Sări la conţinut

DIAGNOZA SUFLETEASCĂ

cuprins

Dacă mintea noastră uită
„Cunoştinţa cea de sine”,
Zboară gândul totdeauna
La păcatele streine.

Iar la „pomenirea morţii”
Dacă nu suntem deprinşi,
Ne luptăm cu grija vieţii
Şi mereu suntem învinşi.

Când lăsăm de bună voie
Rânduiala rugăciunii,
Prinde mare îndrăzneală
Viermele deşertăciunii.

Băutura şi mâncarea
Folosind cu lăcomie
Va veni pe capul nostru
Pacostea de trândăvie.

De năravul clevetirii
Dacă nu ne desbărăm,
Cu înşelăciunea minţii
Mai pe urmă ne legăm.

Iar auzul şi vederea
Dacă nu le stăpânim,
Mare pagubă la suflet
Totdeauna suferim.

Când năravul rău cloceşte,
(Nefiind mărturisit),
Scoate puişori de patimi
Care rod necontenit.

Nota web-site: aceste versuri
apar si in poezia
PRICINI UŞOARE DE
MULTĂ VĂTĂMARE

sus

p120 – p121

Partea I – Versuri – Cuprins