Skip to content

Scrisoare către fraţi şi surori, despre Părintele Sava

cuprins

O Rugăminte către fraţii noştri români din Palestina şi mai ales către maicile de la Eleon şi din Ierusalim, pentru Părintele nostru Sava Duhovnicul.

1 Noiembrie 1957

Scrisă la Schitul „Sf. Ana” din valea Hozevei de către nevrednicul Ieroschimonah Ioan Iacob (Savait) fost Egumen la Sf. Iordan. O rugăminte frăţească pentru Părintele nostru Duhovnic Sava.

Fraţilor şi surorilor întru Hristos,

Cari sunteţi fii şi fiicele duhovniceşti ale Părintelui Sava, vă rog să daţi puţină atenţie la cele ce vreau să vă spun aici, eu – care sunt cel mai mic dintre fiii lui duhovniceşti şi cel mai nevrednic dintre frăţiile voastre:

Bătrânul nostru Duhovnic a ajuns într-o stare grea de suferinţă şi la ajutorul doctorilor nu mai este nădejde, iar noi nevrednicii nu putem să-i facem mângâiere. Însă datoria pe care o avem faţă de el (mai ales noi românii) este aşa de mare, încât întrece orice datorie pe care o avem faţă de alţi pământeni.

La cei mai mulţi dintre noi, el ne-a fost şi „născător” şi povăţuitor sufletesc. Părintele nostru Duhovnic n-a fost pentru noi numai călăuză pentru suflet, el a fost şi „Balsamul de alinare” la toate nevoile şi la toate suferinţele noastre prin străini.

Pentru noi sărmanii şi înstrăinaţii de patrie, el ne-a fost „tată şi mamă” atât pentru suflet cât şi pentru trup. Ne-a ridicat sarcina păcatelor la cei mai împovăraţi, ne-a dat veşmântul mântuirii la cei neîmbrăcaţi, ne-a dat sprijin la cei nevoiaşi şi slabi!

Care dintre noi n-a rămas mişcat de multa lui bunătate şi de blândeţea lui cea părintească?

Cine s-a dus la el n-a fost uşurat la suflet şi mângâiat? El pentru toţi s-a jertfit şi de multe ori a suferit ocară şi necinste pentru hatârul nostru. Până în ziua de azi sunt mulţi cari îl ponegresc şi-l osândesc din cauză că a ţinut parte bieţilor români.

L-au defăimat mereu potrivnicii lui din cauza noastră, dar el n-a luat în seamă strigătele lor, ci a arătat aceiaş dragoste şi aceiaş sprijineală totdeauna pentru noi sărmanii. În inima lui cea largă el pe toţi ne-a cuprins şi căldura dragostei lui pe toţi ne-a mângâiat.

Astăzi când el nu mai poate, noi să nu fim nepăsători. Să căutăm fiecare ca să-i dăm ajutor. Eu ştiu că multe dintre Sfinţiile voastre sunteţi gata să jertfiţi orice ca să-i faceţi lui uşurare, căci toate sunteţi recunoscătoare faţă de bunătatea lui, dar n-aveţi cum să-l ajutaţi.

În starea în care se află el astăzi, un singur ajutor ar putea să-l mai folosească şi anume: Sfânta Rugăciune. Eu nu mă îndoiesc, ci sunt încredinţat că toţi faceţi rugăciune pentru uşurarea lui. Încă cea mai puternică şi mai primită rugăciune pentru bolnav este „Rugăciunea Credinţii” adică Sfântul Maslu. Pe aceasta o porunceşte Sf. Apostol Iacob, Fratele Domnului şi are cea mai mare putere când este însoţită de pocăinţă.

Acum doi ani de zile când a pogorât prima dată Părintele Sava la Ierihon (fiind bolnav şi descurajat), eu i am scris versurile acestea şi l-am rugat să mai ţie curajul şi să nu ne părăsească, iată cum îi scriam atunci: urmează Stihurile către Părintele Duhovnic Sava.

Deci scriindu-i atunci aceste rânduri, bătrânul nostru Părinte m-a ascultat şi (cu darul lui Dumnezeu) s-a mai întărit. Dar acuma oare mă mai ascultă? Mai poate oare scutura povara boalei, ca să ne fie iarăşi mângâiere sufletească?

