O JERTFĂ NEOBIŞNUITĂ

cuprins

Împrejurul Mânăstirii De la Muntele Sinai Nu erau păgâni ca astăzi, Peste tot creştini vedeai. Când a fost robit Sinaiul De păgânii saracini, S-a vărsat urgie mare Contra bieţilor creştini. Carii şi-au păzit credinţa Au murit ca mucenici, Alţii (vai) prin lepădare S-au cruţat de inamici. Un creştin din cei cu râvnă Şi prea bine credincios, Căuta să-şi scape viaţa Într-un loc prăpăstios. Mort, sau teafăr, mi-i totuna (Cugetă bietul creştin), Numai să-mi păzesc credinţa Şi să scap de saracini. Dar nevasta lui văzându-l Apucatu-l-au de strai Şi plângând striga cu jale: Unde fugi bărbate, stai! Cauţi numai tu scăpare, Dar pe mine cum mă laşi Între liftele păgâne Cu sărmanii copilaşi? Sunt femeie, fire slabă, Oare cum te-ai îndurat Să mă laşi pe mâini streine, Nu ţi-i frică de păcat? Dacă mai rămân în viaţă Răii mă vor necinsti Şi spre lepădarea Legii Ei pe toţi ne vor sili. Iar de vrei să fugi acuma, Rogu-te să mă jertfeşti Dimpreună cu copiii Şi pe urmă liber eşti … După cum ducea la moarte Avraam pe fiul său, Fă-ne şi pe noi acuma Jertfă pentru Dumnezeu. Rugăminţile femeii Pe bărbat l-au biruit Şi dorinţa ei fierbinte Într-o clipă s-a plinit.		Copilaşii cu nevasta Şi-au plecat grumajii lor, Căci vedeau în spada morţii: Scutul cel mântuitor. Moartea lor a fost primită De Stapânul Savaot În Jertfelnicul din ceruri Ca o ardere de tot. Neavând acuma grijă De nevastă şi copii, Sta ascuns creştinul nostru Prin (prăpăstiile) pustii. Rătăcind el ani de zile Ca un om sălbăticit Un fior de îndoială Îl făcea nedumerit. Cam aşa zicea în sine Şi se tânguia mereu: Oare este primită Jertfa mea la Dumnezeu! Domnul însă mângâindu-l Îndoiala i-a gonit, Când i-a arătat şi vremea Fericitului sfârşit. Deci mergând la Mânăstire Petrecea în rugăciuni Şi uda cu râu de lacrimi Sfintele „Închinăciuni”. Când a fost bolnav de moarte El vedea cum vin din Rai Să-l întâmpine cu cinste „Mucenicii din Sinai”. Unii îl chemau pe nume Şi cu drag îl sărutau, Alţii felurite daruri Pentru dânsul aduceau. Cum ar merge la o nuntă (Spun cucernicii Părinţi) A trecut din lumea asta Întovărăşit de Sfinţi. Până azi se pomeneşte În soborul Sinait Despre jertfa cea streină A acestui fericit.

Însemnare Versurile acestea le-am tâlcuit din cartea grecească numită „Limonar” care a fost scrisă de Sf. Sofronie Patriarhul Ierusalimului şi de Ioan Moscul (Eferatas). Din ele se vede până unde ajunge paza curăţiei şi a credinţei la vremuri de primejdie. Vremurile de silnicii şi de prigoane pot să vie iarăşi asupra turmei pravoslavnice, căci lumea de azi nu mai poate vedea cu ochi buni aşezămintele vechi ale Sfintei noastre Biserici. Omul modern caută să lepede rânduielile cele vechi ca pe nişte haine ponosite. Pentru asta se pornesc atacuri tot mai dese împotriva Legii Sfinte şi împotriva celor binecredincioşi. Atacurile de astăzi sunt mult mai ascunse, dar mâine poimâine se vor da la arătare şi va trebui să ne apărăm Sfânta Credinţă prin mărturisire şi prin sânge. Să ţinem sus drapelul şi sfânta noastră armă, când va suna vreodată semnalul de alarmă! Să jertfim toate pentru a ne păzi sufletul curat şi credinţa nestrămutată. Mai bine să murim în strâmtoarea boalei, în necazul sărăciei şi în sâlnicia ascultării din Mânăstire, decât să fim ademeniţi de cei înselători şi de patimi vătămătoare de suflet! De mii de ori suntem mai fericiţi cu sărăcia noastră între streini, decât cu răsfăţul celor urâtori de creştini! De este cu putinţă, s-ar cuveni ca să sărutăm în fiecare ceas pământul acesta blagoslovit (care ne este liman de scăpare) şi să mulţumim lui Dumnezeu cu lacrimi că: „din foc şi din apă ne-au scos pre noi întru repaus”. Am pierdut Ţara Românească, dar ne aşteaptă în ceruri patria cea veşnică! Am pierdut poate şi avere şi rudenii, dar ceea ce este mai scump decât toate, adică Sfânta noastră Credinţă, pe aceasta noi o avem întreagă (din mila lui Dumnezeu). Să o păzim deci până la urmă întreagă şi neprihănită şi Dumnezeu ne va păzi de toate primejdiile războiului văzut şi a celui nevăzut. Să ascultăm cuvintele sfântului Apostol Pavel care strigă: „Nu vă plecaţi grumaii sub jug străin cu necredincioşii, că ce legătură poate avea dreptatea cu fărădelegea, sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Sau ce unire are Hristos cu Veliar, sau ce tovărăşie poate fi între un credincios şi un necredincios? Sau ce legătură poate fi între Biserica lui Dumnezeu şi între idoli? Căci voi sunteţi Biserica lui Dumnezeu celui viu, de aceea ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţî, zice Domnul.” Pe noi ne-a scos Dumnezeu din calea năvodului roşu, deci să nu ne încurcăm în aţele lui care au ajuns până aici, ci să păzim comoara strămoşească, căci zice Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan: „Biruinţa aceasta care a biruit lumea este CREDINŢA VOASTRĂ”.

p158 – p160

Partea I – Versuri – Cuprins