Skip to content

DIN VIAŢA SFÂNTULUI CONSTANTIN, CARE A FOST DIN NEAMUL EVREIESC

partea a II-a – cuprins

(Se prăznuieşte la 26 Decembrie, vezi Sinaxarul cel mare al Sf. Nicodim Aghioritul).

Cuviosul Constantin era din Cetatea Sinada, care se afla în Ţara Frigiei. S-a născut din părinţi evrei şi a ajuns mai târziu slujitor ales al lui Hristos şi făcător de minuni.

De mic obişnuia să meargă împreună cu maica sa prin cetate. Odată s-a întâmplat să vadă pe un creştin care-şi făcea cruce la gură când îi venea să caşte. Din asta a luat obiceiul şi copilul să facă la fel. Dar nu numai semnul crucii, ci şi alte obiceiuri a învăţat de la creştini şi le păzea cu adâncă credinţă.

Pentru asta s-a luminat faţa lui cu o strălucire cerească şi a fost învăţat de la Dumnezeu dogmele credinţei creştineşti, petrecând atunci nemâncat mai multe zile de-a rândul.

Semnul Crucii

Semnul Crucii

S-a năpustit odată asupra lui o evreică cu multă neruşinare, iar el făcând semnul Sfintei Cruci peste ea, a căzut jos moartă. Dar tot el a înviat-o cu semnul Crucii.

Acest tânăr luminat a fost călăuzit de către un nor luminos (care era Îngerul Domnului) până la mânăstirea Tuvotia, unde erau monahi cu viaţă înaltă. Acolo a povestit egumenului cele îmtâmplate cu dânsul. Iar acela ca să se încredinţeze că nu minţise i-a adus o cruce ca s-o sărute. Deci sărutând el cu multă frică şi cu evlavie partea cea de jos a Crucii, s-a făcut un semn minunat cu el şi anume: când s-a plecat să sărute picioarele Crucii, atunci s-a plecat şi Sfânta Cruce întreagă pe capul lui şi s-a întipărit semnul ei ca o pecete pe fruntea tânărului.

A rămas de atunci pecetea Sf. Cruci închipuită pe frunte până la moartea lui. După aceasta tânărul s-a botezat, primind numele Constantin. Dar şi în vremea Sf. Botez s-a văzut un semn minunat la el. Când a ieşit din cristelniţă (din baia Sf. Botez) pe piatra unde a stat el au rămas săpate urmele picioarelor lui.

După Sf. Botez a rămas în mânăstire, petrecând cu multă evlavie şi cu mari nevoinţe. Meşteşugul lui era facerea corturilor (ca şi Sf. Apostol Pavel), adică făcea corturi din piele.

Când făcea el rugăciunea se umplea locul acela de o mireasmă negrăită, iar uşile Bisericii se deschideau singure când intra el.

Pentru multa lui curăţie i s-a darul de a cunoaşte gândurile cele ascunse ale fraţilor. Într-o vreme a postit 40 de zile de-a rândul, stând îngropat până la brâu în pământ. Mai târziu a primit şi darul preoţiei, fără să vrea el, iar ziua morţii şi-a cunoscut-o cu opt ani înainte.

Cu ale lui Sfinte Rugăciuni să ne miluiască pe noi Domnul. Amin.

sus

p429 – p432

Partea a II-a – Scrieri Duhovniceşti – CUPRINS

Anunțuri