Skip to content

Duioasă versuire celui plecat

cuprins

O, suflet plin de bunătate
Limanul nostru la nevoi,
Duhovnicescule Părinte,
De ce te-ai dus de lângă noi?

Când ne uitam odinioară
La chipul tău cel prea senin,
Uitam durerea cea amară,
Opream al inimii suspin.

Şi auzindu-ţi vorba dulce,
Deşi eram de rele plini,
Noi nu mai socoteam atuncea
Că ne aflam între străini.

Acuma, nu mai are cine
Să ne mai mângâie de loc,
Iar valurile de necazuri
Mai grele vin şi mai cu foc.

Priveşte dintru înălţime
Spre turma cea fără păstor
Şi-o sprijineşte ca să meargă
Pe drumul cel mântuitor.

În toată vremea vieţii noastre
Noi nicidecum nu te uităm
Şi pentru veşnica odihnă
Întotdeauna ne rugăm.

Când va suna şi ceasul nostru
Să punem traiului sfârşit,
Atunci să fii cu noi, Părinte,
De-a pururea nedespărţit!

Nevrednicul fiu duhovnicesc
Ioan Iacob

Însemnare

Unul dintre fiii duhovniceşti ai Părintelui Sava, mi-a spus că s-a rugat mai cu dinadinsul pentru el ca să afle în ce stare se află în lumea cealaltă.

La un an după săvârşirea lui, l-a visat că era cam scârbit. Întrebându-l cum se află, i-a răspuns că nu se poate odihni, câtă vreme o parte din copacii lui sunt în stăpânirea boerului. Persoana care a visat n-a priceput despre care boer este vorba, dar îmi spunea că i-a arătat cu degetul nişte copaci înstrăinaţi, care trebuiau răscumpăraţi.

Eu nu cred visele, dar ştiu că persoana care a văzut aceasta este vrednică de crezare şi a făcut rugăciune multă pentru cel răposat. Pentru aceasta mai fac însemnare prin foile mele spre pocăinţă (ca să fie spre uşurarea Păr. Sava) dar unii se zburlesc şi nu primesc nici fotografia lui. Eu însă caut să împlinesc datoria faţă de binefăcătorul nostru, care mi-a poruncit aceasta.

sus

p243

Partea I – Versuri – Cuprins