Skip to content

Întru Cinstita Pomenire a Părintelui Nostru Sava Duhovnicul

cuprins

Au trecut doi ani de zile de când s-a dus de la noi prea scumpul nostru Părinte, care a fost izvor de mângâiere, mai ales pentru noi românii.

Acum trupul lui cel mult obosit s-a topit ca ceara, după cum şi viaţa lui întreagă a fost ca o făclie de ceară curată în sfeşnicul duhovnicesc.

S-a stins făclia noastră cea duhovnicească, care ne-a călăuzit paşii sufletului şi ne-a mângâiat viaţa noastră cea necăjită. S-a stins de pe pământ ca să răsară mai luminos în lumea veşniciei.

În cimitirul cuvioşilor Savaiţi, alături de mormântul Sfântului Sava, n-a rămas decât osemintele Duhovnicului nostru, dar în inima celor cari l-au cunoscut, el a rămas întreg, aşa cum a fost întotdeauna, cu chipul lui cel blând şi cu vorba lui dulce.

Cei străini poate că îl vor uita degrabă, însă românii din Palestina, care nu aveam mulţi Părinţi, nu putem să-l uităm până la moarte, aşa după cum zice Sf. Apostol Pavel: „Că chiar de vom avea zece mii de dascăli, dar nu mulţi Părinţi”, că întru Hristos Iisus, el ne-a născut pe noi. (vezi Corinteni Cartea I).

În adevăr pe mulţi dintre noi ne-a născut duhovniceşte (prin Botezul călugăriei) şi pe toţi ne-a povăţuit şi ne-a sprijinit în tot chipul şi în toate împrejurările.

A fost ca un înger păzitor pentru noi şi ca un izvor nesecat, care ne-a îndulcit necazurile şi ne-a stins arsura păcatelor.

N-am fost vrednici de părintească lui dragoste, pentru aceasta ne-a părăsit degrabă fără să ne lase un urmaş vrednic, care să poată împlini lipsa Cuvioşiei sale. Ne-a lăsat singuri ca pe nişte oi fără păstori, înconjuraţi de primejdii şi de sminteli, în vremurile acestea grele.

Fraţilor şi surorilor duhovniceşti, nourii de ploaie se depărtează de la noi şi în locul lor se îngrămădesc nourii de necazuri şi de tulburări în toată lumea. Omenirea însetează de sânge şi cheltuieşte toată vlaga pentru fabricarea de arme ucigătoare. Lumea a ajuns astăzi ca un cazan, care clocoteşte de patima urei şi a necredinţei.

Când se va umfla cazanul de focul patimilor, atunci se vor aprinde toate naţiile de pe pământ şi Dumnezeu să ne păzească de grozăvenia războiului celui de pe urmă. Veştile sunt cântate frumos la radio şi politica vicleană le împodobeşte cu minciuni, dar o biată lume stă astăzi deasupra prafului de puşcă. O singură scânteie ajunge ca să aprindă tot pământul (adică pricină). Şi scânteia aceasta poate să sară pe negândite şi de acolo de unde nu te aştepţi.

Cu alte cuvinte vreau să spun că moartea ne pândeşte în toată clipa. Dar până vine războiul, mai vin şi alte încercări grele. În unele părţi ploile îneacă lumea, iar în alte părţi bântuiesc cutremure mari şi secetă, pe care o putem vedea şi la noi. În urma acestora vin lipsurile, vine foametea şi feluritele boli molipsitoare.

Să ne gândim deci fraţilor, căci poate mâine-poimâine vom fi chemaţi şi noi în lumea veşniciei, unde ne aşteaptă Părintele nostru Sava.

Să ne gândim cu ce ochi oare vom întâmpina în faţa lui, înaintea Scaunului Dreptăţii, unde se vădesc toate cele ascunse ale omului. Să ne facem socoteală ce vom răspunde la Scaunul Dreptăţii unde va fi de faţă şi Părintele nostru Duhovnicesc.
El şi-a făcut datoria faţă de noi. S-a străduit ani de zile ca să ne uşureze sarcina păcatelor şi să ne îndulcească amarul vieţii.

