Aproape de moarte venind
Nu cer de la voi mângâiere,
Nevrednic cu totul fiind,
Străin vreau să fiu la durere!
Un lucru doar am de dorit:
Atuncea când vine sfârşitul,
Iertaţi-mă de v-am greşit,
Să mor eu în pace, Smeritul!
Cu sufletul plin de căinţă
Vă rog – pentru Domnul – acuma,
Plinind cea din urmă dorinţă,
La Schit să m-acopere huma!
Acolo-i ţărâna uşoară
Adusă de Sfântul Iordan
Şi-n vreme de ploaie, spre vară,
Se schimbă odată pe an.
De-asupra se-mbracă cu iarbă,
Iar trupul meu cel de lut
Topise-va mult mai degrabă
Acolo-n pământ cunoscut.
Mă ştie, ţărâna uscată,
Că poate de sute de ori
Fusese de lacrimi udată
Precum şi de multe sudori.
|
|
Va fi deci cu milă de moarte
Să nu mă apese cu greu
Şi nici să întârzie foarte
Topirea, lăcaşului meu.
Deci, fraţilor mei întru Domnul
Iertare! că mult v-am greşit
Şi rog să nu-mi turbure somnul
Acei cari mult m-au iubit!
Nu plângeţi atuncea la groapă
Pe cel ce mi-a fost ca mormânt
Şi sufletul meu ca pe roabă
L-a tras mereu spre pământ.
Smulgându-se sufletul sâlnic
Din grelele lui legături,
Lăsa-va pe trupul năsâlnic
Precum s-a vestit la „Scripturi”.
Atuncea va fi mângâiere
Celui ce era asuprit
Şi nu va mai simte durere
Sărmanul meu suflet smerit!
Însemnări din clipe grele
scrisă la spital în Sept. 1953
|
Sf. Ioan Iacob Hozevitul 