Skip to content

Marcu Beza – diplomatul şi cărturarul

(articol preluat din revista ROST)

Peste numele şi scrierile lui Marcu Beza (1882-1949) s-a aşternut o nedreaptă uitare, accentuată parcă după 1989, adică tocmai după ce, prin prăbuşirea regimului comunist, se puteau îndeplini condiţiile corectei sale redescoperiri în cele două dimensiuni majore care l-au caracterizat şi care rămân mărturisitoare în posteritate: cea naţională (românească şi aromânească deopotrivă) şi cea creştină (profund angajată în Ortodoxie şi în destinul cultural al României Mari).

Cartea sa Urme româneşti în Răsăritul ortodox, apărută în 1935 şi foarte apreciată la vremea respectivă atât de istorici (în frunte cu Nicolae Iorga însuşi), cât şi de teologi (Teodor Bodogae, care i-a şi continuat cercetările), poate că va reuşi să reînvieze, prin reeditarea aflată în pregătire la o prestigioasă editură bucureşteană, figura aleasă a autorului ei, intelectual şi diplomat exemplar, încă posibil model paideic pentru generaţiile de azi (care se confruntă tocmai cu lipsa de modele autentice şi cu dificultatea reconexării la marea tradiţie culturală a creştinismului – fără de care nu se pot defini nici românitatea, nici europenitatea în ansamblul ei).

Eseist, critic literar, folclorist, poet, prozator şi traducător, primul nostru mare anglist (alături de Iancu Botez şi înainte de Dragoş Protopopescu), membru corespondent al Academiei Române (din 1925), consul general al României în Anglia (1920-1933) şi apoi la Ierusalim, iar în timpul celui de-al doilea război mondial consilier cultural al Legaţiei Române de la Londra (unde s-a zbătut enorm pentru promovarea valorilor culturale româneşti, cum poate nimeni n-a mai făcut-o de la el încoace*), Marcu Beza a fost nu doar studentul apreciat al lui Titu Maiorescu şi Nicolae Iorga la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, dar şi un vrednic continuator al misionarismului intelectual al celor doi “apostoli” ai culturii noastre moderne (“un junimist târziu”, s-a spus), de care-l apropie şi marea varietate a preocupărilor, precum şi darul scrisului (până la veleităţile creaţiei literare – parţial transpuse şi în limba engleză). Deşi cu sensibilitate conservatoare, iar ulterior cu prietenii printre simpatizanţii dreptei creştine, cariera diplomatică l-a ţinut departe, ca şi pe Blaga (sau ca pe un Teodor Baconsky astăzi), de angajările politice de tip partinic.

A debutat editorial în 1903 – la numai 21 de ani – cu volumul De la noi (proză scurtă în dialectul macedo-român) şi în anii următori a redactat revista Grai bun (1906-1909)**, fără a reuşi să satisfacă exigenţele estetice ale unui Eugen Lovinescu (care are totuşi cuvinte de laudă, de pildă, pentru nuvela sa Gardana, ce le-a plăcut şi englezilor la vremea ei, dar nu şi pentru romanul O viaţă, din 1921, apărut şi-n versiune engleză în 1925, pe care Marcu Beza îl considera principala sa ispravă literară). L-au consacrat mai ales studiile sale de anglist, care se pot consulta cu folos şi astăzi: Romantismul englez (Bucureşti, f. a.) şi Romanul englez contimporan (Bucureşti, 1928)***, Shakespeare in Roumania (Londra, 1931), Vechi legături cu Anglia (Bucureşti, 1938) etc. De un oarecare succes s-a bucurat şi eseul Paganism in Romanian Folklore (Londra, 1928), căreia i se datorează în mare măsură prezenţa sa în Dicţionarul etnologilor români (vol. I, pp. 72-73) alcătuit de Iordan Datcu (1998)****.