Se cuvine deci ca şi noi să ne facem datoria faţă de el. Mai întâi de toate, dacă noi vom purta grijă de sufletul nostru; atunci va simţi şi el mai multă uşurare şi mângâiere. Acum el nu mai poate face nimic pentru sine, ci aşteaptă ca să rodească mila şi osteneala pe care a făcut-o cu noi, după cum plugarul aşteaptă ca să rodească semănătura sa. După moarte răposaţii aşteaptă uşurare de la cei vii, cari au rămas îndatoraţi faţă de ei. Acum să ne facem socoteală, fraţilor, oare cine sunt mai îndatoraţi faţă de răposatul nostru Părinte. Au nu suntem noi românii din Palestina? Dintru aceasta putem înţelege că de la nimeni nu aşteaptă Părintele Sava mai multă pomenire şi mai multă rugăciune spre uşurare, cum aşteaptă de la noi. Acolo unde a semănat mult, de acolo aşteaptă să răsară şi pomenire mai deasă însoţită de mai multă dragoste şi recunoştinţă. Pomenirea răposaţilor nu înseamnă numai Parastase şi lumânări. A pomeni pe cei scumpi ai noştri, nu înseamnă ca să le scriem numai numele pe pomelnic şi să plătim gologani. Căci nu pot să plătească toţi şi întotdeauna Parastase sau alte slujbe pentru cei răposaţi. Răposaţii nu aşteaptă jertfă de gologani de la cei săraci, ci aşteaptă mai cu seamă cucernică aducere aminte în vremea rugăciunilor cari se fac la Biserică, precum şi a celor de la chilie. Aceasta este o jertfă pe care o poate face fiecare dintre noi, oricât de săraci şi oricât de neputincioşi am fi noi. Câte un strop de rugăciune când se adună de la toţi, se face cu vremea ca un nour de tămâie mirositoare, care se urcă la Scaunul Slavei, spre folosul celui răposat.

Dacă nu putem mai mult, cel puţin să facem zilnic câteva închinăciuni pentru odihna sufletului său, după numărul anilor cât ne-a fost duhovnic la fiecare dintre noi. Iar cine nu poate să facă nici acestea, atunci să-l pomenească măcar cu mintea, la vremea pravilei (atât la Biserică cât şi la Chilie).

Să nu vă miraţi că vă îndemn ca să faceţi aceasta pentru Părintele nostru. Căci chiar de n-ar avea nici o greutate în lumea cealată, noi totuşi suntem datori ca să facem rugăciuni pentru el, pentru ca fericirea lui să fie deplină şi câştigând mai multă îndrăznire către Domnul să mijlocească şi pentru mântuirea noastră.

De multe ori persoanele care au avut dregătorie duhovnicească (cu răspundere) cum sunt duhovnicii şi egumenii, au întâmpinat greutăţi în lumea cealaltă, din cauza fiilor duhovniceşti, cari au rămas in viaţă neîndreptaţi. Deşi răposaţii au avut viaţă curată, însă păcatele străine (pentru care ei au fost chezaşi) le-au făcut greutăţi.

De aceea şi răposatul nostru Duhovnic poate să aibă oarecare piedici din cauza noastră.

Dacă ne vom cerca mai bine conştiinţa noastră, eu cred că mulţi dintre noi, ne vom găsi în neregulă, adică cu multe lipsuri duhovniceşti. Şi aceste lipsuri ale noastre, pot aduce greutăţi în lumea cealaltă Părintelui nostru Duhovnic. Mai ales dacă noi am fost nepăsători pentru suflet din cauza bunătăţii lui şi a pogorământului prea mare, care l-a făcut pentru noi. Adică dacă nu ne-a mustrat pe noi cei obraznici şi dacă nu ne-a oprit de la cele sfinte pe cei cari am fost nevrednici. Sfântul Ierarh Climent (urmaşul Sf. Apostol Petru) deşi era sfânt cu viaţa, totuşi n-a avut încredinţarea de iertăciune pentru pogorământul ce l-a făcut cu hirotoniile clericilor. Căci rugându-se el mult la mormântul Sf. Apostol Petru, a auzit glas din mormânt zicându-i: „Toate ţi le iartă Dumnezeu, afară de hirotonii, pentru care vei da răspuns”!