Vai! Acum mâna lui cea sfinţită, pe care o punea cu milă pe capetele noastre cele împovărate (dându-ne la toţi uşurare), mâna aceia prietenească s-a făcut ca plumbul de grea, iar picioarele lui cele neobosite, care alergau mereu în urma noastră (ca după nişte oi răsleţite) acum ele cu greu se mai mişcă. Astăzi doar ochii lui cei blânzi şi inima lui cea caldă ne caută cu nerăbdare, dar nu ne poate vedea sărmanul, căci toţi suntem departe, departe în ţara cea străină a nesimţirii şi a învrăjbirii frăţeşti.

O, suflete al meu, ticăloase, pentru ce nu ţi-ai venit în fire cu un ceas mai înainte să te pocăieşti mai aproape de el, ca să nu mai amărăşti şi tu bătrâneţea celui ce ne-a fost dulceaţă în viaţa asta necăjită?

Plângeţi fraţilor împreună cu mine nevrednicul. Căci nu ştim dacă vom avea parte de un asemenea Părinte blând şi îngăduitor ca Părintele Sava! Eu nu mai îndăznesc să-l rog pentru slujbă, căci el aşteaptă ajutorul nostru (ca să ne rugăm pentru el).

Pentru aceasta am socotit ca să i se facă la Eleon Sf. Maslu şi să trimitem în loc de felicitare, puţin untdelemn sfinţit amestecat cu lacrămele calde ale fiilor şi fiicelor duhovniceşti, care nu pot să-l uite niciodată. Să spălăm cu lacrimi curate zapisul greşalelor noastre şi prin asta cred că se va uşura suferinţa prea scumpului nostru Părinte duhovnicesc.

Poate vă miraţi că vă scriu sfinţiilor voastre despre Maslul Părintelui Sava. Iată pentru ce scriu asta:

Părintele nostru duhovnic şi-a pus sufletul său chezaş pentru noi românii şi de multe ori a făcut pogorământuri prea mari pentru a ne face mai ales nouă înlesniri. A trecut cu vederea rânduielile de obşte (de pildă cum au fost călugăriile) numai ca să ne ajute şi să ne mângâie pe noi, cari eram ca oile fără păstor.

Aceste pogorământuri n-ar fi nici o greutate pentru sufletul lui cel curat, dacă noi am fi păzit rânduiala noastră cum se cuvine. Însă cu durere trebuie să mărturisim că toţi ne-am abătut şi de multe ori am făcut şi mărturisirea cu vicleşug. N-am avut toţi mărturisirea curată, iar el – ca un milostiv – ne-a dăruit la toţi deslegare (căci neştiind bine limba, uşor se înşală duhovnicul).

De multe ori blândeţea şi simplitatea lui au fost rău folosite de către noi, nevrednicii. Ştiind că toate le crede şi pe toate le iartă, ne-am făcut prea mult voile noastre, nu ne-a mustrat cu asprime.

Iată de pildă acum în urmă am aflat de la el că mulţi din fiii lui duhovniceşti nu fac de loc mărturisire (ca cei fără prihană) iar alţii o fac falsă – şi asta durează ani de zile şi poate o viaţă întreagă.

Însă deslegare primesc regulat şi se împărtăşesc, iar povara noastră o ridică el singur. Oare puţină răspundere are pentr aceasta? Alţii iarăşi sunt învrăjbiţi, zavistuindu-se, însă la împăcare nu se pleacă, nici de Sfintele Taine nu se sfiesc.

Fraţilor şi surorilor, pentru dragostea lui Hristos, să ne socotim fiecare cu ce l-am împovărat pe bietul nostru Duhovnic şi să-i facem puţină uşurare. Unul să socotească câţi ani a păcătuit în ascuns şi n-a mărturisit, altul să vadă cum şi-a păzit canonul rânduit de el, iar alţii să-şi aducă aminte câţi ani de zile au fost învrăjbiţi şi neîmpăcaţi, primind Sfintele Taine cu nevrednicie.

Să răscolim fiecare trecutul nostru şi să vedem dacă nu cumva haina pocăinţii noastre este roasă de molii (adică de păcate de moarte cum este: mândria, iubirea de arginţi, zavistia, desfrânarea, lăcomia pântecelui, mânia şi trândăvia). Să ne închipuim că boala Părintelui este pentru păcatele noastre, de care nu ne îngrijim. Ceea ce s-ar cuveni să pătimim noi toţi, o primeşte acum el singur ca un chezaş al sufletelor noastre. Cei care socotim că l-am împovărat, suntem datori să ne pocăim cu tot dinadinsul, descoperind la duhovnicul din Mânăstire toate cele ascunse şi nemărturisite, dar mai cu seamă trebuie să punem capăt la orice vrajbă între noi.