Un loc aparte în preocupările şi scrisul lui Marcu Beza îl ocupă repetatele sale călătorii şi însemnări din Orient (Peninsula Balcanică, Grecia continentală şi insulară, Asia Mică, Orientul Apropiat, cu predilecţie pentru Muntele Athos, Egipt şi Locurile Sfinte), în căutarea “moştenirii bizantine”, dar şi a urmelor istorice sau legendare lăsate de vlahii din vechime (fie ei de la dreapta sau de la stânga Dunării). Marcu Beza nu e doar un turist superior, nu călătoreşte doar din plăcere şi curiozitate particulară, ci face adevărată muncă de investigaţie, ca un documentarist erudit, dar şi ca un scriitor capabil să transmită – asemenea lui C. Gane, bunăoară – fiorul inefabil al vremurilor apuse. Ştiinţa limbilor (inclusiv a celei greceşti) îi sunt de mare ajutor în demersurile sale, ce au putut căpăta greutate academică (a se vedea, între altele, comunicările înregistrate la finele cărţii de faţă). Volumele din această sferă de interes sunt destul de numeroase (şi lor li se adaugă şi alte contribuţii, risipite prin presa vremii sau rămase în manuscris): Biblioteci mânăstireşti la Muntele Athos (Bucureşti, 1934), Lands of Many Religions: Palestine, Syria, Cyprus and Mount Sinai (Londra, 1934), Urme româneşti în Răsăritul ortodox (Bucureşti, 1935 – probabil cartea sa cea mai cunoscută), Pe tărâmuri biblice (Bucureşti, 2000). Cercetările sale au fost valorificate şi extinse în a doua jumătate a secolului XX de câţiva cărturari redutabili, îndeosebi de regretatul academician Virgil Cândea*****, care avea cuvenita preţuire pentru lucrările lui Marcu Beza – adeseori deschizătoare de drum (chiar dacă precursorul interbelic nu avea formaţie specifică de medievist ori bizantinolog, ba nici măcar de istoric în general).

Urme româneşti în Răsăritul ortodox este acum la a treia ediţie (după cele din 1935 şi 1937). Chiar la distanţă de trei sferturi de veac, cartea îşi păstrează interesul şi prospeţimea, provocând mereu la o meditaţie reînnoită asupra trecutului nostru istoric şi spiritual, pe care ne ajută să-l înţelegem în adevăratele lui coordonate, din adâncurile Evului Mediu şi până la sinteza târzie a “Bizanţului după Bizanţ”. O românitate care a respirat organic în duhul Ortodoxiei, cu al cărei destin şi-a împletit istoria şi fiinţa identitară, lăsând urme diverse pe toate meridianele spaţiului euro-afro-asiatic ce a constituit leagănul creştinătăţii. Aceste lucruri trebuie cunoscute nu pentru a ne mândri cu ele mai mult decât este cazul, ci pentru a ne înţelege corect aşezarea istorică şi tradiţia culturală, precum şi măsura interioară, îndelung şi smerit purtătoare de Dumnezeu, inseparabilă de dinamica soteriologică a credinţei şi a faptelor ei mărturisitoare.

Încredinţaţi de urmele cele vechi, lăsa-vom poate şi alte urme, vrednice de pomenire, în Răsăritul ortodox al (pe)trecerii noastre pământeşti spre marea taină a Răsăritului de Sus…

Răzvan Codrescu

––––––––––––––––––
* Pe lângă cursurile de popularizare ţinute la King’s College şi numeroasele demersuri mijlocitoare (cum ar fi cele pentru traducerea şi publicarea Pădurii spânzuraţilor a bunului său prieten Liviu Rebreanu), rămân cărţile lui despre România adresate publicului de limbă engleză în intervalul 1920-1947: Papers in the Romanian People and Literature (1920), Origin of the Roumanians (1941), The Roumanian Church (1943), Heritage of Byzantium (1947) ş. a.

** Cf. şi cartea Graiu bun. Calendar aromânesc (Bucureşti, 1909), cu mare impact asupra comunităţii respective (care astăzi, din păcate, îl onorează în destul de mică măsură).

*** A se vedea – deşi a trecut aproape neobservată – şi reeditarea din 1999, în îngrijirea şi cu introducerea lui Andi Bălu: Romantismul. Romanul englez (Bucureşti, Editura Albatros).

**** Trebuie precizat, în această privinţă, că în periodice a mai publicat interesante studii despre arta populară românească şi despre poezia populară din Macedonia (cu florilegii de versuri în dialect), mult apreciate de consângeanul său Tache Papahagi, marcant profesionist al folcloristicii şi literaturii dialectale. Deşi cu atâta deschidere pentru tradiţia creştină şi pentru cea folclorică, programatic preţuite şi cultivate de gândirişti, Marcu Beza n-a făcut parte propriu-zis din tabăra acestora, fiind în general o personalitate refractară înregimentărilor de orice fel.

***** Cf. mai ales Le Mont Athos. Présences roumaines, Bucureşti, 1979 (în colaborare cu Constantin Simionescu), Prezenţe culturale româneşti (Istanbul, Ierusalim, Paros, Patmos, Sinai, Alep), Bucureşti, 1982 (tot în colaborare cu C. Simionescu), Mărturii româneşti peste hotare. Mică enciclopedie de creaţii româneşti şi de izvoare despre români în colecţii din străinătate, I. Albania-Grecia, Bucureşti, 1991 (vol. II – India-Olanda – a apărut în 1998, conţinând şi adaosuri la cel anterior).

 

Anunțuri