De-aici putem înţelege că Duhovnicul cel cu viaţă curată, primeşte iertăciune pentru faptele lui, însă va da răspuns pentru fiii lui duhovniceşti, ca cel care s-a pus chezaş pentru ei. Dacă fiii nu-şi îndeplinesc datoria, atunci va fi întrebat chezaşul lur (adică duhovnicul). Deci să ne sârguim fraţilor şi surorilor, cari sunteţi fiii şi fiicele duhovniceşti ale Părintelui Sava, să ne sârguim a pune început bun vieţii noastre, ca prin aceasta să dobândească şi el mai multă îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu. Şi atunci să fim siguri că având îndrăzneală, nu va înceta rugându-se ca să dobândim şi noi fericirea lui.

Şi acum, îndreptându-mi gândul către pururea pomenitul nostru Părinte, rostesc cu umilinţă:

Te-ai dus din lumea aceasta, prea scumpul nostru Părinte, dar în inima noastră eşti întotdeauna viu !

Cât vor mai trăi români pe Locurile Sfinte, pomenirea Cuvioşiei tale va fi de-a pururea vie în inima lor.

Nu te vor uita fraţii şi surorile noastre duhovniceşti, pe cari i-ai uşurat la suflet şi i-ai mângâiat întru necazuri. Când va veni iar praznicul Sf. Sava, îşi vor aduce aminte sărmanii tăi fii duhovniceşti, că în Lăcaşul acela a trăit odată comoara lor de mângâiere! Vor merge mulţi ca să-ţi vadă chilia unde ai trăit odinioară şi unde ai vărsat pârâu de lacrămi pentru neputinţele noastre! Se va părea că te văd aievea, urcând încetişor scările de piatră spre chiliuţa cea scăldată în soare, de lângă mormântul Sfântului Ioan Damaschin.

Vor trece anii şi oamenii se vor schimba, dar pomenirea Sfinţiei tale, neştearsă va rămâne în inima celor care te-au cunoscut şi te-au preţuit! Viaţa noastră de acum nu va mai simţi dulceaţa şi mângâierea pe care o aveam odinioară când erai în mijlocul nostru. Chipul tău cel blând şi vorba cea dulce ne-a fost la toţi pricină de alintare şi de încurajare.

Amarul scârbelor şi al neputinţelor noastre se uşurau şi se îndulceau, atunci când aveam putinţă să le mărturisim Sfinţeniei tale. Chiar şi atunci când erai doborât de neputinţa boalei, noi tot ne mângâiam, gândindu-ne că eşti în mijlocul nostru şi ne cunoşti necazurile.

Acum s-a stins făclia noastră cea duhovnicească şi viaţa noastră este mai amară în lipsa Sfinţiei tale.

Dacă vei dobândi îndrăzneală către Domnul, noi avem nădejde că nu vei înceta rugându-te pentru fiii tăi, cari au rămas orfani aici pe pământ. Acolo eşti mai aproape de Sfântul, Căruia i-ai slujit cu râvnă toată viaţa şi vei mijloci pentru sufletele noastre.

Când fiii tăi cei orfani vor aprinde candele şi făclii la mormântul Sf. Sava, îşi vor aduce aminte că alăturea este şi mormântul tău, iar lacrămile lor vor uda plăcile de piatră, care adăpostesc cinstitul şi mult obositul tău trup (care s-a zdruncinat atâţia ani pentru noi nevrednicii).

Veşnică să-ţi fie pomenirea în inima fiilor tăi duhovniceşti şi duhul tău să se veselească în lumina cerească, unde toţi sfinţii se veselesc totdeauna şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Nu vă tulburaţi cei care citiţi îndemnurile mele spre pocăinţă, căci eu scriu acestea din porunca Părintelui nostru Duhovnic. El a lăsat o grădină duhovnicească şi unii din copacii lui se usucă, iar el aşteaptă cu nerăbdare roade vrednice de pocăinţă de la aceşti copaci (cari suntem noi toţi). Îndreptarea noastră este odihna şi bucuria lui.

Cu adâncă recunoştinţă,
Cel mai nevrednic fiu duhovnicesc,
Ioan Ieroschimonahul,
Sihăstria Sf. Ana, Hozeva, 1960

sus

p243 – p248

Partea I – Versuri – Cuprins

Anunțuri