Acum la începutul Postului, să punem toţi mână de la mână – după puterea fiecăruia – şi să plătim ca să i se facă Sf. Maslu la Eleon. Ceea ce se cuvine să facă bolnavul înainte de Sf. Maslu, să facem noi toţi, cari i-am pricinuit boala.

Dacă hotărârea de sus este ca să mai trăiască, atunci va dobândi sănătate, iar dacă este chemat la cele veşnice, atunci va merge în pace, cu sufletul uşurat. Noi trebuie să fim mărturisiţi şi împăcaţi.

Dar iată – parcă văd – că unii vor zice în gândul lor: „Oare tocmai noi ne-am găsit să-i facem Maslu Părintelui Sava? Nu sunt oare destui preoţi la Sf. Sava şi la Patriarhie ca să-i facă Sf. Maslu?”

Aşa este. Sunt şi bani, sunt şi preoţi acolo, care ar putea să facă Maslu în toată ziua, însă nu este destulă dragoste, şi pe urmă alţii nu simt atâta datorie faţă de Părintele Sava, precum simţim noi românii.

Ei dacă fac ceva, o fac aceasta din ceea ce prisoseşte şi ca să împlinească tipicul, pe când s-ar cuveni ca din sărăcia noastră să jertfim toţi câte puţin şi să aducem ca un semn de recunoştinţă slujba aceasta a Sf. Maslu.

Plata nu este mare lucru pentru slujbă, ar putea s-o facă şi o singură persoană mai chiabură, însă scopul este ca toţi să luăm parte la plată pentru săvârşirea Tainei, după cum toţi ne-am folosit de la Părintele nostru. Să fie aceasta ca cei doi bănuţi ai văduvei din Sfânta Evanghelie.

Deci fraţilor şi surorilor, după cum altă dată Părintele nostru Duhovnic era părtaş la suferinţele şi necazurile noastre a tuturor, tot aşa s-ar cuveni ca şi noi acum să fim părtaşi cu toţii la suferinţele lui, adică să ne doară şi pe noi durerea lui.

Viaţa lui a fost curată ca aurul şi poate n-ar fi slobozit Dumnezeu această boală înfricoşată, dacă nu eram noi ca să-l îngreuiem cu răutăţile noastre.

Să nu credeţi fraţilor că este puţină răspundere pentru cel care mărturiseşte şi călugăreşte. El se pune chezaş atunci când îl dezleagă pe cel mărturisit, mai ales când este călugărit chiar de el. Noi toţi făgăduim să ne îndreptăm, dar numai Dumnezeu ştie cum ne păzim făgăduinţa. El însă totdeauna dă cuvânt de chezăşie înaintea lui Dumnezeu şi ne acoperă. De multe ori duhovnicii cu viaţă curată, se osândesc din cauza pogorământului prea mare pe care îl fac cu alţii şi nemustrarea. Dar iarăşi sunt şi duhovnici cari se sfinţesc prin fiii lor duhovniceşti pe cari îi ţin din scurt şi îi vindecă sufleteşte.

Roadele duhovnicului sunt fiii lui duhovniceşti. Răspunderea duhovnicului este mai mare decât a egumenului şi a patriarhilor, căci proestoşi sunt mulţi, iar părinţi sufleteşti sunt rari, cum zice şi Sf. Apostol Pavel „Căci de aţi avea zece mii de dascăli întru Hristos, dar nu mulţi părinţi” (Epistola I către Corinteni).

Deci părinţii noştri cei sufleteşti sunt mai scumpi decât orice persoană din lume, căci prin ei ne naştem duhovniceşte şi prin ei creştem întru Hristos (adică sporim) şi mântuirea noastră este strâns legată de persoana lor. Să purtăm deci şi noi cum putem sarcina neputinţelor Duhovnicului nostru şi a binefăcătorului neamului nostru (prin rugăciunea noastră şi prin pocăinţă curată), după cum şi el a purtat o viaţă întreagă sarcina păcatelor noastre şi atunci fraţilor şi surorilor, vom împlini legea lui Hristos, precum ne învaţă Sf. Apostol Pavel, zicând: „Purtaţi sarcina unul altuia şi aşa pliniţi legea lui Hristos” (Cartea către Galateni).

sus

p235 – p239

Partea I – Versuri – Cuprins