă uşciori), nu facem treaba de ispravă. Pentru asigurarea casei este nevoie de uşă împreună cu uşciori.

Deci după cum uşa la casă este prinsă de uşciori, tot aşa şi mărturisirea este legată de căinţa inimii şi amândouă împreună alcătuiesc Taina Pocăinţii (care asigurează mântuirea noastră).

Acum să le luăm pe fiecare deosebit şi să vedem cum sunt alcătuite.

Părţile din care se naşte căinţa inimii sunt patru la număr, după cum şi uşciorii de la casă sunt făcuţi din 4 lemne.

1. Pragul căinţii este cercarea cugetului (adică cercetarea conştiinţei). Fără pragul acesta nimeni nu se pocăeşte.

2. Din cercarea cugetului se naşte întristarea pentru păcate, care alcătueşte lemnul din dreapta uşciorilor.

3. După aceea ne hotărâm să nu mai lucrăm cele rele. Această hotărâre este latura din stânga a uşciorilor (după cum se vede în poza alăturată).

4. În sfârşit se pune şi partea de sus a uşciorilor, care este împăcarea cu toţi pe care i-am supărat ori i-am nedreptăţit, iertând şi pe cei care ne-au greşit nouă. Fără împăcare, căinţa noastră nu este deplină.

După ce facem aceste patru lucruri (adică cercarea, întristarea, hotărârea şi împăcarea) ca pe nişte uşciori ai pocăinţii, pe urmă aşezăm şi uşa, adică facem mărturisirea păcatelor.

Mărturisirea trebuie săvârşită fără pricinuire şi cu deplină umilinţă, acestea sunt ca şi stinghiile cari sunt de-a curmezişul uşii ca să întărească scândurile. Împlinind mărturisirea, noi cerem apoi canonul cuvenit, care este ca un zăvor pentru uşa pocăinţii. Abia după ce făgăduim că vom împlini sfatul duhovnicului, primim dezlegare de păcate prin molifta preotului, care este cheia de la taina pocăinţii.

Trebuie ştiut că prin canon nu se înţelege numai metanii şi închinăciuni, ci orice îndeletnicire pe care o rândueşte duhovnicul (fie post, milostenie, tăcere, iertăciune, cetirea cărţilor, etc.)

Cu asta se împlineşte pocăinţa desăvârşit, care este ca un al doile Botez.

PORTRETUL POCĂINŢEI care este UŞA MÂNTUIRII

Pentru că sunt multe persoane care caută pocăinţa cu toată inima, însă nu ştiu s-o împlinească aşa cum se cuvine, pentru aceasta fac aici o poză (adică un portret al pocăinţii), ca să fie mai uşor de înţeles pentru toţi. Pe cei care cunosc bine lucrul, îi rog să mă ierte, căci nu caut să mă fac dascăl pentru ei, ci mă gândesc la folosul celor simpli şi neîncercaţi la locul pocăinţii.

Am observat că unii arată multă căinţă pentru greşalele lor şi se consumă în inima lor, însă nu poartă de grijă pentru mărturisire. Se ostenesc la rugăciune, la post şi alte fapte bune, dar ceea ce este mai de nevoie nu împlinesc de fel.

Mai sunt apoi alţii, care aleargă des la mărturisire şi dezvelesc cu de-amănuntul tainele inimii, dar nu au deplină căinţă pentru greşalele lor şi nici nu prea ascultă sfatul duhovnicului.

Mărturisirea lor este mai mult din obicei, iar nu din căinţă. Povestesc multe dar fără durere de inimă, şi uneori aduc pricinuiri întru păcatele lor, punând vina pe alţii.

În cuvintele ce urmează caut să dovedesc că nici căinţa fără mărturisire curată nu este de ajuns pentru mântuire şi nici mărturisirea fără căinţă adevărată, nu împlineşte taina pocăinţii.

Căci după cum cel care nu are Botez nu se poate mântui, tot asemenea şi cel care are Botezul necomplet (fals) nu este fiu adevărat al Bisericii.

Cu alte cuvinte vreau să spun că pentru a se împlini Taina Pocăinţii este nevoie şi de căinţa şi de mărturisire.

Aceste două se întăresc una pe alta şi alcătuiesc un fel de uşă pentr mântuire.

Pentru aceasta am făcut şi o poză cu uşa mântuirii, care închipuieşte Taina cea sfântă a Pocăinţii.

În manuscrisul Sfântului Ioan Iacob urmează o Cruce pe care scrie:

Sus:
Precum încet se trece
Făclia de la sfeşnic
Aşa se trece viaţa
Şi vine somnul veşnic.

Pe braţul din stânga:

Să cugetăm adesea
La tainele ieşirii
Să scăpăm de frică
În ceasul despărţirii.
Pe braţul din dreapta:
Să pomenim cu lacrămi
Pe cei ce-au răposat
Căci pentru noi se roagă
Şi ei neîncetat.

Jos scrie:
Nădejdea să ne fie
La Cel fără de ani
Iar nu la mintea noastră
La slavă sau la bani.

(Nota editorului) a se vedea
la pagina 183 poezia „Cugetări
smerite”
, partea a II-a,
cu ordinea reală a strofelor.
Lipseşte din desen a 7-a strofă,
penultima)

p215 – p219

Partea I – Versuri – Cuprins

Anunțuri